A treia ediție a Bienalei Naționale de Pictură, la Muzeul de Artă Constanța
A treia ediție a Bienalei Naționale de Pictură, la Muzeul de Artă Constanța
28 Mar, 2025 10:31
ZIUA de Constanta
489
Marime text



Muzeul de Artă Constanța găzduiește în perioada 2 iulie – 30 septembrie 2025 a treia ediție a Bienalei Naționale de Pictură Constanța.
Înscrierea se va face, în perioada 22 aprilie – 25 mai 2025, pe adresa de e-mail: bienalaconstanta@gmail.com.
Regulament
Bienala Națională de Pictură Constanța - 2025 se adresează artiştilor plastici membri ai U.A.P. România și absolvenţilor Academiilor și Universităţilor de Artă.
Locul şi data desfăşurării: Muzeul de Artă Constanța, 2 iulie – 30 septembrie 2025.
Condiții de participare
• Lucrări: pictură – ulei, acril, tempera, tehnici mixte.
• Dimensiuni: latura mică minim 50 cm, latura mare maxim 150 cm.
• Lucrările vor fi prezentate corespunzător, în vederea expunerii (cu sistem de agăţare, obligatoriu, înrămate sau cu canturile finisate).
• Fiecare artist poate participa cu maxim 2 lucrări, realizate în ultimii 3 ani.
Înscrierea se va face, în perioada 22 aprilie – 25 mai 2025, pe adresa de e-mail: bienalaconstanta@gmail.com și va conține următoarele atașamente:
• fotografiile lucrărilor participante, în format JPG (300 DPI), fișierele fiind denumite cu datele de identificare ale fiecărei lucrări în parte, în această ordine: autor, denumire lucrare, anul, dimensiunile, tehnica. Fotografiile nu vor conține și rama, cu excepția situației în care aceasta este integrată lucrării.
Calitatea imaginilor trimise poate influența rezultatul selecției lucrărilor participante.
• CV sumar, în format word, cu următoarele date: nume, prenume, data nașterii, numele ultimului nivel de învățământ de artă absolvit, telefon, email, filiala U.A.P.R. (dacă este cazul) sau localitatea de domiciliu (scris cu litere Times New Roman 12) și un CV detaliat.
• Formularul GDPR completat
• Copie buletin
Rezultatul selecției va fi comunicat pe data de 10 iunie 2025, pe email-ul artiștilor care s-au înscris la bienală și au fost selectați, pe site-ul Muzeului de Artă Constanța și pe contul de Facebook al muzeului.
Lucrările acceptate se vor trimite în intervalul 11 iunie – 23 iunie 2025.
Componența juriului, finisajul și premierea vor fi comunicate ulterior.
Premiile ce vor fi acordate sunt următoarele:
Premiul I – 6000 lei
Premiul II – 4000 lei
Premiul III – 3000 lei
Mențiune – 2000 lei
Premiul special al juriului – 2500 lei
Premiul special al Consiliului Județean Constanța – 2500 lei
Vor fi 10 nominalizări.
Lucrarea distinsă cu Premiul I va intra în colecția Muzeului de Artă Constanța.
Trimiterea lucrărilor
Fiecare lucrare va avea pe spate o etichetă care va conține obligatoriu următoarele informații: nume, prenume, titlul lucrării, anul, tehnica, dimensiuni, adresa, email-ul şi telefonul autorului.
Lucrările vor fi trimise PRIN CURIER, pe adresa: Muzeul de Artă Constanța, Bd. Tomis 82–84, Constanța, telefon 0790854090. Coletul va purta mențiunea: PENTRU BIENALA NAȚIONALĂ DE PICTURĂ CONSTANȚA – 2025.
Citește și:
Bugetul Muzeului de Artă Constanța pe anul 2025, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii