Biblioteca Județeană Constanța Mihai Vintilă își lansează volumul de versuri „Sunt ruda de sânge a unui timp nebun”
Biblioteca Județeană Constanța: Mihai Vintilă își lansează volumul de versuri „Sunt ruda de sânge a unui
29 Jun, 2023 12:30
ZIUA de Constanta
1199
Marime text
Astăzi, 29 iunie 2023, de la ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța are loc lansarea volumului de versuri „Sunt ruda de sânge a unui timp nebun”.
Autorul este Mihai Vintilă, iar cartea a apărut la Editura InfoEST, anul acesta.
Licențiat în drept și economie, Mihai Vintilă este autorul volumelor de poezie „Primii Paşi” (2005), „Fiare şi oameni” (2012), „Ordine in gânduri” (2013), „Sensul Cuvintelor” (2014), „Adevăruri mari scrise cu litere mici” (2015), „Dirijorul de cuvinte” (2017) și redactor-șef al revistei Litera 13. De-a lungul timpului, a fost inclus în mai multe dicționare și antologii, iar activitatea lui scriitoricească a fost răsplătită cu diverse premii, printre care menționăm: Diploma de Onoare oferită de Ministerul Culturii, Direcția pentru Cultură Brăila, secțiunea Cultură scrisă și Mass-media (2015), premiul pentru poezie la Festivalul Național de literatură „Eminescu la Oravița” (2018), pentru volumul „Dirijorul de cuvinte”, premiul pentru proză „Ada Orleanu” la Concursul național „Călanul Cultural” (2022) etc.
„În volumul «Sunt ruda de sânge a unui timp nebun», Mihai Vintilă ne propune o lirică a dematerializării, a căutării unei identități dizolvate în creuzetul vremurilor, dar în același timp o privire lucidă asupra a ceea ce el numește «timp nebun»”, se arată în comunicatul de presă al Bibliotecii Județene.
Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” și Bogdan Boeru, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.
Citește și:
Eveniment la Biblioteca Județeană Constanța. Lansarea cărții „Garoafe la bordel” de Radu Paraschivescu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii