Congresul de la Berlin. Despre recunoașterea internațională și diplomatică a independenței de stat a României

În Anul Centenar şi la sărbătorirea a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă, prezentăm cititorilor noştri documentul Congresului. Astfel, Tratatul de la Berlin este un reper de bază în acest sens, indiferent de faptul că, iniţial, reprezentanţii ţării s-au confruntat cu tot felul de impedimente. 
 
Congresul de la Berlin (13 iunie/1 iunie - 13 iulie/1 iulie 1878) a fost tratatul internațional care a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877-1878. Menirea acestuia a fost de a revizui prevederile Păcii de la San Stefano şi de a reduce influenţa obţinută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani.  Tratatul semnat în urma Conferinţei de la Berlin a recunoscut independenţa României, a Serbiei şi a Muntenegrului. Cele şapte puteri europene participante au fost: Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia, Germania, Marea Britanie şi Rusia.
 
Tratatul de Pace de la Berlin avea în vedere ca toţi participanţii să ia în considerare aportul României pe plan militar la câştigarea Războiului de Independenţă al României din 1877-1878, care conducea la independenţa României. Singurele ţări care puteau reprezenta o contrapondere faţă de influenţa rusă au fost Germania şi Austro-Ungaria.

Câteva prevederi teritoriale

Muntenegru, România şi Serbia au devenit  state suverane, egale în drepturi cu celelalte state independente. Principatul autonom Bulgaria era micşorat în raport cu Tratatul de la San Stefano. Se constituia provincia autonomă Rumelia Orientală, condusă de un guvernator creştin, numit de Sublima Poartă; României i se retroceda Dobrogea de Nord, inclusiv Delta Dunării şi Insula Şerpilor; Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina (Articolul XXV); Regatul Unit lua Insula Cipru, în urma unei înţelegeri cu Imperiul Otoman.
 
În privinţa României, păstrându-se prevederile Tratatului de la San Stefano, s-au recunoscut independenţa României, retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad), retrocedarea Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor şi definitivarea noului stat modern român întemeiat. 
 
Reprezentanţii români la Berlin, Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, au fost supuşi multor presiuni, în special din partea cancelarului Otto von Bismarck, chiar ajungându-se să se condiţioneze recunoaşterea independenţei României. Reprezentanţii români însă au ţinut piept tuturor presiunilor şi au adus argumente favorabile pentru ţară.
 
Congresul de la Berlin aduce recunoaşterea internaţională diplomatică a independenţei de stat, pe care România şi-o proclamase cu un an mai înainte. Poetul român Mihai Eminescu nota despre aceste evenimente din viaţa ţării în revista „Presa” a anului 1884: „Negreşit că independenţa în condiţiunile în care ne este acordată, fără garanţie de neutralitate, nu cum îi este acordată Belgiei, este departe de a corespunde aşteptărilor ţării, şi poziţia noastră trebuie să inspire cu atât mai mare îngrijire, cu cât nici o voce amică nu s-a ridicat în Congresul de la Berlin în favoarea României spre a o feri de sacrificiul ce i se impunea. Căci atât de greu e zdruncinată deja România prin evenimentele din urmă şi consecinţele lor, încât chiar şi numai perspectiva unei noi conflagraţii nu poate decât a ne inspira grija cea mai mare. Noi credem că este mai mult decât imprudent din parte-ne de a ne pune chiar cestiunea: în ce parte a balanţei am arunca şi noi forţele noastre în cazul vreunui conflict”.
 
Deoarece Dobrogea a trecut prin schimbări majore în această perioadă şi a fost reintegrată în 1878, redăm integral, din cartea „Ion C. Brătianu. Acte şi cuvântări”, volumul IV (1 Mai 1878 - 30 Aprilie 1879), publicată de N. Georgescu-Tistu, la editura „Cartea Românească” Bucureşti (1932), prevederile Tratatului  de Pace de la Berlin, care se regăsesc între paginile 334 şi 357 ale cărţii.
 

„Tratatul de pace din Berlin
1/ 13 Iulie 1878.
În numele a Tot puternicului Dumnezeu! Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei; Maj. Sa Împăratul Austriei, Rege al Bohemiei, etc. si Rege Apostolic al Ungariei; Preşedintele Republicei Franceze ; M. Sa.
Regina Regatului Unit al Marei Britanii şi Irlandei, Împărăteasă a Indiilor ; M. Sa Regele Italiei; M. Sa Împăratul tuturor Ruşiilor şi M. Sa Împăratul Otomanilor, doritori de a regula, într-un cuget de ordine europeană, conform cu stipulaţiunile Tratatului din Paris dela 30 Martie 1856, chestiunile ridicate în Orient de evenimentele anilor din urmă şi de războiul care luă sfârşit prin Tratatul preliminar dela San-Stefano, au fost în unanimitate de părere că întrunirea unui Congres ar fi cel mai bun mijloc de a înlesni stabilirea înţelegerii lor.
 
Majestăţile Lor şi Preşedintele Republicei Franceze au numit, pentru aceasta, Plenipotenţiari ai lor; Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei: Pe d. Othon, Principe de Bismarck, Preşedintele Consiliului de miniştri al Prusiei, Cancelarul Imperiului, Pe d. Bernard Ernest de Bulov, Ministrul său secretar de Stat la departamentul afacerilor străine, şi pe d. Chlodwig Carol Victor, Principe de Hohenlohe-Schillingsf, Principe de Ratibor şi Corvey, Ambasadorul său extraordinar şi plenipotenţiar pe lângă Republica Franceză, Mare Şambelan al coroanei Bavariei ; Majestatea Sa Împăratul Austriei, Rege al Bohemiei, etc. Rege Apostolic al Ungariei : pe d. Iuliu Comite Andrássy de Csik-Szent-Király şi Karszna Horca, Grand de Spania de I-ia clasă, consilier intim actual, ministru al casei imperiale şi al afacerilor străine, Feld-Mareşal-locotenent în armatele sale, pe d. Ludovic, Comite Károly de Nagy-Károly, Şambelan şi consilier intim actual, ambasador extraordinar plenipotenţiar pe lângă Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei, pe d. Henric Baron de Haymerle, consilier intim actual, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar pe lângă Majestatea Sa Regele Italiei; preşedintele Republicei Franceze : pe d. William Henri Waddington, Senator, Membru al Institutului, ministru secretar de Stat la departamentul afacerilor străine, pe d. Charles Raymond de la Croix de Chevrière, Comite de Saint-Vallier, senator, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei pe Iângă Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei, şi pe d. Félix Hyppolite Desprez, consilier de stat, ministru plenipotenţiar de prima clasă, însărcinat cu direcţiunea afacerilor politice la ministerul afacerilor străine ; Majestatea Sa Regina Regatului-Unit al Marei Britanii şi Irlandei, împărăteasă a Indiilor : Peprea Onorabilul Benjamin Disraeli, Comite de Beaconsfield, Vice-comite Hughenden, Pair al parlamentului, membru în prea-onorabilul consiliu privat al Majestăţii Sale, Prim-Ministru al Angliei, pe prea Onorabilul Robert Arthur Talbot Gascoyne Cecil, Marchiz de Salisbury, Comite de Salisbury, cice-comite Cranborne, Baron Cecil, Pair al parlamentului, membru în prea onorabilul consiliu privat al Majestăţei Sale, principal secretar de Stat al Majestăţii Sale la departamentul afacerilor străine, şi pe prea Onorabilul Lord Odo William Léopold Russell, membru în consiliul privat al Majestăţei Sale, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar pe langă. Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei ;
 
Majestatea Sa Regele Italiei : pe d. Ludovic, Comite Corti, Senator, Ministrul său al afacerilor străine, şi pe d. Eduard, Comite de Launay, ambasadorul său extraordinar şi plenipotenţiar pe Iângă Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei;
 

Majestatea Sa Împăratul tuturor Rusiilor : pe d. Alexandru, Principe Gorciacov, cancelar al Imperiului, pe d. Petru, Comite Schuvaloff, general de cavalerie, ajutantul său general, membru în consiliul Imperiului şi ambasador extraordinar şi plenipotenţiar pe lângă Majestatea Sa Britanică, şi pe d. Paul d'Oubril, consilier privat actual, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar pe lângă Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei, şi Majestatea Sa Împăratul Otomanilor: pe Alexandru-Caratheodory-Paşa, Ministrul său la lucrările publice, pe Mehmed-Ali-Paşa, Muşir al armatelor sale, şi pe Sadullah-Bey, ambasadorul său extraordinar şi plenipotenţiar pe lângă Majestatea Sa Împăratul Germaniei, Rege al Prusiei.
 
Cari, după propunerea Curţii Austro-Ungariei şi în urma invitării Curţii Germaniei, s'au întrunit la Berlin căpuiţi cu depline puteri care s'au găsit în bună şi regulată formă. Acordul stabilindu-se, cu fericire, între dânşii, au convenit asupra stipulaţiunilor următoare:
 
Art. 1. Bulgaria este constituiă în Principat autonom şi tributar, sub suzeranitatea M. S. Sultanului; ea va avea un guvern creştin şi o miliţie naţională.

Art. 2. Principatul Bulgariei va cuprinde teritoriile următoare: Fruntaria urmează, la Nord, ţărmul drept al Dunării de la vechia fruntărie a Serbiei până la un punct care se va hotărî de o Comisie Eurpeană, la răsărit de Silistra şi, de acolo, se îndreptează spre Marea Neagră la Sud de Mangalia, care rămâne lipită de teritoriul românesc. Marea Neagră formează hotarul răsăritean al Bulgariei. La Sud, fruntaria reurcă dela gura sa talvegul pârâului lângă care sunt satele Hogia-Chioi, Selam-Chioi, Aivagic, Culibe, Sugiuluc ; străbate oblic valea Deli-Camcik, trece la Sud de Belibe şi Kernhalik şi la nord de Hagi-Mahale, după ce a trecut Deli-Kamcikul la doi şi jumătate kilometri în sus de Cengei; ajunge culmea la un punct dintre Tekenlik şi Aidos-Breza şi o urmează prin Carnabad-Balcan, Prişevica-Balcan, Cazan-Balcan la Nord de Cotel, până la Demir-Capu. Urmează prin lantul principal al Marelui Balkan, a cărui întindere o urmează până la vârful Kosica.
 
Acolo, ea lasă culmea Balcanului, coboară spre Sud între satele Pirtop si Duzanci, lăsate unul Bulgariei şi celalt Rumeliei Orientale până la pârâul Tuzlu-Dere, urmează această gârlă până la întrunirea ei cu Topolnica, apoi acest râu pană la gura apei Smovschio-Dere lângă satul Petricevo, lăsând Rumeliei Orientale o zonă cu o rază de doi kilometri în sus de acest confluent, reurcă între pâraiele Smovschio-Dere şi Camenica, urmând linia de împărţire a apelor, pentru a coti spre Sud-Vest, la înălţimea Voiniacului, şi a ajunge drept la punctul 875 din harta statului major austriac.
 
Linia fruntăriei taie în linie dreaptă albia superioară a pârâului Ichtiman Dere, trece între Bogdina şi Caraula, pentru a reafla linia de împărţire a apelor, despărţind albiile Ischerului şi Maritzei, între Camurli şi Hagilar, urmează această linie pânâ la vârfurile Velina-Mogila, gâtul 531, Zmailica Vrh, între Sumnatica şi se uneşte cu hotarul administrativ al Sangiacului Sofia între Sivri-Tas şi Kadir Tepe. Dela Kadir-Tepe, fruntăria, îndreptându-se spre Sud-Vest, urmează linia de împărţire a apelor între albiile Mesta Carasu d'o parte şi Struma Carasu d'altâ parte, iar d'a lungul culmile munţilor Rodop, numite Demir Capu, Iscoftepe, Cadimesar-Balcan şi Aiji Geduc până la Capetnic-Balcan, şi se confundă astfel cu vechiul hotar administrativ al Sangiacului Sofia.
 
Dela Capetnic-Balcan, fruntăria este arătată prin linia de împărţire a apelor între văile Rilsca-Reca ţi Bistriţa-Reca, şi urmează contrafortul numit Vodenica Planina pentru a se coborî în valea Strumei la confluentul acestei gârle cu Rilsca-Reca, lăsând satul Baracli Turciei. Ea reurcă atunci la Sud satul Jelisnica, ca să ajungă prin linia cea mai scurtă lanţul Golema Planina în vârful Gitcei şi a se uni acolo cu vechiul hotar administrativ al Sangiacului Sofia, lăsând însă Turciei toaă albia Suharecei.
 
Dela muntele Gitca, fruntăria apuseană se îndreptează spre muntele Crni-Vrh prin munţii Carvena-Iabuca, urmând vechiul hotar administrativ al Sangiacului Sofia, în partea superioară a albiilor Egrisu şi Lepnica, urcă pe culmile Babina-Polana şi ajunge la muntele Crni-Vrh.
 
Dela muntele Crni-Vrh, fruntăria urmează linia de împărţire a apelor între Struma şi Morava, prin vârfurile Streser, Viogolo şi Mesid Planina, se uneşte cu Gacina, Crna Trava, Darsovsca şi Drainica Plan, apoi Descani Cladenec, linia de împărţire a apelor Sucovei de sus şi Moravei, merge drept spre Stol şi se coboară pentru a tăia la 1.000 metri la Nord-Vest de satul Segusa drumul dela Sofia la Pirot. Ea reurcă în linie dreaptă pe Vidlic Planina şi, de acolo, pe muntele Radocina în lanţul Cogia Balcan, lăsând Serbiei satul Doikinci, iar Bulgariei satul Senacos.
 
Din vârful muntelui Radocina fruntăria urmează spre Apus culmea Balcanilor prin Ciprovec-Balkan şi Stara-Planina pânâ la vechiul hotar oriental al principatului Serbiei lâgă Cula Smiljova Cuca şi, de acolo, vechiul hotar pânâ la Dunăre cu care se uneşte Racovitza.
Această hotărnicire va fi fixată la faţa locului de Comisia Europeană în care Puterile semnatare vor fi reprezentate.
 
S'a hotărât apoi :
a) Ca această Comisie să ia în consideraţie necesitatea pentru M. S. Sultanul d'a putea să apere fruntăriile Balcanior şi ale Rumeliei Orientale;
b) Că nu se vor putea ridica întăriri  într-o rază de zece kilometri în jurul Samacovului.
Art. 3. Principele Bulgariei va fi liber ales de populaţie şi confirmat de Sublima Poartă cu consimţimântul Puterilor. Nici un membru din dinastiile domnitoare ale Marilor Puteri Europene nu va putea fi ales Principe al Bulgariei. În caz de vacanţă a demnintăţii princiare, alegerea noului Principe se va face în aceleaşi condiţii şi aceleaşi forme.

Art. 4. O adunare de notabili ai Bulgariei, convocată la Târnova, va întocmi înainte de alegerea Principelui regulamentul organic al Principatului. În localităţile unde bulgarii sunt amestecaţi cu populaţii turce, române, grece, sau altele, se va ţine seama de drepturile şi interesele acestor populaţii, în ceeace se atinge de alegeri şi de întocmirea regulamentului organic.
 
Art. 5. Dispoziţiile următoare vor forma temelia dreptului public al Bulgariei: Deosebirea de credinţe religioase şi de confesiuni nu se va putea opune nimănui ca motiv de excludere sau incapacitate în ceea ce se atinge de bucurarea drepturilor civile şi politice, admiterea la sarcinele publice, funcţii şi onoruri, sau la exerciţiul diferitelor profesii şi industrii, în orice localitate ar fi. Libertatea şi practica exterioară a tututor cultelor sunt asigurate tuturor supuşilor pământeni din Bulgaria precum şi străinilor şi nici o piedică nu se va putea pune fie organizaţiei ierarhice a diferitelor comunităţi, fie raporturilor lor cu capii lor spirituali.
 
Art. 6. Administraţia provizorie a Bulgariei va fi dirijată până la terminarea regulamentului organic de către un Comisar Imperial Rusesc. Un Comisar Imperial Otoman precum şi consulii delegaţi ad-hoc de celelalte Puteri semnatare ale acestui tratat, vor fi chemaţi să asiste cu scop de a controla funcţionarea acestui regim provizoriu. În caz de neînţelegere între consulii delegaţi, majoritatea va hotărî şi, în caz de divergenţă între această majoritate şi Comisarul Imperial Rus sau Comisarul Imperial Otoman, reprezentanţii Puterilor semnatare la Constantinopole, întruniţi în conferinţă, vor trebui să se pronunţe.
 
Art. 7. Regimul provizoriu nu va putea să se prelungească mai mult de nouă luni dela schimbul ratificărilor acestui tratat. Când regulamentul organic va fi terminat, se va proceda îndată la alegerea Principelui Bulgariei. Îndată ce Principele va fi instituit, noua organizare se va pune în vigoare şi Principatul va intra în deplinul exerciţiu al autonomiei sale.
 
Art. 8. Tratatele de comerţ şi de navigaţie, cum şi toate convenţiile şi aranjamentele încheiate între Puterile străine şi Poartă, şi azi în vigoare, sunt menţinute în Principatul Bulgariei şi nici o schimbare nu se va face în privinţa nici uneia din Puteri înainte de a-şi fi dat consimţimântul său. Nici un drept de tranzit nu se va percepe în Bulgaria dela mărfurile care vor trece prin acest Principat. Naţionalii şi comerţul tuturor Puterilor vor  fi trataţi pe piciorul unei perfecte egalităţi. Imunităţile şi privilegiile supuşilor străini, cum şi drepturile de jurisdicţie şi protecţie consulare, aşa cum s'au stabilit prin capitulaţii şi uzajuri, vor ramâne în deplina vigoare, cât timp nu se vor modifica prin consimţimântul parţilor interesate.
 
Art. 9. Suma tributului anual, care va avea să plătească Principatul Bulgariei Curtei suzerane, vărsându-l unei bănci pe care o va desemna în urmă Înalta Poartă, se va fixa în comuna înţelegere de Puterile semnatare ale acestui tratat, la finele întâiului an al funcţionarii noii organizaţii. Acest tribut va fi bazat pe venitul de mijloc al teritoriului Principatului Bulgaria trebuind să poarte o parte din datoria publică a Imperiului, când Puterile vor determina tributul vor avea în vedere partea acestei datorii, care va putea fi impusă Principatului, pe baza unei echitabile proporţii.
 
Art. 10. Începând din ziua ratificării prezentului tratat, Bulgaria este substituită guvernului otoman în sarcinele şi îndatoririle sale către societatea căii ferate Rusciuc-Varna. Regularea socotelelor anterioare este rezervată unei înţelegeri între Înalta Poartă, Guvernul Principatului şi administraţia acestei companii. Asemenea este Principatul Bulgar substituit pentru partea sa îndatoririlor primite de Înalta Poartă atât faţă cu Austro-Ungaria, cât şi faţă cu compania de exploatare a căii ferate a Turciei Europene, privitoare la terminarea, joncţiunea, cât şi exploatarea liniilor ferate situate pe teritoriul său. Convenţiile necesare pentru regularea acestor chestiuni se vor încheia între Austro-Ungaria, Poartă, Serbia şi Principatul Bulgariei, îndată după încheierea păcii.
 
Art. 11. Armata otomană nu va mai rămâne în Bulgaria. Toate fortăreţele vechi vor fi rase în cursul unui an sau şi mai 'nainte, dacă va fi posibil, cu cheltuiala Principatului. Guvernul local va lua imediat măsuri pentru a le dărâma, şi nu va putea lăsa să se clădească altele. Înalta Poarta va avea dreptul de a dispune după voinţă de materialul de război şi de alte obiecte, aparţinând guvernului otoman şi care vor fi rămas în fortăreţele dunărene, evacuate în puterea armistiţiului dela 19 (31) Ianuarie precum şi de aceea ce s'ar găsi în cetăţile Şumla  şi Varna.
 
Art. 12. Proprietarii musulmani sau alţii carii-şi vor alege reşedinţa lor personală afară din Principat, vor putea să rămână stăpâni pe imobilele lor, arendându-le sau administrându-le prin cel d'al treilea. O comisie turco-bulgară va fi însărcinată să reguleze în curs de doi ani toate afacerile privitoare la modul vânzării, exploatării sau folosinţei, pe socoteala Înaltei Porţi, a proprietăţilor Statului, sau a arzămintelor pioase (Vakufe), precum şi chestiile relative la interesele private, care ar putea fi angajate întrânsele. Supuşii Principatului Bulgariei, cari vor călători ori vor locui în părţile celelalte ale Imperiului Otoman, vor fi supuse autorităţilor şi legilor otomane.
 
Art. 13. În partea despre Sud a Balcanilor se formează o provincie ce se va numi Rumelia Orientalii şi care va fi pusă direct sub autoritatea politică o militară a M. S. Sultanului, în condiţiuni de autonomie administrativă. Ea va avea un Guvernator general creştin.
 
Art. 14. Rumelia Orientală se hotărăşte spre Nord şi Nord-Vest cu Bulgaria şi cuprinde teritoriile cuprinse între liniile următoare: plecând dela Marea Neagră, linia hotarului urcă dela gură talvegul pârâului, lângă care se află satele Hahikioi, Selamkioi, Avragik-Kulibe şi Sugiuluk, străbate oblic valea Dali-Kamcicului, trece în partea de Sud de Belibe şi Kemhank  în partea de Nord de Hagi-Mahale, după ce a trecut râul Delicamzik la o distanţă de 2 şi jumătate kilometri în sus de Cengei, ajunge la culmea unui punct situat între Toberlik şi Aidos-Breza, urmând-o prin Balcani-Karnabad, Prişeviţa-Balcan şi Kazan-Balcan spre Nord de Kotel până la Demircap. Ea urmează prin lanţul principal al marelui Balcan, mergând în toată întinderea sa până la vârful Kosica. La acest punct hotarul occidental al Rumeliei lasă culmea Balcanului, se coboară spre Sud între satele Pirtop şi Dusanci, din care unul rămâne Bulgariei, iar celălalt Rumeliei Orientale, până la râul dela Tuzludere, urmează cursul acestui râu până la unirea lui cu Topolnica şi apoi pe acesta până la vărsarea sa în Smovskio-Dere lângă satul Petricevo, lăsând Rumeliei Orientale o zonă de o rază de doi kilometri d'asupra acestei confluenţe, se urcă apoi între râurile Smovskio-Dere şi Kamenca, urmând linia de împărţire a apelor, pentru a se îndrepta spre Sud-Vest la înălţimea dela Voinjak si a ajunge direct la punctul 875 al hărţei statului major austriac.
 
Linia hotarului taie în linie dreaptă albia superioară a râului Ihtimandere, trece între Bogdina şi Karaula, pentru a se împreuna iarăşi cu linia care desparte albiile râurilor Isker şi Maritza, între Camurli şi Hagilar, urmează această  o linie d'alungul vârfurilor Dvelina-Mogila, gâtul 531, Zmailica-Vrh Sumnatika şi ajunge la hotarul administrativ al Sangiacului Sofia între Sivritas şi Cadirtepe. Hotarul Rumeliei se desparte de al Bulgariei, la muntele Cadirtepe, urmând linia ce desparte apele între albia Maritzei şi afluenţii pe de o parte şi Mesta-Karasu şi afluenţii şi de cealaltă, îndreptându-se spre Sud-Vest şi Sud d'alungul crestei munţilor Despoto-Dagh spre muntele Krusovo (punctul de plecare al liniei tratatului dela San-Stefano).
 
Dela muntele Krusovo, hotarul corespunde liniei fixate în tratatul dela San-Stefano, adică lanţului Balcanului Negru (Cara-Balcan), munţilor Kulaghy-Dagh, Esec-Cepel, Caracolas şi Isiclar, de unde trece direct spre Sud, pentru a ajunge râul Arda, al cărui talveg îl urmează până la un punct aproape de satul Ada-Cale, care rămâne Turciei. Dela acest punct hotarul se urcă pe creasta muntelui Bestepe-Dagh, urmând-o pentru a se coborî şi a trece Maritza la un punct situat la cinci kilometri în sus de podul lui Mustafa-Pasa. De aci linia se îndreptează spre Nord, adică pe linia de împărţire a apelor între Demirhanli-Dere şi a micilor afluenţi ai Maritzei pân' la Küdeler-Bair, de unde se îndreptează în partea Estului spre Sucar-Bair, trece de aci valea Tungei, mergând spre Bujuc-Derbent, pe care o lasă spre Nord, cum şi Sugiak. Dela Bujuc-Derbent, ea urmează iar linia ce desparte apele, printre răurile laterale ale Tungei spre Nord şi ale Maritzei spre Sud, până la înălţimea dela Kaibilar, care rămâne Rumeliei Orientale, merge în partea de Sud dela V. Alma şi prin albia Maritzei şi în partea Sudului diferitelor ape care se varsă direct în Marea Neagră, între satele Belevrin şi Alatli, şi urmează înspre Nord de Karanlâc crestele dela Vosna şi Zuvak, adică linia care desparte apele Duka şi CaragacSu, şi răspunde la Marea Neagră între cele două râuri cu acest nume.
 
Art. 15. M. S. Sultanul va avea dreptul să îngrijească de apărea hotarelor provinciei pe uscat şi pe mare, ridicând întăriri pe acele fruntarii şi întreţinând într-însele trupe. Ordinea interioară în Rumelia Orientală va fi menţinută printr'o jandarmerie indigenă, asistată de o miliţie locală. Pentru întocmirea acestor două corpuri, ai căror ofiţeri sunt numiţi de Sultan, se va ţine seamă, după localităţi, de religia locuitorior. M. S. Sultanul se obligă a nu întrebuinţa în garnizoanele fruntăriilor trupe neregulate, precum sunt başibuzucii şi cerchezii. Trupele regulate, destinate pentru acest serviciu nu vor putea fi în niciun caz cărtiruite pe la locuitori; când vor trece prin provincie, ele nu vor putea să staţioneze într-însa.
 
Art. 16. Guvernatorul general va avea dreptul să cheme trupele otomane, în cazul când siguranţa interioară sau exterioară a provinciei s'ar găsi ameninţate. În cazul acesta, Înalta Poartă va trebui să înştiinţeze pe reprezentanţii Puterilor la Constantinopole atât despre această hotărîre, cât şi despre necesitatea ce-a justificat-o.
 
Art. 17. Guvernatorul general al Rumeliei Orientale va fi numit pe un timp de cinci ani, de care Înalta Poartă, cu consimţimântul Puterilor.

Art. 18. Imediat după schimbarea ratificărilor acestui tratat, se va forma o Comisie Europeană pentru a elabora, în unire cu Poarta Otomană, organizaţia Rumeliei Orientale. Această comisie va avea să determine într-un interval de trei luni puterile şi atribuţiunile Guvernatorului general, precum şi regimul administrativ, judiciar si financiar al provinciei, luând ca punct de plecare diferitele legi ale vilaetelor, precum şi propunerile făcute în şedinţa a opta a Conferinţei din Constantinopole. Întregul dispoziţiunior luate asupra Rumeliei Orientale va fi coprins întrun firman Imperial, care se va promulga de Înalta Poarta  care va fi comunicat Puterilor.
 
Art. 19. Până la terminarea noii organizaţii, Comisia Europeană va fi însărcinată d'a administra finanţele provinciei în unire cu Înalta Poartă.
 
Art. 20. Tratatele, convenţiile şi aranjamentele internaţionale, de orice natură ar fi, care au fost încheiate între Poartă şi Puterile străine, sau care se vor încheia încă, vor fi in vigoare în Rumelia Orientală, precum şi în tot Imperiul otoman. Toate imunităţile şi privilegiile obţinute de supuşii străini, oricare ar fi poziţia lor, se vor respecta în această provincie. Înalta Poartă se obligă a face să se păzească într-însele legile generale ale Imperiului, privitoare la libertatea religioasă, în favoarea tuturor cultelor.
 
Art. 21. Drepturile şi îndatoririle Înaltei Porţi în chestiunile privitoare la căile ferate din Rumelia Orientală sunt menţinute în totul.

Art. 22. Efectivul corpului rusesc de ocupaţie în Bulgaria şi în Rumelia Orientală se va compune din şase divizii de infanterie şi din două divizii de cavalerie, neputând trece peste 50 de mii de oameni. El va fi întreţinut pe socoteala ţărilor ocupate. Trupele de ocupaţie îşi vor păstra comunicaţiunile lor cu Rusia nu numai prin România, după învoielile ce se vor încheia între aceste două State, dar şi prin porturile Mării Negre, Varna şi Burgas, unde, pentru timpul ocupaţiei, îşi vor putea organiza depozitele necesare. Durata ocupaţiei Rumeliei Orientale şi a Bulgariei de care trupele Imperiale este fixată la nouă luni, dela data schimbului ratificărilor prezentului tratat. Guvernul imperial rus se obligă de a termina trecerea trupelor sale prin România şi evacuarea completă a acestui Principat într-un termen ulterior de trei luni.
 
Art. 23. Înalta Poartă se obligă a aplica în mod scrupulos, în insula Creta, regulamentul organic dela 1868, făcându-i modificările ce s'ar socoti echitabile. Regulamente analoage potrivite cu trebuinţele locale, afară de ceeace priveşte scutirile contribuţiilor făcute Cretei, se vor introduce asemenea şi în celelalte părţi ale Turciei Europene, pentru care prezentul Tratat nu prevede o organizare specială. Înalta Poartă va însărcina comisiuni speciale, în sânul cărora va fi reprezentat în d'ajuns elementul indigen, pentru a elabora amănuntele acestor regulamente noi, pentru fiecare provincie. Proiectele de organizaţiune ce vor rezulta din aceste lucrări se vor supune cercetării Înaltei Porţi care, înaintea promulgării actelor destinate a le pune în vigoare, va cere opinia Comisiei Europene instituită pentru Rumelia Orientală.

Art. 24. În cazul când Înalta Poartă şi Grecia nu s'ar putea înţelege asupra rectificării hotarului indicat în al 13-lea Protocol al Congresului din Berlin, Germania, Austro-Ungaria, Franta, Marea-Britanie, Italia şi Rusia îşi rezervă de a oferi celor două părţi mijlocirea lor pentru a înlesni negocierile.
 
Art. 25. Provinciile Bosnia şi Herţegovina vor fi ocupate şi administrate de Austro-Ungaria. Deoarece guvernul Austro-Ungariei nu doreşte a se însărcina cu administrarea Sangiacului Novi-Bazar, care se întinde între Serbia şi Muntenegru în direcţia sudică până dincolo de Mitrovitza, administraţiunea otomană va urma să funcţioneze acolo. Cu toate acestea, pentru a putea asigura menţinerea noii stări politice, precum şi libertatea şi siguranţa căilor de comunicaţie, Austro-Ungaria  rezervă dreptul d'a ţine garnizoane şi de a avea drumuri militare şi comerciale în toată întinderea acelei părţi a vechiului vilaet al Bosniei. Pentru acest scop, guvernul austro-ungar şi acel al Turciei se rezervă de a se înţelege asupra amănuntelor.
Art. 26. Independenţa Muntenegrului este recunoscută de Înalta Poartă şi de către toate celelalte Înalte Părţi contractante, care n'o recunoscuseră încă.
 
Art. 27. Înaltele Părţi contractante s'au învoit asupra următoarelor condiţiuni: În Muntenegru deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor nu se va putea opune nimănui ca un motiv pentru excludere sau incapacitate în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor civile şi politice, admiterea la sarcini publice, funcţiuni şi onoruri sau exercitarea diferitelor profesii şi industrii în orice localitate ar fi. Libertatea şi practica exterioară a tuturor cultelor vor fi asigurate tuturor supuşilor Muntenegrului, precum şi străinilor, şi nu se va pune nici o pedică atât la organizarea ierarhică a diferitelor comunităţi religioase, cât şi la raporturile lor cu capii lor spirituali.
 
Art. 28. Noile hotare ale Muntenegrului se hotărăsc precum urmează : linia plecând dela Ilinobrdo, spre Nord de Klobuk, scoboară pe Trebincjca către Grantzarevo, care rămâne Herţegovinei, apoi urmează cursul acestui râu până la un punct situat la un kilometru în josul confluentului Cepelicei şi de acolo se uneşte prin linia cea mai scurtă cu înălţimile ce hotărnicesc Trebinjcica. Apoi se îndreaptă către Pilatova, lăsând acest sat Muntenegrului şi merge d'alungul înălţimelor în direcţia nordică, unde se ţine, cât se va putea, la o depărtare de şase kilometri de şoseaua Bilek-Korito-Gacko, până la gâtul aşezat între Somina-Planina şi muntele Curilo, de unde se îndreaptă către răsărit prin Vratkovici, lăsând acest sat Herţegovinei, până la muntele Orline. Începând dela acest punct şi lăsând Ravno Muntenegrului, hotarul merge direct către Nord-Nord-Est, trecând vârfurile Lebersnicului şi Volojacului, apoi se scoboară pe linia cea mai scurtă pe Piva, pe care o taie şi se uneşte cu Țara trecând printre Crkvic şi Nedvina. Dela acest punct merge în sus pe Țara până la Mijkovak, de unde urmează creasta contrafortului până la Siskojezero. Dela această localitate, ea se confundă cu vechile hotare până la satul Sekulare. De acolo merg noile graniţe prin culmile Mokra-Planinei, lăsând satul Mokra Muntenegrului, apoi atinge punctul 2.166 al Curţii Statului major austriac, urmând lanţul principal şi linia de despărţire a apelor între Lim d'o parte şi Drina precum şi Cievna (Zem) de alta. Apoi se unesc cu actualele hotare între teritoriul tribului Kuci-Drecalovici d'o parte şi Kucka-Krajna, cum şi triburile Klementi şi Grudi de cealaltă până la şesul Podgoriţa, de unde se îndreapa către Playnica, lăsând Albaniei triburile Klementi, Grudi şi Hoti. De acolo, noile hotare trec lacul pe lângă insula Gorika-Topal şi dela Gorica-Topal trece direct peste vârful culmei, de unde urmează linia de despărţire a apelor între Megured şi Kalimed, lăsând Mrkovic Muntenegrului şi ajungând la marea Adriatică la V. Kruci. La Nord-Vest, hotarul va fi format de o linie care merge dela coasta dintre satele Susana şi Zubci, terminându-se la punctul extrem Sud-estic al graniţelor actuale ale Muntenegrului la Vrsuta-Planina.
 
Art. 29. Antivari şi litoralul său sunt anexate Muntenegrului cu următoarele condiţiuni: ţinuturile aşezate la Sudul acestui teritoriu după delimitările stabilite mai sus până la Bojana, coprinzând şi Dulcinjo, se vor reda Turciei. Comuna Spizza, până la hotarul nordic al teritoriului indicat în descrierea detaliată a hotarelor, se incorporează cu Dalmaţia. Deplină şi totală libertate de navigaţie pe Bojana va fi pentru Muntenegru. Nu se vor ridica întăriri pe cursul acestui râu, afară de acelea care vor fi necesare pentru apărarea locală a oraşului Skutari şi care nu se vor întinde mai departe de şase kilometri dela dânsul. Muntenegrul nu va putea să aibă nici vase, nici pavilion de război. Portul Antivari şi toate apele muntenegrene vor rămâne închise navelor de război ale tuturor naţiunilor. Fortificaţiile situate între lac şi litoral pe teritoriul muntenegrean vor fi arâmate, şi în această zonă nu se vor putea ridica altele noi. Poliţia maritimă şi sanitară, atât la Antivari, precum şi în tot lungul ţărmului muntenegrean, se va exercita de Austro-Ungaria prin vase uşoare, pentru paza coastelor. Muntenegrul va adopta legile maritime existente în Dalmaţia. Din parte-i, Austro-Ungaria se obligă a acorda pavilionului de comerţ muntenegrean protecţia sa consulară. Muntenegrul va trebui să se înţeleagă cu Austro-Ungaria asupra dreptului de a construi şi a întreţine căi noi şi un drum de fier prin noul teritoriu muntenegrean. Se va asigura deplină libertate de comunicaţie pe aceste căi.
 
Art. 30. Musulmanii sau alţii cari posedă proprietăţi în localităţile alipite la Muntenegru şi cari vor voi să-şi stabileascä locuinţa afară din Principat, pot să-şi păstreze proprietăţile arendându-le sau administrându-le prin cei d'al treilea. Nimeni nu va putea fi expropriat, decât într'un mod legal, pentru cauză de interes public şi plătindu-i-se mai înainte o despăgubire. Se va întocmi o Comisiune Turco-Muntenegreanä, pentru a regula în timp de trei ani toate afacerile privitoare la modul de înstrăinare, de exploatare şi de uzagiu, pe socoteala Înaltei Porţi, a proprietăţilor Statului, a arzămintelor prioase (Vakufe), precum şi chestiunile relative la interesele particularilor, cari s'ar afla angajate într-insele.
 
Art. 31. Principatul Muntenegrului se va înţelege direct cu Poarta Otomană asupra instituirii agenţilor muntenegreni la Constantinopole şi în anume locuri din Imperiul Otoman, unde se va recunoaşte necesitatea. Muntenegrenii ce călătoresc sau şed în Turcia se vor supune legilor şi autorităţilor otomane, potrivit principiilor generale ale dreptului internaţional şi obiceiurilor stabilite, privitoare la Muntenegreni.
 
