Concert vienez la Marea Neagră cu Orchestra Strauss

13 Dec, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
1814
Marime text
Biletele pentru concertul vienez susţinut de Strauss Orchestra au preţuri de 80, 100 şi 150 de lei.
Faimoasa Strauss Festival Orchestra Vienna revine la Constanţa, şi în acest an, cu un concert extraordinar de Crăciun, sub bagheta maestrului Willy Büchler, care va dirija cu vioara în mână, continuând în acest fel tradiţia instaurată de dinastia Strauss. Evenimentul muzical este programat miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.30, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.
Cei care doresc să petreacă un Crăciun vienez memorabil sau să facă un cadou special, în prag de sărbători, mai pot achiziţiona bilete pentru acest concert. Preţul tichetelor, care se găsesc în vânzare la casa de bilete din incinta Casei de Cultură, variază în funcţie de dispunerea locurilor în sală. Cel mai ieftin bilet costă 80 de lei, iar cel mai scump, 150 de lei. În vânzare mai există şi tichete de 100 de lei. Valsuri, polci şi marşuri, dar şi multe alte piese din repertoriul familiei Strauss se vor regăsi în programul serii de 14 decembrie.
Conform celor care organizează turneul Strauss Festival Orchestra Vienna în România, noutatea acestei ediţii a concertului de Crăciun va consta în prezenţa pe scenă a prim-solistei Romina Kolodziej, de la Teatrul Naţional Slovac din Bratislava, şi a solistului Vladimir Snizek, pregătiţi special pentru acest eveniment de celebra balerină Raffaela Pegani.
Turneul naţional al Strauss Festival Orchestra Vienna, care cuprinde opt oraşe, a început la Iaşi, pe 12 decembrie, şi se va încheia la Braşov, în cea de-a 20 zi a lunii cadourilor.
Sursă foto: iconcert.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii