„Am făcut acest lucru pentru a demonstra calitatea sa de ctitor“ Schimbarea la faţă a Muzeului de Artă Constanţa începe cu Grigorescu (galerie foto)
„Am făcut acest lucru pentru a demonstra calitatea sa de ctitor“ : Schimbarea la faţă a Muzeului de Artă
04 Apr, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
4085
Marime text
Muzeul de Artă Constanţa şi-a redeschis, ieri, porţile, după ce, timp de cinci luni, instituţia a fost închisă pentru a suferi o serie de lucrări de reparaţie, reabilitare şi conservare.
„Muzeul a fost supus efectiv unor reparaţii radicale şi unei reconfigurări patrimoniale exemplare. Aşa şi trebuia, pentru că acest lucru se petrece foarte rar“, a declarat criticul de artă dr. Doina Păuleanu, directorul muzeului. Redeschiderea acestei „insule de artă“ a fost marcată de două expoziţii: „Muzeul din depozit“ şi „Scara cu flori“. Constănţenii participanţi la eveniment au fost plăcut surprinşi de semnătura supradimensionată a pictorului Nicolae Grigorescu, semnătură ce „îmbracă“ acum un perete din sala care poartă, mai nou, numele artistului plastic. „Muzeul din depozit“ este o expoziţie care a permis scoaterea la lumină a unor lucrări din patrimoniul instituţiei, dar care, din cauza lipsei de spaţiu, au stat în depozitul muzeului. „Este vorba despre o expoziţie permanentă, iar în expoziţia permanentă se umblă greu şi se umblă cu mari precauţii. A trebuit să scoatem tot patrimoniul de pe pereţi şi acest lucru ne-a permis o reconfigurare a sălilor. Iată, am afectat acest splendid spaţiu lui Nicolae Grigorescu, întâi stătătorul şcolii naţionale de artă, căruia i-am dedicat toate aceste săli, ca şi semnătura sa supradimensionată pe peretele-fundal. Am făcut acest lucru tocmai pentru a demonstra importanţa lui Nicolae Grigorescu pentru arta românească şi calitatea sa de ctitor. Prin această operaţiune, întreg secolul XX a translat în celelalte săli şi în celelalte spaţii ale muzeului. Sigur că au fost alese cele mai adecvate săli pentru fiecare artist, dar cu această reorganizare, ne-am dat seama, o dată în plus, că patrimoniul muzeului este deosebit de bogat şi lucrările care nu au putut intra în expoziţia de bază formează obiectul manifestării expoziţionale numite «Muzeul din depozit»“, a explicat dr. Doina Păuleanu. Constănţenii pot admira acum, în sălile de la parter ale muzeului, lucrări semnate de Tonitza, Şirato, Petraşcu, Pallady.
Arta plastică a fost fericit îmbinată, în cadrul evenimentului de ieri, cu muzica. Tânărul pianist Octavian Renea, originar din Constanţa, dar care trăieşte în prezent în Germania, a cântat Schubert (Impromptu Op. 90 nr. 2) şi Chopin (Vals Op. 34 nr. 3).
„Scara cu flori“
Tot ieri, dar în Sala „Alexandru Ciucurencu“ a Muzeului de Artă Constanţa, a fost vernisată expoziţia „Scara cu flori“, expoziţie ce reuneşte câteva zeci de lucrări ale pictorilor membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa: Eugenia Botezatu, Cătălin Botezatu, Iolanda Manolescu, Niţă Manolescu, Tudor Mirescu, Velula Filiz, Loreta Băluţă, Laura Nestorescu Seniuc, Constanţa Dănilă, Iulia Balica, Lelia Rus Pîrvan, Doina Misian, Constantin Grigoruţă, Ignat Ştefanov, Adrian Chilipirea, Florin Ferendino, Niculae Morărescu, Aurelian Broască (preşedinte) şi Leonte Năstase (invitat).Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii