Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:07 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului organizează conferința „Eminescu, geniu historial“ și o lansare de carte. Când vor avea loc evenimentele

ro

13 Jan, 2022 10:24 2829 Marime text
 
 
  • Ziua Culturii Naţionale este celebrată și de Arhiepiscopia Tomisului. Astfel, se organizează o conferință cu ocazia împlinirii a 172 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și marchează acest moment cu o lansare de carte, care va cuprinde mai multe volume.
 
Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889). De altfel, Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie 2010.
Cu prilejul acestei sărbători, intituțiile de cultură din Dobrogea organizează mici celebrări sau evenimente speciale.
 
Conferința „Eminescu, geniu historial“  
 
Sâmbătă, 15 ianuarie, la ora 14.00, în sala Magna a Centrului eparhial Tomis (str. Arhiepiscopiei, nr. 23), va avea loc conferința „Eminescu, geniu historial“, susținută de către Acad. Prof. Constantin Barbu, cu binecuvântarea și participarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Totodată, vor fi lansate următoarele volume:
 
-15 manuscrise Eminescu în facsimil color;
-4 manuscrise din Vatican, în care Vicina apare pe malul drept al Dunării;
-3 manuscrise din Vatican, din Cantemir, Petru Movilă și Nicolaus Olahus;
-câteva zeci de volume din Biblioteca Eminescu;

-un manuscris dinaintea erei noastre, din Skymnos, în care apare numele cetății Histria (cel mai vechi manuscris), dar și Tomis și Callatis.
 




Evenimentul este organizat de către Academia Tomitana, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului și cu Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Români, filiala Constanța.
 
Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.


Citește și:

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită de Comunitatea Elenă din Constanța

Ziua culturii naționale, sărbătorită la Teatrul pentru Copii și Tinere „Căluțul de mare“


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii