Cinci spectacole la Constanța, în a patra săptămână de SEAS
Cinci spectacole la Constanța, în a patra săptămână de SEAS
01 Aug, 2023 16:07
ZIUA de Constanta
1260
Marime text
Săptămâna a patra din cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2023 aduce cinci spectacole la Constanța, de miercuri până duminică.
Acestea vor avea loc în Parcul Arheologic și la Teatrul de Vară Soveja.
Mâine, pe 2 august, de la ora 21:30, Parcul Arheologic devine un spațiu fantastic în care Trupa AICI va materializa lumea de vis imaginată de celebrul scriitor Mircea Cărtărescu.
„Biletele la acest spectacol au un preț special, de numai 20 lei”, se arată în comunicatul de presă transmis de Teatrul de Stat Constanța.
„REM” este un spectacol pe un scenariu realizat din mai multe proze ale lui Mircea Cărtărescu, titlul fiind al uneia dintre ele. Regia poartă semnătura lui Tiberiu Roșu, coordonatorul trupei, iar coregrafia este realizată de Geta Răvdan Huncanu.
În descreire se arată:
„E ca un vis, ca un fel de poveste asemeni celor din „O mie și una de nopți” unde nu pot pătrunde decât cei care visează realitatea, amintirile copilăriei. Plecând de la dinamica visului, timpul este variabil, trecând ușor din prezent în trecutul copilăriei și invers, trecerile fiind realizate prin diverse mijloace artistice – coregrafie, muzică sau elemente de circ și mișcare. Muzica este live și este interpretată de tinerii adolescenți ai trupei AICI, folosind atât instrumente clasice precum vioara, flautul, fluierul, trompeta, pianul, instrumente de percuție, chitară clasică, dar și chitară electrică, pentru a da o notă proaspătă și pură, așa cum e copilăria, și a face totodată legătura între copilărie și maturitate. Șapte fetițe propun să creeze un joc, care să dureze șapte zile, iar în fiecare zi una dintre fete să fie regină. Avem de-a face cu o lume fantastică în care Nana îl întâlnește pe Egor care îi oferă în dar o scoică a viselor, pe care trebuie să o pună sub pernă și să descopere REM-ul.
Până la urmă ce este REM-ul? Poate să fie o stare, un sentiment? Sau poate că reprezintă universul, viața pe pământ sau ceea ce suntem noi, oamenii, ca ființe, și dragostea pe care o avem față de lumea întreagă?”
Joi, 3 august, de la ora 21:00, ne pregătim să întâmpinăm la Teatrul de Vară Soveja trupa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, invitați care ne-ar îndreptăți să spunem că stagiunea estivală este un eveniment internațional, dar preferăm să nu o facem, pentru că Moldova de peste Prut este parte din noi.
„DOSARELE SIBERIEI” după memoriile Margaretei Spânu-Cemârtan și ale lui Ion Moraru, în regia lui Petru Hadârcă, directorul teatrului din Chișinău, și scenografia Irinei Gurin, este o ocazie pentru cei care vibrează pentru valorile naționale să afle despre tentativele de exterminare a românilor din spațiul pruto-nistrean în perioada ocupației sovietice a Basarabiei (1940, 1944-1991) prin foamete organizată și deportări sistematice.
„Petru Hadârcă: «Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11.899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14.033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”»
Vineri, 4 august, la ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava vine cu „PISICI 2”, un spectacol concert pus la cale de Fără Zahăr, pe versuri de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, acesta din urmă semnând și regia.
„Bobo Burlăcianu vorbește cu entuziasm despre spectacolul concert PiSiCi 2: „Pisicile se întorc! Și din coruri sună!. Vă întrebați cumva: oare ce s-a mai întâmplat în lumea pisicilor? Nu e nevoie. Vă spunem noi oricum. Noi, cei de la compania Fără Zahăr, am creat un nou serviciu prin care vă spunem lucruri fără ca voi să depuneți efortul de a întreba. De aceea, vă oferim acum Pisici 2!
Pe scurt, Alioșa emigrează peste ocean, unde lucrează pentru un mare fabricant de lapte praf. Iar Andrei se întoarce acasă. În plus, mai apar în spectacol un inventator, un impresar, un purice, un iaz cu hipopotami, un sac maro, câțiva șoareci, o pisică de mare, un lăutar și Dumnezeu. Pisica, oricum îi dai drumul, tot în picioare cade.”
Sâmbătă, 5 august, la ora 21:00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara vine la Teatrul de Vară Soveja cu spectacolul „ZORBA GRECUL” de Nikos Kazantzakis, o adaptare de Hristo Boicev, în regia Mihaelei Lichiardopol.
„Spectacolul Teatrului Național din Timișoara traduce în limbaj teatral marea sensibilitate a frumoasei povești cretane a lui Kazantzakis, pe care Anthony Quinn a făcut-o celebră prin filmul de Oscar, și, totodată, repune în discuție câteva dintre constantele unei lumi care nu s-a schimbat chiar atât de mult pe cât ne-ar plăcea să credem: violența, însingurarea, dar și iubirea ca forță motrice, ca forță vitală și catalizator al speranței. La originea poveștii se află o întâmplare reală – în tinerețe, Kazantzakis deschisese, în tovărășia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineață cețoasă, pe țărmul Greciei continentale, a fost providențială. Călăuzit de noul său prieten, a descoperit atât frumusețea aspră a unei umanități atemporale, cât și răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacțiune. Zorbas i-a oferit o nouă cheie a înțelegerii lumii. Datorită lui, scriitorul îndrăznește să caute dragostea. Alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenței și al morții.”
Duminică, 6 august, la ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Municipal Baia Mare prezintă în cadrul SEAS 2023 spectacolul „FLOARE DE CACTUS” de Pierre Barillet & Jean-Pierre Grédy, regia Daniel Vulcu.
„Poate unii își mai aduc aminte de filmul celebru cu Walter Matthau, Jack Weston, Ingrid Bergman și Goldie Hawn (premiată cu Oscar), în care un dentist frivol evită complicațiile matrimoniale spunându-i mult mai tinerei lui amante că este deja însurat și are copii. Asistenta lui joacă rolul soției, iar relațiile se complică din cauza minciunilor și încurcăturilor. „Floare de cactus” este o comedie efervescentă, cu oameni obișnuiți, construită în jurul unor cupluri ce durează cât bulele unei șampanii de calitate.”
Biletele pot fi achiziționate de la agenția de bilete a TSC din bulevardul Tomis nr. 97, de la Info Desk City Mall, dar și online, pe platforma MyStage.
În zilele în care sunt programate spectacole, biletele pot fi achiziționate și de la casa de bilete din incinta Teatrului de Vară Soveja sau casa de bilete de la Parcul Arheologic, cu două ore înainte de spectacole.
Citește și:
Constanța Spectacole multiple în săptămâna a treia a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii