30 de minute în... „Catedrala“ lui George Enescu. Interviu cu violonistul Gabriel Croitoru (video)

30 de minute sub magia „Catedralei“ lui Enescu. Atât au petrecut melomanii tomitani care au ales, pe 10 martie, să iasă din case şi din rutină pentru a veni la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ şi a asculta vioara care i-a aparţinut lui George Enescu, supranumită „Catedrala“ pentru rezonanţele sale impunătoare.
 
Creată în anul 1731 de unul dintre cei mari lutieri, cremonezul Giuseppe Antonio Guarneri (del Gesu), ale cărui instrumente rivalizau cu cele ale concitadinului săi, Antonio Stradivari, vioara a fost cumpărată de George Enescu, din banii săi, în defavoarea unui Stradivarius pus la dispoziţie de statul român.
 
Donată Muzeului „George Enescu“, din 2008, vioara i-a fost încredinţată în custodie, prin concurs, violonistului Gabriel Croitoru, care, pe 10 martie, a fost, la Constanţa, solistul Concertului pentru vioară şi orchestră în Mi minor, op. 64, de Felix Mendelssohn Bartholdy, sub bagheta lui Radu Ciorei - urmat, la bisul solicitat cu insistenţă de către publicul  meloman, de „Recitativ şi Scherzo“, de Fritz Kreisler. În total, 30 de minute de trăiri înălţătoare în acordurile „Catedralei“.

Nu e pentru prima dată când cântaţi la Constanţa. Cum a fost revenirea?

Să tot fie şapte ani de când nu am mai fost la Constanţa. Revenirea a fost cum trebuie, aşa cum îmi aduceam aminte (râde). Am fost foarte bine primit de prietenii din orchestră şi iată că şi publicul a apreciat concertul. Mă bucur şi probabil că voi reveni.
 
Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi minor, op. 64, de Felix Mendelssohn Bartholdy, are o rezonanţă specială pentru dvs.?
 
Am ales acest concert de comun acord cu dirijorul (n.r. Radu Ciorei). E un concert care îmi place în mod deosebit. Recunosc, nu-l cânt foarte des, dar e un concert frumos, cu priză la public, indiferent că este cunoscător sau nu, de aceea merită cântat.

Ce simţiţi când ţineţi în mână vioara care i-a aparţinut lui George Enescu?

Deja am început să mă obişnuiesc cu senzaţia. La început a fost un fior, pentru că numai când te gândeşti că înaintea ta a cântat Enescu pe acest instrument şi te uiţi la toate fotografiile existente cu maestrul şi recunoşti vioara care ţi-a fost încredinţată spre folosinţă, te gândeşti că ai noroc să cânţi pe un asemenea mare, mare instrument. Pentru că, iată, sunt în folosinţă  doar 60 de viori Guarneri în toată lumea şi faptul că una dintre ele e în mâinile mele nu poate decât să mă bucure.

Vă mai amintiţi momentul „întâlnirii“ şi care e prima piesă pe care aţi cântat-o pe această vioară?

Nu-mi mai amintesc. Ştiu doar că eram la Muzeul „Enescu“ şi s-a închis muzeul atunci când mi-a fost încredinţată. Nimeni nu văzuse vioara în afară de două persoane, una era cea care se ocupa de instrument şi cealaltă, directorul muzeului. Eu m-am dus cu vioara mea, de care eram tare mândru, o vioară tot italiană, care este şi foarte frumoasă. În momentul în care am deschis cutia viorii şi le-am aşezat una lângă alta, mi-am zis în gând: „A mea e mai frumoasă!“ Am cântat câteva note pe aceasta, iar cutia celeilalte am închis-o. Era diferenţa prea mare şi am zis că mă fac de râs cu vioara mea!

Şi de atunci cântaţi doar la această vioară?

Da, din 2008. În ianuarie a fost prelungit termenul de folosinţă pentru alţi cinci ani. Vioara lui Enescu e un instrument foarte... mare, nu sunt multe ca ea în lumea. Tocmai a fost fotografiat la New York, când am fost, în decembrie, şi mi-au spus că nu au auzit de mult un sunet atât de frumos. Aveau şi ei un Guarneri del Gesu acolo, dar nu era aşa de frumos. La viori nu contează prea mult aspectul, ci sunetul, dar când se întâmplă să fie şi una, şi alta, cu atât bucuria e mai mare.

O vioară la care nu se cântă îşi pierde... sunetul?

Nu, de pierdut nu se pierde nimic, dar se estompează. Lemnul trebuie să vibreze, e un lucru viu, până la urmă. El se usucă oricum şi cântând, şi necântând. Însă, dacă se usucă prin vibraţii, capătă alte rezonanţe, alte calităţi pe care altfel nu le-ar câştiga. Viorile nu sunt nişte obiecte de muzeu pe care să le apreciezi numai vizual, deoarece ele au fost făcute pentru alt scop. Circulă în lume atât de multe obiecte de genul acesta! Ar fi păcat ca noi, care avem numai două de valoarea aceasta (n.r. vioara Guarneri del Gesu care i-a fost încredinţată lui Gabriel Croitoru, şi vioara Stradivarius la care cântă, în urma unui concurs, Alexandru Tomescu), să nu le punem în valoare. Mai sunt câteva instrumente la Muzeul „Enescu“ pe care sper să le scoate la un moment dat la concurs. Sunt instrumente care i-au aparţinut tot lui Enescu.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi: 

Veşti grozave de la Teatrul „Oleg Danovski“ - reduceri substanţiale la bilete

Vineri, la Teatrul „Oleg Danovski“Vioara lui George Enescu se va... auzi la Constanţa!