„Calitatea de martor“, cu autograful Anei Blandiana, cartea lunii la Biblioteca Județeană
„Calitatea de martor“, cu autograful Anei Blandiana, cartea lunii la Biblioteca Județeană
16 Feb, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2448
Marime text
![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2017/02/16/1_Pic/blandiana-watermark_1.jpg)
![](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2017/02/16/1_Pic/blandiana-watermark_1.jpg)
Printre aceste volume, un loc privilegiat îl ocupă „cartea lunii“, căreia i se rezervă o vitrină întreagă. În februarie, acest... titlu onorific i s-a rezervat volumului de eseuri „Calitatea de martor“, semnat de Ana Blandiana și apărut în 1972 la Editura „Cartea românească“. Cartea expusă în vitrină reprezintă ediția a II-a, adăugită, a tomului care a văzut lumina tiparului în 1970, și reunește 100 de eseuri precedate de un... „Antijurnal“.
![](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2017/02/16/1_Pic/blandiana-watermark_2.jpg)
Volumul este valoros nu doar pentru conținutul său, ci și pentru că are, pe pagina de gardă, o dedicație olografă a Anei Blandiana chiar pentru instituția de cultură în patrimoniul căreia se află (și) acum cartea. Cele șase rânduri - „Bibliotecii Municipale Constanța, o carte și omagiul plin de prietenie al autorului ei. Cu simpatie“ - sunt datate în august 1973 și sunt însoțite de semnătura autoarei.
Ana Blandiana, pe numele său real Otilia Valeria (Coman) Rusan, s-a născut pe 25 martie 1942, la Timișoara. În martie 2016, ea a fost desemnată „Poetul European al Libertății“, pentru volumul „Patria mea A4“, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Gdansk. Premiul „Poetul European al Libertății“ se conferă o dată la doi ani, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii și al Patrimoniului Național din Polonia.
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii