Castrul Roman din Ovidiu, gazda celei de-a doua ediții a International Program in Scenography
Castrul Roman din Ovidiu, gazda celei de-a doua ediții a International Program in Scenography
01 Sep, 2023 13:20
ZIUA de Constanta
882
Marime text
- Au fost selectați în program douăzeci și unu de participanți din Hong Kong, Taiwan, Canada, SUA, Germania și România specializați în scenografie, arhitectură, costume design, lighting design, sound design, media design, stage management și arte performative.
Începând de astăzi, între 1 și 10 septembrie 2023, în proaspăt renovatul Castru Roman din Ovidiu/Constanța se desfășoară ediția a doua a International Program in Scenography, un atelier intensiv de zece zile în care artiști emergenți vor lucra cu profesioniști consacrați pentru a realiza instalații de artă site-specific, multidisciplinare, cu caracter performativ. Programul dezvoltă un context efervescent de creație, în care artiști provenind din medii culturale diferite colaborează pentru a investiga rolul designului și valențele sale expresive în reinterpretarea patrimoniului cultural local.
International Program in Scenography (Programul Internațional de Scenografie) a beneficiat de o ediție pilot în anul 2022 în cadrul festivalului DbutanT organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanța. Dată fiind structura festivalului DbutanT, care se adresează în fiecare an altei discipline din domeniul teatrului (actorie, regie, scenografie, coregrafie, muzică, dramaturgie), anul acesta, International Program in Scenography devine un eveniment de sine stătător continuând parteneriatele cu instituțiile fondatoare și dezvoltând contexte de colaborare internațională și perfecționare artistică.
Au fost selectați în program douăzeci și unu de participanți din Hong Kong, Taiwan, Canada, SUA, Germania și România specializați în scenografie, arhitectură, costume design, lighting design, sound design, media design, stage management și arte performative.
Tema aleasă pentru ediția de anul acesta a International Program in Scenography este TIME SHIFT. BEFORE | AFTER (FALIE TEMPORALĂ. ÎNAINTE | DUPĂ), temă inspirată de Dionisie Exiguul (cca. 470 - cca. 544), călugăr din Sciția Mică ce a slujit în bazilica paleocreștină ale cărei ruine pot fi încă văzute în situl arheologic din Ovidiu. Dionisie este cel care a propus introducerea anului 0, Anno Domini (AD), divizând astfel cronologia istoriei în Înainte și După. Într-un context artistic mai amplu, tema explorează conceptele de transformare, ruptură și polarizare pe care realitatea contemporană ni le impune atât de des.
Printr-o coincidență fericită, astăzi, 1 septembrie, este ziua în care Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul.
International Program in Scenography acționează ca un catalizator pentru dialog, încurajând perspective diverse asupra spațiilor cu semnificație istorică și a revitalizării acestora prin intervenții artistice temporare. El invită creatorii să redefinească limitele, să conteste normele și să remodeleze peisajul artistic.
Pe parcursul celor opt zile de lucru, participanții vor fi implicați în workshop-uri susținute de mentori, vor participa la keynote lectures și conferințele meet the artists. Vor fi încurajați să-și perfecționeze conceptele artistice și să găsească cele mai bune tehnici de implementare, colaborând strâns cu mentorii la fiecare pas al procesului. Își vor crea echipe de lucru și vor construi împreună instalații de artă ce vor fi expuse în final, pentru o singură seară.
Programul este conceput cu atenție, pentru a găsi un echilibru între ateliere, prezentări, cercetare artistică și activități practice. De asemenea, oferă timp liber participanților pentru a se relaxa și a vizita obiective turistice. Scopul programului este să dezvolte abilitățile participanților în creația scenografică și instalații site-specific, încurajându-i să-și depășească limitele de expresie artistică. În plus, urmărește să cultive prietenii pe termen lung și să promoveze colaborări participative care transcend granițele fizice și culturale.
Citește și:
„SEASIDE STORIES” - Primele reprezentații la Constanța după obținerea Premiului UNITER pentru Cel mai bun spectacol (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii