Beatrice Rancea, nepotrivita gusturilor CJC
Beatrice Rancea, nepotrivita gusturilor CJC
11 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
2860
Marime text
Administratia judeteana a rugat-o pe Beatrice Rancea sa preia conducerea Teatrului National Constanta, in urma cu peste trei ani * Mai nou, Rancea nu mai corespunde noilor criterii ale redenumitei institutiii teatrale
Interimatul asigurat de Beatrice Rancea, la institutia de teatru care a sucombat, s-a incheiat. Intr-un an si jumatate, teatrul a beneficiat de zece premiere care s-au bucurat de succes, o parte dintre ele fiind invitate la festivaluri din tara. Beatrice Rancea a spus ca, in cazul in care va fi invitata sa regizeze la noul teatru, va onora propunerea, insa numai in calitate de colaborator. In urma cu doi ani, ati preluat conducerea Teatrului National Constanta. Cum ati primit propunerea la acel moment? Prima data am fost invitata de Cristian Zgabercea, acum trei ani, sa preiau directia unui teatru care se reinfiinta la Constanta. In acel moment, nu puteam sa onorez invitatia, pentru ca in septembrie as fi inceput lucrul la "Satra", un proiect de-al meu, la teatrul din Timisoara, iar din ianuarie pana in aprilie, aveam un proiect la Odeon, cu "Marchizul de Sade". Erau niste contracte care trebuiau onorate. Atunci am auzit ca aici s-a facut un teatru national. Exact dupa premiera "Marchizul de Sade", am primit un telefon de la Zgabercea. Am stat sa ma gandesc, pentru ca este foarte greu sa pleci de acasa, sa te rupi de Bucuresti si sa stai aici, atunci cand iti propui sa iei in serios un rol de manager. Nu era prima oferta de acest gen. In 1998, vi se oferea aceeasi responsabilitate la Teatrul National din Timisoara. Da, insa era foarte greu, iar distanta foarte mare. Fiind la inceput de drum, in calitate de regizor, am preferat sa montez, decat sa stau 12 ore intr-un teatru si sa te ingropi in hartii. Era foarte greu, era un teatru foarte mare. Si totusi, ati ales Constanta... Nu intamplator am ajuns aici, pentru ca este orasul copilariei mele. Bunicii mei au trait aici. Am venit cu cea mai mare placere, mai ales ca am avut posibilitatea sa angajez o trupa tanara de actori, care s-au dovedit a fi foarte buni. Numirea propriu-zisa a avut loc pe 19 august, chiar de ziua mea. Dovada este ca ei au fost distribuiti in majoritatea rolurilor principale din cele zece premiere care s-au montat aici. Cum au catalogat colegii dumneavoastra intentia de a va "exila" la Tomis? Multi dintre ei mi-au spus ca nu ar trebui sa vin aici, pentru ca important este sa lucrezi ca regizor, nu sa te ocupi de manageriat. Nu erau foarte convinsi ca, in calitate de artist, fac pentru mine ceea ce trebuie. Eu am inteles ca a fi manager nu inseamna sa montezi doar tu, asa cum esti tentat ca regizor, in momentul in care ai trupa ta si iti oferi singur conditii. M-am luptat sa aduc regizori importanti care sa lucreze cu trupa. M-am bucurat ca am avut aceasta posibilitate, pentru ca mi-am dovedit ca pot fi si un manager de teatru, nu doar un regizor de teatru sau dansator, asa cum ma cunosteam. V-ati implicat in activitatea teatrului din toate punctele de vedere. Am facut acest lucru cu mare placere si am administrat cu mult drag si cladirea si partea artistica. Nu am fost singura care am stat 12 ore in teatru. V-a fost usor sa aduceti regizori importanti la malul marii? In momentul in care am fost numita la conducerea teatrului, in august, era foarte greu ca, intr-o luna, sa gasesc un regizor care sa fie si bun si care sa poata veni la Constanta. Atunci am apelat la relatiile pe care le-am avut in America si in Ungaria. Acestia au renuntat la niste proiecte, ca sa ma ajute sa fac ca acest spectacol sa paseasca cu dreptul, ceea ce s-a si intamplat cu "Imblanzirea scorpiei". Pe Paul Bargetto mi-l recomandasera si Andrei Serban si Saviana Stanescu, un important dramaturg la New York, cu care am fost colega. Acum ar fi trebuit sa vina si regizorii din tara, insa nu stiu daca noua conducere va prelua aceste proiecte. Ati promovat si tineri regizori. Da, pentru ca in proiectul meu managerial era un capitol care prevedea promovarea si lansarea unui regizor. Prima a fost Rasvana Cernat, care a montat "Opt femei", spectacol care s-a bucurat de mare succes. Acum urma sa vina un coleg de-al ei, actorul si regizorul Razvan Popa, care ar fi montat "O noapte furtunoasa". Cum ati lucrat cu actorii teatrului? Am lucrat extraordinar, de la echipa tehnica pana la cea artistica. Daca as fi putut sa mut acest teatru in Bucuresti, am fi fost cea mai buna trupa din tara. Sa revenim la momentul in care am inceput sa vorbim despre Teatrul de Stat. Ati dat concurs pentru postul de regizor? Da si l-am si ocupat, insa in acel moment nu stiam ca voi mai fi directorul teatrului. Vi s-a cerut sa nu mai candidati pentru postul de director? In momentul in care ar fi trebuit sa imi depun dosarul managerial si echipa cu care as fi vrut sa merg mai departe, am fost anuntata ca se doreste o alta directie. Poate si-au dorit o alta strategie teatrala. Care sunt planurile dumneavoastra de viitor? Acum urmeaza sa-mi fac un program, pentru ca nu ma asteptam sa nu mai fiu aici. Voi monta la Festivalul de la Alba Iulia, apoi la Teatrul de Opereta voi incepe sa lucrez la "Cabaret", cu Loredana Groza si Razvan Popa, iar apoi voi pleca la Piatra Neamt. Printre altele, s-ar putea sa realizez si o emisiune de televiziune.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii