Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
„Anton Holban (...) Am fost doi fraţi predestinaţi” 121 de ani de la nașterea lui Anton Holban, evocat de prietenul său, dobrogeanul Pericle Martinescu
„Anton Holban (...) Am fost doi fraţi predestinaţi”: 121 de ani de la nașterea lui Anton Holban, evocat
1692
Marime text
- A fost licențiat al Facultății de Litere, specializarea limba și literatura franceză
- În anul în care a început să predea la Galați, Anton Holban debuta la revista „Mișcarea literară” a lui Liviu Rebreanu
Născut la Huși, județul Vaslui, Anton Holban a fost scriitor, romancier și eseist. El a venit pe lume la data de 10 februarie 1902. Părinții lui au fost Gheorghe, de profesie ofițer și Antoaneta (născută Lovinescu). Anton Holban a fost nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu.
După ce părinții lui au divorțat, Holban a crescut alături de familia Lovinescu.
El a învățat la Fălticeni în timpul școlii primare, apoi la Focșani și București, unde a dat examenul de bacalaureat. A urmat înscrierea la facultate, scriitorul alegând să studieze la Litere, specializarea limba și literatura franceză, la Universitatea din București.
După obținerea diplomei de licență, Holban a realizat o temă de doctorat în Franța, despre dandyismul lui Jules-Amedee Barbey d`Aurevilly; temă pe care nu a mai susținut-o.
S-a întors în România și a lucrat ca profesor la Liceul de Băieți „V. Alecsandri” din Galați. Aici, Anton Holban a predat limba franceză, între anii 1928-1932. A continuat să practice această profesie în București, până la sfârșitul zilelor.
În anul în care a început să predea la Galați, Anton Holban debuta la revista „Mișcarea literară” a lui Liviu Rebreanu.
El a fost membru în consiliul director al revistei „Sburătorul”, condusă de unchiul său, Eugen Lovinescu.
În anul 1929 îi era publicată cartea „Romanul lui Mirel” la Editura „Ancora”. Tot atunci, îi era inclusă în repertoriul Teatrului Național piesa „Oameni feluriți”, scrisă la 19 ani. Peste doi ani a publicat romanul „O moarte care nu dovedește nimic”, la Editura Cugetarea. La aceeași editură apărea „Parada dascălilor”, în 1932.
Anton Holban a colaborat, de asemenea, cu publicațiile „România literară” și „Azi”. În prima a publicat un studiu denumit „Viața și moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu”.
În decembrie 1932, a participat la un simpozion organizat de Asociația Criterion pentru comemorarea lui Marcel Proust.
În memoria autorului francez, Holban a scris eseul „Marcel Proust – câteva puncte de vedere”.
În opera sa se mai regăsesc nuvelele „Bunica se pregătește să moară” (1934), „Castele de nisip” (1935), „Halucinații” (1938), „Conversații cu o moartă” (ediție îngrijită de Marius Chivu, 2005); romanele „Ioana” (1934) și „Jocurile Daniei” (publicat postum în 1971); memorialistica „Pseudojurnal. Corespondență, acte, confsiuni” (1978) și eseurile „Contribuții la specificul românesc”, „Testament literar”, „Experiență și literatură”, „Racine-Proust” și „În marginea lui Huxley”.
În anul 1935, Anton Holban a devenit membru activ în Societatea Scriitorilor Români.
Mihai Zamfir a scris, în onoarea profesorului Holban, romanul „Poveste de iarnă”.
Drumurile vieții lui Anton Holban s-au intersectat cu cele ale lui Pericle Martinescu, scriitor la rândul său, originar din Constanța. Cel din urmă l-a considerat pe Holban un frate întru spirit, dată fiind suferinţa amândurora de pe urma unor amoruri răvăşitoare, care le-au marcat viaţa şi creaţia.
Pericle Martinescu a consemnat în volumul „Confesiune patetică. Pagini de jurnal de intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, aflat în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, trăirile la aflarea veștii decesului prietenului său.
Redăm mai jos un fragment:
„A murit Anton Holban. O veste uluitoare pentru mintea şi inima mea. Ea mi-a căzut sub ochi a treia zi după deces, prin anunţul laconic din ziar. Dacă n-aş fi citit negru pe alb, n-aş fi crezut asta, şi nici acum nu mă pot obişnui cu ideea că Anton Holban e cu adevărat mort.
S-a întâmplat fulgerător şi nu ştiu ce fatalitate mizerabilă mi-a adus această veste tocmai astăzi, când aveam mai puţin ca oricând nevoie de aşa ceva. De la moartea lui Anton Holban n-ar fi trebuit să lipsesc, ca de la moartea unui frate. Dar tocmai de aceea am lipsit, fiindcă sunt asemenea lui, fiindcă ceea ce m-a împiedicat să iau parte la incinerarea trupului său, a fost o întâmplare, una din acele întâmplări stupide şi dureroase, ce urmează altor întâmplări sublime şi înălţătoare, atât de familiare sufletului torturat al lui A. H. A fost o femeie. Irina, Ioana, L. - sunt creaţii ale noastre, ale turmentărilor noastre sufleteşti, ale orgoliului şi timidităţii, ale candoarei şi lucidităţii, ale sfâşierilor noastre interminabile...
Anton Holban, tu ai fost un om serios, care ai suferit până în ultima clipă din aceleaşi motive ce mă fac şi pe mine să sufăr astăzi. Am fost doi fraţi predestinaţi. Dar nu ţi-am spus niciodată asta.
Ne întâlneam regulat, luni seara, la «Vremea», tu erai mereu «în trecere», timid, speriat, parcă temându-te de oameni, ca şi mine. Fugeai repede, căci jos, în gangul de la intrare, te aştepta o «iubită». Ne întâlneam în fiecare joi la Ateneu, la concert, de unde erai nelipsit, la fel de solitar, stingher, cu privirile tale albastre căutând ceva ce nu se putea găsi.
Am fost şi de câteva ori şi în camera ta, de unde se vedea pe fereastră, la câţiva metri, cupola Ateneului, templul muzical unde sufletele noastre se simţeau bine, numai acolo, ca într-o oază, unde evadam săptămânal, după contactul brutal cu oamenii şi închinam totul unei femei sau trăiam intens pentru o femeie. Irina, Ioana, L. Drama aceasta nu cunoaşte decât o soluţie: moartea, căci sufletele neliniştite, ca ale noastre, nu se pot ataşa de altceva în lumea aceasta, decât de o umbră, amăgitoare şi obsedantă. Tu ai scăpat, Anton Holban. Umbrele plâng, dar tu ai găsit, în fine, liniştea. Întrebarea este însă: mai exişti oare undeva? O întrebare care mă cutremură.”
Anton Holban a părăsit timpuriu această lume, la doar 34 de ani, pe 15 ianuarie 1937, în București, din cauza unei operații banale de apendicită.
Citește și:
#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
