Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează Festivalul Național de Poezie ART.POETICA@OVIDIUS
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează Festivalul Național de Poezie ART.POETICA@OVIDIUS
03 Oct, 2023 12:40
ZIUA de Constanta
1060
Marime text
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează în perioada 6 – 7 octombrie 2023 Festivalul Național de Poezie ART.POETICA@OVIDIUS, ediția a II-a.
„Și anul acesta festivalul va celebra poezia, în orașul care l-a găzduit pe cel mai mare poet al latinității, Publius Ovidius Naso”, menționează Biblioteca Județeană în comunicatul de presă.
La festival vor participa poeți din întreaga țară, precum și poeți ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, care vor recita poezii în cadrul a două întâlniri cu publicul constănțean.
Pentru ediția din 2023 tema aleasă este „marea”, poeții fiind invitați să prezinte un poem inedit cu acest subiect. Poemele prezentate vor intra într-o nouă antologie, intitulată „Poezia mării”.
Prima întâlnire va avea loc vineri, 6 octombrie 2023, între orele 11:00 – 13:30, în Corpul B, Amfiteatrul A1, Facultatea de Medicina a Universității Ovidius din Constanța. În deschidere vor lua cuvântul Președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu, Rectorul Universității Ovidius din Constanța, conferențiar universitar Dan Marcel Iliescu, prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian și managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, profesor universitar Angelo Mitchievici. Întâlnirea va continua cu un recital de poezie (invitați: Flavia Adam, Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Hanna Bota, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Ovidiu Genaru, Ștefan Firică, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Varujan Vosganian) și cu o masă rotundă cu tema „Actualitatea poeziei și poezia actualității”, avându-l ca moderator pe scriitorul și publicistul Cristian Pătrășconiu (invitați: poetul Gabriel Chifu, criticul literar Dan Cristea, prof. univ. Vasile Spiridon, conf. univ. Răzvan Voncu, scriitorul Varujan Vosganian și prof. univ. Angelo Mitchievici).
Festivalul Național de Poezie ART.POETICA@OVIDIUS, ediția a II-a, va continua sâmbătă, 7 octombrie 2023, între orele 10:00 – 13:00 în Aula Bibliotecii Județene Constanța (Str. Mircea cel Bătrân, nr. 104A). Întâlnirea de sâmbătă va debuta cu lansarea antologiei „Poezia vinului” (Editura Celebris, 2023), care cuprinde poeziile primei ediții și va continua cu un recital de poezie susținut de poeți din Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.
„De ce i-am mai citi pe poeți? Poezia este făcută pentru a fi citită sau recitată, ascultată, precum muzica? Cum modelează poezia existențele noastre? Este poezia un semn de slăbiciune, de desprindere de realitate, de incapacitate de a trăi în prezent? Ce ne spune poezia despre acel eu visător pe care îl evacuăm treptat din viețile noastre ca inutil, nepotrivit cu vremurile? Ce fel de cunoaștere mobilizează poezia și de ce această cunoaștere s-a depreciat în timp? Ce spune poezia altfel? De ce avem, dacă avem, nevoie de poeți? Masa rotundă intitulată „Actualitatea poeziei și poezia actualității” va încerca să răspundă în mod direct la o parte dintre aceste întrebări așa cum recitalul de poezie va răspunde indirect la ele.”, transmite prof. univ. Angelo Mitchievici, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.
Partenerii Bibliotecii Județene Constanța în organizarea festivalului sunt Consiliul Județean Constanta, Primăria Municipiului Constanța, Universitatea Ovidius din Constanța, Uniunea Scriitorilor din Romania, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, mezzosoprana Gabriela Dobre și Diana Slav, ghid de turism și fondator proiect Constanța la pas/ Constanța Walking Tour.
Citește și:
Expoziție de ceasuri la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii