"Amelie"

Filmul saptamanii

Nu v-ati gandit niciodata ca ceea ce lipseste din viata voastra e o picatura de magie? Nu neaparat o inmultire miraculoasa a painilor de pe masa ori cine stie ce tombola cu excursii in Spania. Sa deschizi geamul dimineata si sa vezi Altceva, orice altceva decat proba ca real inseamna rutina lucrurilor. Sa afli ca autostrada aia pe care inaintezi de o viata are un segment mic, aproape imperceptibil, in care drumul iti deschide o cararuie misterioasa la dreapta sau la stanga. In loc sa fabulam mult si bine pe tema asta, va propun sa vedeti un film exceptional, care mai ruleaza doar doua zile la cinema Studio: "Amelie" este, probabil, cel mai inteligent si mai rafinat film care a rulat in oras de la inceputul anului. Desi a insumat cinci nominalizari la Oscar pentru cel mai bun film strain, productia, asa cum ii sade bine unei capodopere, nu a recoltat nici o statuie, ba, asa cum ne sade noua bine, a reusit sa treaca neobservata: vineri, prima zi in care putea fi vizionata la Studio, am "numarat", la ora 16.30, doar doi spectatori in sala. Regizor si co-autor al scenariului, Jean-Pierre Jeunet a avut curajul si uneltele necesare sa se joace cu tot ce ne poate propune realul, nerefuzandu-si nimic, nici un joc, nici o pofta a mintii. Povestea, montajul si regia sunt cumpanite atat de solid incat pana si kitsch-ul, descusut si gadilat la incheieturi, devine magic. Nascut in Roanne, Franta, in 1955, Jeunet e un autodidact care a inceput ca regizor de spoturi publicitare, clipuri muzicale si scurt-metraje. Nu e deplasat sa-l alaturam "speciei" din care face parte si David Fincher, regizorul filmelor Fight Club, ori The Game, un alt "outsider" care facuse din pasiunea pentru film un razboi personal pentru o idee anume de excelenta. Intre aceste filme bizare, care scot mult nasucul din norma (fie ea franceza ori hollywoodiana) exista atitudini si scheme de constructie apropiate: nevoia acerba de evaziune, acea foame atat de abstracta a mintii omului care-si refuza alienarea, ori "jocurile de societate" tot mai sofisticate care, cu putin optimism, ar putea sa ne atinga-n curand marginile realului.