Cazinoul - readus la viata la centenar
Cazinoul - readus la viata la centenar
29 May, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1557
Marime text
Cladirea Cazinoului, situata pe faleza peninsulei, va fi supusa unui amplu proces de renovare, pentru a i se reda adevarata utilitate, aceea de loc public prevazut cu restaurante, sali de concerte si de dans, in care sunt autorizate jocurile de noroc.
In urma semnarii unui contract intre Queenco Leisure International (QLI) si municipalitatea Constanta, compania listata la bursa din Londra va investi aproximativ 15 milioane euro pentru renovarea cladirii si reluarea functiunii sale originale. Contractul prevede concesionarea cladirii pe o perioada de 49 de ani, cu drept de prelungire, iar municipalitatea Constanta va primi, anual, 140.000 euro. Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Queen Investments Inc SRL, care face parte din QLI, si-a prezentat planurile de renovare a cladirii Cazino Constanta si de amenajare a unui centru de divertisment de anvergura internationala. Durata lucrarii este estimata la cinci ani, insa reprezentantii Queen Investments Inc SRL spera sa serbeze centenarul Cazinoului asa cum se cuvine. Potrivit arhitectului responsabil cu proiectul Cazino, Christophe Herbert, in cadrul actiunii de renovare se va avea in vedere conservarea, reabilitarea si reluarea elementelor Art Nouveau. Completarile cu elemente contemporane - elemente decorative, mobilier si obiecte de arta -, precum si elementele de iluminat vor da un caracter specific Cazinoului. QLI va amenaja un centru de divertisment de anvergura internationala, care va cuprinde cel mai mare cazinou din Romania - 25 mese de joc si 250 de slot machines -, doua restaurante cu specific frantuzesc si asiatic, terase, bar, sala de spectacole si evenimente. Accesul la parter - care cuprinde doua restaurante (unul cu specific asiatic, Sasasu, si Casa Vernescu), zona bar si zona cu terase - va fi liber, urmand ca doar la etajul I, in sala Cazino, accesul sa fie controlat. De asemenea, subsolul va fi renovat in totalitate. QLI are experienta in renovarea cladirilor istorice, in scopul amenajarii unor centre de divertisment, cum ar fi Casino Palace - Casa Vernescu din Bucuresti, Casino Varket Budapesta si Casino Rodos. Situat pe faleza peninsulei din sud-estul orasului, Cazino Constanta este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din Romania. Cladirea, inconjurata din trei parti de mare, a fost construita din bani publici, in perioada 1903 - 1910. Arhitectul lucrarii a fost Daniel Renard, arhitect roman, de origine elvetiana. Cazinoul de pe faleza peninsulei din sud-estul orasului este cea mai importanta cladire publica realizata in stil Art Nouveau. Receptia lucrarii a fost facuta de o comisie formata din arhitectul Ion Mincu, arhitectul Dimitrie Maimarolu si inginerul Elie Radu. Inaugurarea oficiala a Cazinoului Comunal Constanta a avut loc in 1911.Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii