Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:22 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

84 de ani de la nașterea marelui prozator, scenarist și publicist Constantin Novac

ro

15 Aug, 2021 11:51 3577 Marime text
  • Constantin Novac a fost redactor-șef al revistei „Tomis“ în perioada 1971-1972, apoi din 1980 până la moartea sa, în 2016. 

Acum 84 de ani se năștea, la Constanța, Constantin Novac, cel care avea să fie un mare prozator, scenarist și publicist al României. A decedat pe 30 septembrie 2016.
 
A început și a finalizat studiile preuniversitare la Liceul „Mircea cel Bătrân” (1951 – 1955),  continuând studiile universitare la Facultatea de Filologie din cadrul Universității din București (1957 – 1962).
 
Își începe cariera în Constanța ca asistent universitar în cadrul Institutului Pedagogic (1962 – 1966). Debutul publicistic se produce în „Tribuna” (1963). Ocupă apoi postul de  redactor al revistei „Tomis” (1966 – 1971; 1975 – 1980), ajungând de două ori redactor-șef (1971 – 1972; 1980 – 2016).
 
Continuă în domeniul publicistic ca  redactor la ONT Litoral (1972 – 1975), urmând a colabora la importante reviste din țară: „Tomis”, „Vatra”, „România Literară”, „Contemporanul”,„Scânteia Tineretului”, „Argeș”, „Viața militară”, „Orizont”, „România pitorească”, „Luceafărul”, „Porto Franco”, „Ex Ponto”.
 
În 1977 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România., Filiala „Dobrogea” , fiind din 1995 secretar executiv al Filialei „Dobrogea”.
 
Este inclus în culegeri literare. A tradus din R.F. Newcomb. Este onorat cu premiul pentru roman al Filialei U.S.R., Filiala „Dobrogea” și al Revistei „Tomis”, 1996, 2002, premiul pentru proză al revistei „Convorbiri literare”, în 2003 și în 2016, post-mortem, cu „Meritul Dobrogean“ acordat de cotidianul ZIUA de Constanța.
 
Mai multe scenarii și  filme s-au produs sub semnătura acestuia în cadrul Studiourile cinematografice București:
 

„La porțile țării” – documentar artistic;
„Furtună în Pacific” – lung metraj artistic;
„Puterea calorică a lemnului de palisandru”.
 
Volume:
 
„Cheltuieli de reprezentare”. Povestiri – București, Editura „Albatros”, 1970;
„Adio Robert”. Roman – București, Editura „Eminescu”, 1974;
„Separația bunurilor”. Roman – București, Editura „Eminescu”, 1975;

„Cocorul de pază”. Proză scurtă – București, Editura „Eminescu”, 1976;
„Fericit cel care, ca Ulise”. Însemnări de călătorie pe mare – București, Editura „Eminescu”, 1979;
„Vară nebună cu bărci albastre”. Roman – București, Editura „Eminescu”, 1983;
„Oameni, furtuni, vapoare”. Proză scurtă (în colaborare cu N.M. Balotă) – București, Editura „Albatros”, 1984;
„Plutind avan pe marea cea adâncă”. Roman – București, Editura „Eminescu”, 1987;
„Punctul mort”. Roman – Constanța, Editura „Ex Ponto”, 1996;
„Povestiri arogante. Întâmplări pe Siutghiol” – Constanța, Editura „Ex Ponto”, 2002.
 
 
Sursă de documentare: „Dicționar de personalități dobrogene”, volumul IV de dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, Constanța Călinescu, Vanghele Culicea, Adriana Gheorghiu, publicat de editura Ex Ponto, sub coordonarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ Constanța 
 
Citește și:
 
Constantin Novac - prozator, scenarist, publicist
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii