Castigatorii de la Ovidius au vizitat NASA
Castigatorii de la Ovidius au vizitat NASA
03 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
2284
Marime text
Elevii premiati la competitia "Design Space Settlement" au dovedit ca orice vis este posibil * Dupa efortul creator, ei au avut ocazia sa se intalneasca cu specialistii NASA, care i-au tratat ca pe niste adevarati oameni de stiinta
Cei patru au trait, timp de o saptamana, marele vis american. Oana Olteanu, Catalina Parasca, Adrian Lungu si Victor Toma si profesorul lor coordonator Cristinel Maga s-au intors, de curand, dintr-o vizita de o saptamana, de la San Francisco. Vizita pe care elevii Liceului Ovidius au facut-o in America este o dovada a recunoasterii creativitatii lor. Echipa castigatoare a Marelui Premiu oferit de NASA Ames Research Center in cadrul competitiei "Design Space Settlement" a avut ocazia sa se intalneasca cu specialistii NASA. De aceea, se poate spune ca acest concurs a avut doua etape distincte: elaborarea propriu-zisa a proiectului, iar cea de-a doua, vizita de documentare la centrul de cercetari. Misiunea tinerilor a fost aceea de a proiecta o statie spatiala autonoma si functionala in care viata sa se desfasoare normal. Inspirati de natura, elevii au imaginat o statie orbitala de forma unui fagure de albine. "Atunci cand dorim ceva si ne implicam reusi sa ne indeplinim visele", este motoul care-i calauzeste elevii care au trait visul american. In cadrul vizitei, copiii s-au intalnit cu Al Globus, Helen Yager si Brian Yager, cei care au pus bazele concursului "Design Space Settlement". Ceea ce i-a frapat pe tineri a fost faptul ca oamenii de stiinta de la NASA i-au tratat de la egal la egal. Elevii au avut ocazia sa vada Centrul de Exploatari Spatiale si sa participe la seminarul sustinut de John Boldoni. Ei au mai avut ocazia sa vada cum functioneaza simulatoarele folosite de astronauti. Vizita pe care adolescentii si profesorii coordonatori au facut-o la NASA a reusit sa le schimbe conceptia despre stiinta. In viitor, elevii de la Ovidius si-au propus sa ramana in tara, pentru a face cercetare, chiar daca vor urma studii la universitatile de prestigiu din lume.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii