Cine este Alex Florea, din Constanța, câștigătorul finalei Eurovision 2017. Câți bani a câștigat și ce face cu ei. Cine i-a pregătit ținuta (video)
Cine este Alex Florea, din Constanța, câștigătorul finalei Eurovision 2017. Câți bani a câștigat și ce
07 Mar, 2017 02:25
ZIUA de Constanta
18368
Marime text
Surpriză sau nu finala Eurovision 2017 a fost câștigată de constănțeanul Alex Florea care, alături de Ilinca Băncilă, merg la Kiev să reprezinte România, în luna mai.
Potrivit paginii sale de Facebook, Alex studiat, în Constanța la Liceul Vasile Pârvan, și încă de foarte tânăr l-a întâlnit pe Mihai Trăistariu, care i-a fost profesor.
Alex a urmat apoi o școală de muzică ;i în prezent, urmează un master la Facultatea de Arte, Secţia Teatru a Universităţii Ovidius Constanţa.
Alex a cântat la X Factor în 2014, iar în 2015 s-a înscris şi la Vocea României.
Potrivit paginii sale de Facebook ținuta în care a strălucit la Eurovision Romania 2017 a fost pregătită de stilista specializată în vestimentație masculină, și fondator al magazinelor TRENDS, Adina Buzatu.
Pentru că au câștigat finala Eurovision 2017 Alex și Irina Băncilă au primit suma de cinci mii de euro pe care îi vor investi în pregătirea show-ului pentru finala de la Kiev.
Sursa foto: Facebook/Alex Florea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Gheorghe Corneanu 07 Mar, 2017 08:06 Formidabili sunt cei doi !!! Intradevar au fost cei mai buni ! Sper să câștige un loc pe podium la concursul Eurovision de la Kiev ! Îi felicit și le urez multă baftă !!!