Anghel Saligny, unul dintre întemeietorii ingineriei românești și constructorul Podului de la Cernavodă
Anghel Saligny, unul dintre întemeietorii ingineriei românești și constructorul Podului de la Cernavodă
19 Apr, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1897
Marime text
- Între anii 1870 – 1874, Anghel Saligny a urmat studiile inginerești la Școala Tehnică Superioară Charlottenburg
- Sub conducerea lui Gheorghe Duca, în perioada 1877 – 1879, a contribuit la realizarea rutei feroviare Ploiești – Predeal
- În onoarea sa, sculptorul originar din capitală, Oscar Han a realizat statuia inginerului român, inaugurată în anul 1957, la Constanța
Considerat a fi unul dintre întemeietorii ingineriei românești, Anghel I. Saligny s-a născut pe data de 19 aprilie 1854 în comuna Șerbănești (acum Liești), județul Galați.
A urmat primele clase de școală la pensionul de copii din Focșani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România. Gimnaziul l-a făcut tot la Focșani, la Colegiul Național Unirea, iar în perioada liceului a studiat în Germania, în orașul Potsdam.
Fiind inițial atras de astronomie, el a frecventat cursurile Universității din Berlin. Între anii 1870 – 1874, Anghel Saligny a urmat studiile inginerești la Școala Tehnică Superioară Charlottenburg.
A pus umărul la construcția căii ferate Cottbus – Frankfurt, iar sub conducerea lui Gheorghe Duca, în perioada 1877 – 1879, a contribuit la realizarea rutei feroviare Ploiești – Predeal.
Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A realizat, de asemenea, primele poduri combinate – șosea și cale ferată din țara noastră (1881 – 1882).
Pe baza unor invenții proprii, Anghel Saligny a construit, în premieră mondială, silozurile din beton armat de la Brăila (1888) și Galați (1889), la numai două decenii după ce francezul Joseph Monier (1823 - 1906) obținuse, în 1867, primul brevet pentru elemente de construcții (grinzi, plăci, stâlpi) din beton armat, acest material puțin studiat în acele timpuri.
În anul 1885, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Această sarcină i-a fost încredințată, în cele din urmă, lui Anghel Saligny și colaboratorilor săi. Astfel, a început procesul de construcție a celei mai importante lucrări din portofoliul său.
La 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. După cinci ani, pe 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.
Podul de la Cernavodă a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa și unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4.088 m între malul stâng și drept al Văii Dunării.
Această construcție a funcționat neîntrerupt timp de un secol (1895 – 1995).
Alte lucrări proiectate și realizate de către Anghel Saligny sunt:
- Gara Mare din Târgu Ocna (1884);
- Teledinamicul de la Târgu Ocna (1885) – primul funicular de pe teritoriul României;
- Antrepozitele de la Brăila și Galați (1885 – 1891);
- Silozurile Anghel Saligny din Constanța (1909 – 1915) – primele silozuri de beton din lume;
- Calea ferată Adjud – Târgu Ocna (1881 – 1884);
- „Podul Alb”, podul metalic de peste râul Trotuș din Onești (1881) – primul pod combinat (cale ferată și șosea) din România
- Calea ferată Bârlad – Vaslui – Iași
Anghel Saligny s-a stins din viață la 71 de ani, pe 17 iunie 1925, la București.
În onoarea sa, sculptorul originar din capitală, Oscar Han a realizat statuia inginerului român, inaugurată în anul 1957, la Constanța.
Citește și:
In memoriam Anghel Saligny, cel mai prestigios inginer al României moderne
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii