Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:25 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNMB a recapatat fostul sediu al Inspectoratului Scolar

ro

02 Feb, 2007 00:00 1129 Marime text
Astazi are loc inaugurarea oficiala a cladirii administrative a Colegiului National Mircea cel Batran, locatie care de curand a reintrat in posesia institutiei de invatamant. Este vorba de spatiul care a apartinut liceului de la infiintarea sa, dar in care, in ultimii aproximativ 25 de ani, a functionat Inspectoratul Scolar Judetean Constanta. Reprezentantii Colegiului spun ca, de pe 14 august anul trecut pana in prezent, s-au efectuat lucrari ample de renovare cu ajutorul RAEDPP, al Asociatiei de Parinti si al fundatiei "Alumni" ale Colegiului National Mircea cel Batran. Au fost amenajate si mobilate cabinetele pentru studiul limbilor straine, franceza, engleza, germana si laboratorul multimedia, precum si cabinete metodice, sala de consilii si birourile administratiei scolii. Prin aceasta extindere a fost posibila si reamenajarea intr-un spatiu mult mai generos a cabinetului de fizica din cladirea mare, care, in prezent, este dotat ultramodern. Acesta reprezinta nucleul viitorului centru de cercetari stiintifice din Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii