„Adam și Eva“, la Muzeul de Artă Populară Constanța
„Adam și Eva“, la Muzeul de Artă Populară Constanța
17 Feb, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3645
Marime text



Momentul în care cuplul primordial încalcă porunca divină este o temă predilectă în iconografie. Aceasta i-a atras și pe iconarii transilvăneni, care au pictat pe sticlă faimoasa scenă biblică din Vechiul Testament.
O astfel de icoană, care-i surprinde pe Adam și Eva nesocotind cuvântul lui Dumnezeu, poate fi admirată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța. Realizată la Mărginimea Sibiului, în secolul al XIX-lea, frumoasa lucrare îi are în prim-plan pe Adam și Eva, așezați de o parte și de alta a Pomului Cunoașterii, aflat în mijlocul Grădinii Edenului.
În această icoană, Eva este surprinsă când cu o mână îi întinde lui Adam fructul oprit, în timp ce cu cealaltă încearcă să culeagă alt rod al pomului. Șarpele apare încolăcit în jurul trunchiului copacului, capul ivindu-i-se din frunzișul pomului.
Pentru realizarea acestei lucrări, iconarul transilvănean a folosit culori naturale, dar și foița de aur. Rama icoanei este pictată cu roșu și brun, notă distinctivă pentru icoanele din Mărginime.
Sursă foto: Facebook - Muzeul de Artă Populară Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii