Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferință la Biblioteca Județeană Constanța „Două personalități marcante în literatura universală - Yunus Emre și Mihai Eminescu“

ro

08 Oct, 2021 16:40 3022 Marime text
 
  • Biblioteca Judeață găzduiește conferința „Două Personalități Marcante în Literatura Universală: Yunus Emre și Mihai Eminescu“, organizată cu ocazia a 700 de ani de la decesul poetului turc.
Yunus Emre Enstitüsü Constanța, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța, organizează marți, 12 octombrie 2021, la ora 17:00, în Aula Bibliotecii, conferința intitulată „Două Personalități Marcante în Literatura Universală: Yunus Emre și Mihai Eminescu“.

În anul curent, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la trecerea în neființă a poetului turc, anul 2021 a fost declarat de UNESCO „Anul lui Yunus Emre“, iar prin decret prezidențial, „Anul lui Yunus Emre și al Limbii Turce”. Cu acest prilej, Institutul Yunus Emre organizează o conferință de comemorare a poetului Yunus Emre și a marelui poet român Mihai Eminescu.

„De peste șapte secole, Yunus Emre și versurile sale ocupă un loc important în inimile și graiul oamenilor din lumea întreagă. Yunus Emre este un poet mistic, un mare reprezentant al religiei islamice, un derviș și un călugăr musulman. Yunus Emre a transpus în versurile sale dragostea profundă față de divinitate. De asemenea,Yunus Emre este considerat fondatorul limbii turce vechi din Anatolia și cel mai valoros reprezentant al ei.

Desemnat de către G. Călinescu drept „poet național“, Mihai Eminescu este probabil cea mai importantă și prestigioasă figură a literaturii române, cu o operă literară care a marcat trecerea literaturii române la nivelul marii literaturii europene, validând posibilitățile de expresivitate a limbii române literare la modelarea căreia a contribuit în mod fundamental.“, transmit organizatorii.

La eveniment vor lua cuvântul prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici și autor de carte şi traducător, doamna Gülten Abdula-Nazare.

Reprezentanții Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ au transmis că accesul la conferință  va fi permis - în cazul participanților cu vârsta peste 12 ani - doar în baza prezentării Certificatului digital COVID, disponibil online, descărcat pe telefon sau în format printat (cod QR) ca dovadă a vaccinării sau a trecerii prin boală (se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării). Persoanele care dețin doar dovada unui test negativ de orice tip (antigen sau RT-PCR) nu au acces la conferință. Participarea publicului este permisă până la 50% din capacitatea maximă a sălii, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție!
 
Citește și:

Evenimentul „Biblioteca vie“, organizat la Biblioteca Județeană Constanța (galerie foto)

 
Conferința „Tangoul – o emoție care se dansează“, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța (galerie foto+video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii