Activitati francofone dedicate Zilei Muzicii
Activitati francofone dedicate Zilei MuziciiBiblioteca Franceză „Arthur Rimbaud" din Mangalia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, lansează un proiect cultural de lungă durată la care sunt invitate să colaboreze toate instituţiile de cultură şi toate persoanele ce iubesc Franţa, limba franceză şi mai ales cultura, civilizaţia franceză. Tema proiectului este cântecul francez.
În fiecare an, pe data de 21 iunie, în Franţa este sărbătorită Ziua Muzicii. Acest eveniment constituie pretextul lansării unui şir de activităţi dedicate compozitorilor şi interpreţilor francezi celebri. Ideea este ca în fiecare joi, în perioada 6 mai - 21 iunie, la Biblioteca Franceză din Mangalia, să fie prezentată viaţa şi activitatea unui cântăreţ francez. În funcţie de răspunsul publicului, evenimentul va continua până la Ziua Naţională a Franţei, 14 iulie 2010.
Prima activitate este programată joi, 6 mai 2010, la ora 17.00, în sediul Bibliotecii Franceze şi va avea ca temă Edith Piaf - vocea de aur a Franţei.
Prezentările privind viaţa si cântecele interpreţilor francezi se vor face în limba română, dar şi în limba franceză, în cazul prezenţei unor oaspeţi străini. Se doreşte readucerea în atenţia publicului a farmecului şi bogăţiei muzicii mai vechi şi mai noi din Franţa. Iubitorii muzicii de bună calitate pot retrăi farmecul şlagărelor ce au însoţit tinereţea multora dintre noi. Tinerii se pot familiariza cu bogata cultură muzicală franceză şi pot descoperi voci noi din peisajul muzical. Până în prezent, opţiunile colaboratorilor s-au îndreptat către: Charles Aznavour, Jean Ferrat, Georges Brassens, Nana Mouskouri, Edith Piaf, Serge Gainsbourg. Lista este deschisă, iar colaboratorii sunt aşteptaţi cu noi propuneri.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp