Academicieni de prestigiu ai României Paradoxal, savantul Alexandru Graur a încetat din viață în ziua în care aniversa 88 de ani

Alexandru Graur a fost unul dintre marii învăţaţi ai ştiinţei limbii din secolul al XX-lea, figură de prestigiu a lingvisticii româneşti, savant de origine evreiască, membru titular al Academiei Române (din 1955).


Graur s-a născut pe 9 iulie 1900 într-o familie de origine evreiască la Botoșani. Mama sa aparținea familiei de cărturari Sanielevici, din care au provenit și criticul literar Henric Sanielevici, precum și matematicianul Simion Sanielevici. Din cauza profesiei de contabil a tatălui său, Graur și-a schimbat deseori domiciliul împreună cu părinții.
Studiile liceale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun“ din Iaşi şi Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti. În clasa a IV-a, se retrage din şcoală, pregătind, din 1915, restul studiilor în particular (perioadă în care îşi câştigă existenţa prin lecţii date elevilor mai mici şi prin alte ocupaţii temporare).


După absolvirea liceului, în 1919, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, urmând cursurile Secţiei de filologie clasică şi de limba română. În 1922, devine licenţiat în filologie clasică. În anul şcolar 1923/1924, e profesor suplinitor de istorie la Liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti. Examenul de capacitate l-a susţinut în 1924, clasându-se primul pe ţară atât la latină, cât şi la istorie.


E numit profesor titular la Liceul „Unirea" din Focşani. Între 1924 şi 1929, cu o bursă a Ministerului Instrucţiunii Publice, îşi perfecţionează studiile în Franţa. În 1928, obţine diploma la École Pratique des Hautes Études, precum şi doctoratul la Sorbona, cu cea mai înaltă menţiune (Très honorable). Revenit la Bucureşti în 1929, este numit profesor titular de limba latină la Liceul „Gh. Şincai“, iar din 1932 la Liceul „Gh. Lazăr“. În 1940, a fost înlăturat din învăţământul de stat pe baza legilor rasiale.


A înfiinţat, împreună cu alţi colegi aflaţi în aceeaşi situaţie, Liceul Teoretic Evreiesc, al cărui director a fost între anii 1941 şi 1944. În septembrie 1944, a fost reintegrat la Liceul „Gh. Lazăr", unde a lucrat până în decembrie 1945. În acelaşi timp, a lucrat la Radiodifuziunea Română.

A devenit profesor la Catedra de filologie clasică a Facultăţii de Filosofie şi Litere, pe care a condus-o până în 1964, când a fost numit şeful nou-înfiinţatei Catedre de lingvistică generală, unde a lucrat până la pensionare (1970).


Graur s-a căsătorit în anul 1947 cu Neaga (Nina) Sion (1921-2005), care era fiica cea mai mare a soților Nicolae și Ionica Sion, familie de muncitori români din Brăila. Ei au fost părinții comentatorului sportiv Dumitru Graur. Unul din frații Ninei Graur a fost Mihai Bujor Sion, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și care a murit în decembrie 1975 după un suspect accident aviatic.


În anul 1948, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1955 devine membru titular. Printre funcţiile de conducere, îndeplinite cu înaltă competenţă şi răspundere, menţionăm: decan al Facultăţii de Filologie (1954-1956), director al Editurii Academiei (1955-1974), membru fondator şi preşedinte al Societăţii de Studii Clasice (1958-1988), preşedinte al Secţiei de Știinţe Filologice, Literatură şi Arte a Academiei (1974-1988).



A fost redactor responsabil la o serie de publicaţii de specialitate: Studii clasice (1959-1988), Limbă şi literatură (1965-1970), Limba română (1982-1988).


Din OPERA ştiinţifică - zeci de volume şi sute de articole şi studii, cronici şi recenzii, referitoare la limbile clasice, indoeuropenistică, lingvistică generală şi limba română -, amintim: Esquisse d'une phonologie du roumain (în colaborare cu Al. Rosetti) (1938), Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române (1954), Studii de lingvistică generală (1955 şi 1960), Fondul principal al limbii române (1957), Scurtă istorie a lingvisticii (în colaborare cu Lucia Wald) (1959, 1965, 1977), Etimologii româneşti (1963), Evoluţia limbii române. Privire sintetică (1963), Nume de persoană (1965), Istoria limbii române (coord. vol. I, Limba latină) (1965), Tendinţe actuale ale limbii române (1968), Lingvistica pe înţelesul tuturor (1972), Nume de locuri (1972), Alte etimologii româneşti (1975), „Capcanele" limbii române (1976), Dicţionar de cuvinte călătoare (1978), Cuvinte înrudite (1980), Dicţionar al greşelilor de limbă (1982).


A încetat din viață pe 9 iulie 1988, la București.