Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:21 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța găzduiește lansarea cărții „Întâmplări adevărate cu sau fără chițibușuri” de Virgil Andriescu

ro

14 Dec, 2023 12:21 972 Marime text
sursa foto: Facebook/Biblioteca Județeană ConstanțaBiblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A organizează sâmbătă, 16 decembrie 2023, ora 11:00, în Holul Bibliotecii, lansarea cărții „Întâmplări adevărate cu sau fără chițibușuri” (Editura Next Book, 2023) a lui VIRGIL ANDRIESCU.

Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene Constanța, actor al Teatrului Dramatic în perioada 1965-1986, Virgil Andriescu a trecut prin mâinile a numeroși regizori de teatru și film, a făcut roluri memorabile și a trecut prin tot atâtea vieți câte spectacole și filme  a jucat.

„Cine vrea să și-l amintească pe actorul de film, poate revedea pelicule antologice precum: „Pas în doi”, a lui Dan Pița, „Bătălia din umbră” și „Vacanța cea mare”, ale lui Andrei Blaier, „Balanța”, a lui Lucian Pintilie, „Privește înainte cu mânie”, a lui Nicolae Mărgineanu, „E pericoloso sporgersi”, a lui Nae Caranfil, „Amintiri din Epoca de Aur 1. Tovarăși, frumoasă e viața!”, în regia lui Constantin Popescu, Răzvan Mărculescu și Ioana Uricaru. O parte din această viață din spatele scenei, Virgil Andriescu o face cunoscută acum, când dintr-o viață rămân amintirile. Pentru că volumul cu „întâmplări” al lui Virgil Andriescu este unul de amintiri, acele amintiri de culise asupra cărora se fixa malițios și I.L.Caragiale în „Din carnetul unui vechi sufleor”, dar și altele pe care o intensitate le-a fixat într-un tipar ludic și versatil. Virgil Andriescu aduce aceste chițibușuri de pe scena mare a vieții, acolo unde se joacă tot felul de roluri, unde se fabrică „întâmplările” destinale sau marginale, cu o ironie și autoironie cuceritoare, așa cum este și marele actor. Anecdota savuroasă este parte a lumii actoricești, acolo unde comedia se joacă și în afara scenei, unde improvizația asigură fluența unor mici istorii al căror farmec este subliniat de efemeritatea lor“ - mai transmite sursa citată.

 
Cartea va fi prezentată de Prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” și conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, urmată fiind de un dialog al autorului cu publicul și o sesiune de autografe.
 
Lansarea de carte face parte dintr-o serie de evenimente menite să promoveze cultura și personalitățile dobrogene, să sublinieze profilul identitar al acestei regiuni precum și valorile care o edifică.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.
 
Citește și: 

La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se va lansa un volum despre Republica Turcia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii