Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:06 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Actul cultural din Mangalia este egal cu zero"

ro

06 Oct, 2008 00:00 1435 Marime text
1223236778.jpg

Rodica Deliman scoleste zeci de copii, reuniti, de zece ani, in Cercul "Ars Novo"

Intr-o camera mica, aflata la etajul Casei de Cultura din Mangalia, am gasit-o pe Rodica Deliman, unul dintre cei mai cunoscuti artisti plastici din localitate. Atelierul de creatie, unde generatii de micuti au invatat sa tina in mana penelul sau creionul, este, de ani de zile, cea de a doua casa a artistei. "Am inceput sa pictez de la 9 ani, am si acum primul meu desen, un peisaj cu copaci si niste dealuri, am luat si ceva premii cu el. Profesorul meu de desen m-a incurajat, iar lucrarile mele au inceput sa fie premiate la nivel national. Am vrut sa urmez si o facultate de arta, dar, cum unica astfel de institutie se afla la Bucuresti, iar provincialii nu prea erau agreati acolo si, in plus, trebuia sa fii al "cuiva", am renuntat si m-am indreptat catre Scoala Populara de Arta din Constanta", ne povesteste Rodica Deliman. Pe peretii atelierului, pe jos chiar, sunt tablouri ce infatiseaza evrei, flori, peisaje, familii de tarani, dar si de clovni si soldati medievali. In centrul atelierului - un triptic cu Cina cea de Taina. "Cel mai vechi tablou al meu, pe care inca il tin in atelier, este "Portul Mangalia". Multe dintre picturi le-am vandut, in timp, aici am pastrat numai tablourile la care nu vreau sa renunt", ne spune Rodica Deliman. Este adepta "uleiului pe panza" si a acrilicului, dupa cum ne marturiseste, a "culorilor mate, care se usuca repede". Pe langa pictura are sute de lucrari de grafica, intr-o tehnica mixta: "Lucrez si in stilul clasic si in cel modern, imi place sa prind expresia fiecarei culori.

Tabere de pictura si galerie de arta

In micul atelier din mansarda Casei de Cultura vin la cursurile Rodicai zeci de copii, reuniti, de zece ani, in Cercul "Ars Novo". Paradoxal, parerea artistei despre viata culturala din Mangalia nu este prea stralucita: "La Mangalia, actul cultural este egal cu zero, valorile nu au fost si nu sunt nici acum protejate, amatorismul este in schimb la mare cinste. Este pacat, pentru ca noi, artistii, muncim foarte mult, iar costurile materiale sunt enorme. De exemplu, o simpla panza pentru un tablou costa 40 de lei, iar un pachet de culori acrilice - 50 de lei, iar asta in conditiile in care ne platim absolut singuri toate materialele", spune, cu amaraciune, Rodica Deliman. Ce ar salva cultura - in special creatia plastica - din Mangalia? Rodica Deliman afirma ca ar exista cel putin doua solutii. Una dintre acestea ar fi organizarea periodica a unor tabere de pictura. La aceste tabere ar urma sa participe artisti din tara si chiar invitati din strainatate. Pictorii invitati au asigurata cazarea si materialele, iar la finalul taberei, doneaza lucrarile organizatorului si sponsorilor. Organizarea unor astfel de tabere ar fi si un bun prilej de lobby pentru sudul litoralului. O alta propunere pentru revigorarea vietii artistice la Mangalia ar fi infiintarea unei galerii de arta, unde sa se organizeze, periodic, expozitii. O initiativa in acest sens a existat in urma cu un an, cand, in urma donatiilor facute de mai multi artisti participanti la Salonul Romanilor de Pretutindeni (SARP) de la Complexul "President", primaria a promis infiintarea unui muzeu de arta contemporana, unde sa fie expuse lucrari ale tuturor artistilor invitati la Mangalia, precum si ale celor din localitate.

Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii