Cele mai bune filme independente se "razboiesc" pe litoral
Cele mai bune filme independente se "razboiesc" pe litoral
10 Jul, 2007 20:00
ZIUA de Constanta
1363
Marime text
Cristian Sofron va decide care este cel mai bun scurtmetraj, in locul lui Ion Besoiu
Cea de-a doua editie a Festivalului International al Producatorilor de Film Independenti a debutat ieri seara. Festivalul este structurat pe patru sectiuni: Panorama, Competitie, Gala Filmului Romanesc si o sectiune dedicata scolilor de film. Manifestarea cinematografica este unica in Europa, prin atentia pe care o acorda celor care initiaza si raspund de proiectele pe care le fac. Potrivit lui Dinu Tanase, producatorul IPIFF, evenimentul are o importanta deosebita atat pentru filmul romanesc, cat si pentru spectatori, care ar trebui sa fie atrasi mai mult spre productiile autohtone. In timpul conferintei dedicate deschiderii festivalului, Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, unul dintre organizatorii IPIFF, a apreciat ca filmul romanesc are nevoie de un loc al sau, unde sa-si poata exprima valoarea, iar acest loc este Mamaia, mai ales ca aici a mai fost organizat un asemenea eveniment. Acesta si-a manifestat dorinta ca valoarea festivalului sa creasca de la editie la editie. David Pope, presedintele New Producers Alliance din Marea Britanie a afirmat ca festivalul este mai bine organizat fata de prima editie, iar aceasta manifestare ajuta si imbogateste nivelul de productie in Romania. Cinefilii mai au la dispozitie cinci zile pentru a vedea cele mai bune filme ale momentului, printre care si pelicule premiate la Cannes si care au obtinut Oscaruri, precum si scurtmetraje. La deschiderea oficiala a fost proiectat filmul regretatului regizor Cristian Nemescu "California dreaming". De altfel, pelicula lui Nemescu este singura care va intra in competitia oficiala a festivalului. Gala filmului romanesc va aduce pe ecrane cinci lungmetraje, printre care se numara unele selectionate si premiate la Cannes: "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" (regia Cristian Mungiu), marele castigator al Palme d'Or in acest an, "California Dreaming" (regia Cristian Nemescu) , premiul Un Certain Regard la Cannes, "Ingerul necesar" (regia Gheorghe Preda), "Cocosul decapitat" (regia Radu Gabrea) si "Pescuit sportiv" (regia Adrian Sitaru), singura productie absolut independenta. Sectiunea Panorama prezinta publicului cinefil productii recente, cunoscute, precum: "The Departed" (regia Martin Scorsese), care a obtinut patru premii Oscar, "Venus" (regia Roger Michell), cu o nominalizare la Oscar pentru Peter O'Toole). La acestea se mai adauga, "Little Miss Sunshine" (regia Jonathan Dayton, Valerie Faris) doua Oscaruri, "The Last King of Scotland" (regia Kevin Macdonald, cu care actorul Forrest Whitaker a obtinut Oscarul si Globul de Aur, pentru rol principal, "Pan's Labyrinth" (regia Guillermo del Toro) - patru premii Oscar, "Volver" (regia Pedro Almodóvar) - nominalizare Oscar pentru Penélope Cruz si "13 Negru" (regia Géla Babluani), productie care a obtinut Marele Premiu al Juriului de la Sundance, Premiul FIPRESCI. La sectiunea Competitie, filmul lui Nemescu va concura cu inca noua productii. Printre acestea se afla "Iklimler/Climate" (regia Nuri Bilge, Ceylan, castigator al Premiului FIPRESCI la Cannes in 2006) sau "Omul problema" (regia Jens Lien), castigator al Premiului ACID la Cannes 2007. Celelalte pelicule prezente in competitie sunt "In memoria mea" (regia Saverio Constanzo), "Voi, cei vii" (regia Roy Andersson), "Onoarea Cavalerilor" (regia Albert Serra), "Sarajevo, dragostea mea" (regia Jasmile Zbanic), "Pentru a ajunge in rai trebuie sa mori" (regia Jamshed Usmanov) si "Irina Palm". Scolile de film din tara si din strainatate prezinta peste 40 de scurtmetraje ale tinerilor cineasti in afirmare. Proiectii concomitente in patru locuri diferite Scurtmetrajele vor fi proiectate intr-un loc mai putin conventional, La Fantani, in zona Casino, dar si in Vama Veche. La Teatrul de Vara, ruleaza in aceasta seara, de la ora 22.00, "Cocosul decapitat" (regia Radu Gabrea), iar de la ora 00,30 "Iklimler/Climate" (regia Nuri Bilge Ceylan). La Gradina Cinema Albatros, in aceasta seara vor fi vizionate filmele "Omul-problema" (regizor Jens Lien) si "13 Negru" (regia Géla Babluani). La Arenele Tomis va fi proiectat, de la ora 22.00 doar un film. Este vorba despre pelicula "Fiecare se crede normal" (regia: Jonathan Dayton, Valerie Faris). Scurtmetrajele sunt jurizate de managerul festivalului, Dana Dimitriu Chelba, Ion Siman, directorul Studioului Moldova Film, arhitectul scenograf Gheorghe Balasoiu si producatorul Mihai Orasanu. Actorul Ion Besoiu a fost inlocuit cu Cristian Sofron. Juriul pentru lungmetraje este alcatuit din jurnalistul Cristian Tudor Popescu, regizorul Alexandru Tocilescu, producatorul si regizorul din Ungaria Lazlo Kantorr, presedintele NPA (New Producers Alliance, din Marea Britanie) David Pope si Sorin Lucian Ionescu. Concomitent cu proiectiile festivalului, organizatorii programeaza o serie de ateliere de lucru. Producatorul independent de film si televiziune Anita Lewton sustine aceste ateliere care urmaresc toate capitolele productiei de film, de la dezvoltarea de scenarii si proiecte, pana la finantare, vanzare si distributie. Scopul acestui training este sa stabileasca o mai buna relatie si comunicare intre producatorii independenti din Romania si strainatate. Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti este organizat de catre Consiliul Judetean Constanta si de Uniunea Producatorilor de Film si Audiovizual din Romania, cu sprijinul Consiliului National al Cinematografiei.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii