„Barbu Știrbei la Acropole", de Ion D. Negulici, ulei pe pânză, în colecția Muzeului Național de Istorie a României

 

• „Barbu Știrbei la Acropole", de Ion D. Negulici, ulei pe pânză, prima jumătate a secolului al XIX-lea.

 
 
Frate cu domnitorul Gheorghe Bibescu, dar purtând numele de familie al unui unchi matern care i-a lăsat averea, Barbu Știrbei (1795 - 1869) a fost ministru de externe în timpul ocupației rusești dintre 1828-1834, ministru al cultelor și apoi al justiției sub Grigore Alexandru Ghica și ministru de interne sub Gheorghe Bibescu până în 1847.
 
A fost numit domn de Poartă și Rusia în iunie 1849, după înăbușirea revoluției de la 1848. Printre principalele reforme ale sale se numără: reorganizarea armatei în două corpuri, unul pentru paza granițelor și celălalt pentru menținerea ordinii pe plan intern (dorobanții), introducerea românei ca limbă de predare în școli, promulgarea unui cod penal, legea agricolă din 1851, ce mărea numărul de zile de clacă de la 12 la 22, dar scădea cuantumul de muncă datorat de țărani, precum și perioada după care se puteau muta de pe o moșie pe alta (de la 7 la 5 ani), potrivit Muzeului Național de Istorie a României.
 
În contextul ocupației rusești ce a urmat izbucnirii, în 1853, a războiului Crimeii, s-a retras din funcție pe 16 octombrie, pentru a nu trăda puterea suzerană, plecând din țară și stabilindu-se la Viena. A revenit în septembrie 1854, când Principatele se aflau sub ocupația Austriei, ce rămăsese neutră, dar îi susținea pe turci. În februarie 1856 a sancționat legea privind emanciparea robilor boierești. În același an, în iulie, mandatul de 7 ani de domnie i-a expirat.
 
Tabloul face parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României și poate fi admirat în expoziția „Capodopere din patrimoniul MNIR", deschisă pentru publicul vizitator.
 
 

 
Citește și
Una din cele mai valoroase monede din lume, în colecția Muzeului Național de Istorie a României