Art. 32. Trupele muntenegrene vor fi ţinute ca într'un interval de 20 zile socotite din momentul schimbării ratificaţiei prezentului tratat, sau unde va fi posibil şi mai curând, să evacueze locurile pe care le ocupă în momentul prezent, în afară de graniţele cele noi ale Principatului. Trupele otomane vor evacua teritoriile cedate Muntenegrului în acel răstimp de 20 de zile. Li se concede însă un termen suplimentar de 15 zile, atât pentru a părăsi locurile fortificate şi  pentru a-i scoate aprovizionamentele, cât şi pentru a face un inventar de maşinele şi obiectele ce nu ar putea să fie ridicate îndată.
Art. 33. Deoarece Muntenegrul va lua asupră-şi  o parte din datoria publică otomană pentru teritoriile ce i se atribuesc prin tratatul de pace, reprezentanţii Puterilor la Constantinopole vor decide, în înţelegere cu Poarta, cătimea acestei părţi pe o bază echitabilă.
 
Art. 34. Înaltele Părţi contractante recunosc independenţa Principatului Serbiei, legând-o de condiţiile expuse în următorul articol.
Art. 35. În Serbia osebirea de credinţe religioase şi de confesiuni nu va putea fi opusă nimanui ca motiv de excludere sau incapacitate încât se atinge de bucurarea drepturilor civile sau politice, de admiterea la sarcini publice, funcţiuni şi onoruri sau la exercitarea diferitelor profesii şi industrii în orice localitate ar fi. Libertatea şi practica exterioară a tuturor cultelor vor fi asigurate tuturor supuşilor pământeni din Serbia precum şi străinilor şi nu se va putea aduce nicio piedica atât organizaţiei ierarhice a diferitelor comunităţi religioase, cât şi raporturilor lor cu capii lor spirituali.
 
Art. 36. Serbia primeşte teritoriile cuprinse în următoarea delimitare: noua graniţă urmează linia actuală, urcând talvegul Drinei, dela confluenţa ei cu Sava, lasând Principatului Mali-Zvornicul şi Sakharul şi merge mai departe, urmând vechia graniţa a Serbiei Ana la Kapaonik, de care se desparte pe vârful Kanilugului. De aici ea urmează mai întâi hotarul apusean al Sangiacului şi prin contrafortul dela Sud de Kapaonik, prin coamele Maritzei şi Mrdar-Planina, care formează linia despărţitoare a apelor între albiile Ibarului şi Sitnicei d'o parte şi a Toplicei de alta, lăsând Prepolac Turciei. Apoi se întoarce spre Sud prin linia despărţitoare a apelor dintre Brevenika şi Medvedja, lasând Serbiei toată albia Medvedjei, urmează culmea Goljak-Planina (care formează linia de despărţire a apelor între KrivaRjeka d'o parte şi Poljanika, Veternika şi Morava de alta) până în vârful Poljanikei. Apoi se îndreaptă prin contraforturile Karpina-Planina până la confluenţa Kojinskei cu Morava, taie acest râu, se suie prin linia despărţitoare a apelor între râul Kojinska şi pârâul ce cade ân Morava lângă Neradovce pentru a ajunge la Planina Svillija d'asupra Trgoviscei. Dela acest punct urmează culmea Sv-Ilijei până la muntele Kljuc şi trecând prin punctele însemnate pe harta prin 1,516 şi 1,547 prin Balina-Gora, răspunde la muntele Crni-Vrh. Dela muntele Crni-Vrh, noua graniţă se confundă cu a Bulgariei, adică : hotarul urmăreşte linia despărţitoare a apelor între Struma şi Morava prin culmile Streserului, Vilogolo şi Mesid-Planina, atinge prin Gacina, Crna-Trava, Darkovska şi Drainika-Plan, apoi Deskani-Kladanec, linia despărţirii apelor Sukovei de sus şi Moravei; merge direct pe Stol, dela care se scoboarâ, pentru a tăia la 1000 de metri la Nord-Vestul satului Segusa drumul dela Sofia la Pirot. Se urcă în linie dreaptă pe Vidlik-Planina şi de acolo pe muntele Radocina, în lanţul Kodza-Balkanului, lăsând Serbiei satul Doikinci, Bulgariei satul Senakos. Din vârful muntelui Radocina, hotarul continuă care Nord-Vest culmea Balkanului prin Ciprovec-Balkan şi prin Stara-Planina Oda' la vechea graniţă orientală a Principatului Serbiei lângă Kula Siljoca-Kuka, şi de aici aceste vechi hotare până la Dunke, pe care o întâlneşte la Rakovitza.
 
Art. 37. Până la încheierea unor noi aranjamente nu se va schimba nimic în Serbia din relaţiunele comerciale actuale dintre Principat cu Virile străine. Nu se va lua nicio taxă de tranzit pentru mărfurile ce vor trece prin Serbia. Privilegiile supuşilor străini, precum şi dreptul de jurisdicţiune şi protecţiune consulară astfel cum există astăzi vor rămâne în deplină vigoare, atât cât nu vor fi modificate prin o înţelegere comună între Principat şi Puterile interesate.
 
Art. 38. Principatul Serbiei este substituit, pentru partea sa, în locul Porţei la acele îndatoriri pe care aceasta le-a luat atât către Austro-Ungaria cât şi către compania de exploatare a drumurilor de fier din Turcia Europeană. În ceeace priveşte terminarea şi joncţiunea, precum şi exploatarea liniilor ferate ce se vor construi pe noul teritoriu câştigat de Principat. Convenţiunile necesare pentru a regula aceste chestiuni se vor încheia imediat după subsemnarea prezentului tratat între Austro-Ungaria, Poartă, Serbia şi în limitele competenţei sale, Principatul Bulgariei.
 
Art. 39. Musulmanii cari posedă proprietăţi în localităţile alipite Serbiei şi cari ar voi să-şi aşeze locuinţa afară din Principat, vor putea să-şi păstreze proprietăţile, arendându-le sau lăsând pe alţii să le administreze. O comisiune turco-sârbească va fi însărcinată să reguleze într-un răstimp de trei ani toate afacerile relative la modul de înstrăinare, exploatare şi uzagiu, pe socoteala Porţii, a bunurilor Statului şi a fondaţiunilor pioase (Vakufe), precum şi chestiunile relative la interesele particularilor, cari s'ar putea găsi angajate într-însele.
 
Art. 40. Până la încheierea unui tratat între Turcia şi Serbia, supuşii sârbi, călătorind sau şezând în Imperiul otoman vor fi trataţi după principiile generale ale dreptului internaţional.
Art. 41. Trupele sârbeşti vor fi ţinute a evacua teritoriile ce nu sunt conţinute în noile limite ale Principatului în interval de cincisprezece zile dela schimbarea ratificărilor prezentului tratat. Trupele otomane vor evacua localităţile cedate Serbiei în acelaşi termen de cincisprezece zile. Li se va acorda totuşi un termen de acelaşi număr de zile, atât pentru a părăsi fortificaţiile, a-şi scoate proviziunile şi materialul, precum spre a-şi face un inventar de maşinele, obiectele care nu vor putea fi transportate numai de cât.
 
Art. 42. Serbia trebuind să poarte o parte din datoria publică otomană pentru noile teritorii ce li sunt atribuite prin prezentul Tratat, Reprezentanţii Puterilor la Constantinopole vor hotărî în unire cu Înalta Poartă cătimea ei pe o bază echitabilă.

Art. 43. Înaltele Părţi contractante recunosc independenţa României, legând-o de condiţiunile expuse în următoarele două articole.

Art. 44. În România, deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceeace priveşte bucurarea de drepturi civile şi politice, admiterea în sarcini publice, funcţiuni şi onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în orice localitate ar fi. Libertatea şi practica exterioară a oricărui cult vor fi asigurate tuturor supuşilor pământeni ai Statului Român, precum  şi străinilor şi nu se va pune nici un fel de piedică atât organizaţiei ierarhice a diferitelor comunităţi religioase, cât şi raporturilor acestora cu capii lor spirituali. Naţionalii tuturor Puterilor, comercianţi sau alţii, vor fi trataţi în Romania fără deosebire de religiune, pe piciorul unei desăvârşite egalităţi.

Art. 45. Principatul României retrocedează M. S. Împăratului Rusiei porţiunea teritoriului Basarabiei despărţită de Rusia în urma Tratatului dela Paris din 1856 şi care la apus se mărgineşte cu talvegul Prutului, iar la miazăzi cu talvegul bratului Kiliei şi cu gura Stari-Stambulului.
 
Art. 46. Insulele formând delta Dunărei, precum şi Insula Şerpilor, sandgiacul Tulcei, cuprinzând districtele (cazas) Kilia, Sulina, Mahmudie, Isaccea, Tulcea, Mein, Babadag, Waruova, Kiustenge, Megidie sunt întrupate cu România. Principatul mai primeşte afară de aceasta ţinutul situat la sudul Dobrogei, până la o linie care, plecând dela răsărit de Silistra, răspunde în Marea Neagră, la miază-zi de Mangalia. Linia graniţelor se va fixa, la faţa locului, de Comisiunea Europeană instituită pentru delimitarea Bulgariei.

Art. 47. Chestia împărţirei apelor şi a pescăriilor se va supune la arbitrajul Comisiunei Europene a Dunărei.

Art. 48. Nu se va lua în România nici un drept de tranzit pentru mărfurile ce vor trece prin Principat.

Art. 49. România va putea încheia convenţiuni pentru regularea privilegiilor şi atribuţiunilor consulilor în materie de protecţiune în Principat. Drepturile câştigate vor rămâne în vigoare, atata timp cât ele nu vor fi modificate prin o înţelegere comună, între Principat şi părţile interesate.
 
Art. 50. Pană la încheierea unui tratat, care să reguleze privilegiile şi drepturile consulilor între Turcia şi România, supuşii români ce vor călători sau vor sta în Imperiul Otoman, supuşii otomani ce vor călători sau vor sta în România, se vor bucura de drepturile garantate supuşilor celorlalte Puteri Europene.
 
Art. 51. În ceeace priveşte întreprinderile de lucru publice sau altele de asemenea natură, România va fi substituită, în drepturile şi îndatoririle Înaltei Porţi, pentru tot teritoriul cedat.
 
Art. 52. Pentru a mări garanţiile asigurate libertăţii de navigaţiune pe Dunăre, recunoscută ca fiind de un interes european, Înaltele Părţi contractante hotărăsc ca toate întăririle şi fortificaţiile ce se găsesc pe tot cursul râului dela Portile-de-Fier până la gurile lui, să fie rase şi sa nu se mai poată ridica altele noi. Nici un vas de război nu va putea să plutească pe Dunäre, în josul Porţilor-de-Fier, afară de vasele uşoare destinate pentru poliţia fluviului şi pentru serviciul vamal. Vasele staţionare ale Puterilor la gurile Dunării vor putea totuşi să se suie până la Galaţi.
 
Art. 53. Comisiunea Europeană a Dunărei, în sânul careia va fi reprezentată România, este menţinută în funcţiile ei pe care le va exercita de acum înainte cu o desăvârşită independenţă de autoritatea teritorială, până la Galaţi. Toate tratatele, aranjamentele, actele şi hotărîrile care privesc drepturile, privilegiile, prerogativele şi îndatoririle sale sunt confirmate.
 
Art. 54. Cu un an înainte de încetarea termenului însemnat duratei acestei Comisiuni Europene, Puterile se vor pune în înţelegere comună asupra prelungirei puterilor sale sau asupra modificărilor ce vor găsi de cuviinţă de a se introduce într-însele.

Art. 55. Reglementele de navigaţiune, de poliţie fluvială şi supraveghere dela Porţile-de-Fier până la Galati, se vor întocmi de Comisia Europeană, cu asistenţa delegaţilor statelor ţărmurene şi se vor pune în armonie cu acele care au fost făcute sau care vor fi edictate pentru parcursul din jos de Galaţi.
 
Art. 56. Comisia Europeană dunăreană se va înţelege cu cei în drept pentru a asigura întreţinerea farului din Insula Şerpilor.

Art. 57. Executarea lucrărilor destinate a înlătura piedicele pe care Porţile-de-Fier şi cataractele le opun navigaţiunii s'a încredinţat Austro-Ungariei. Statele învecinate cu aceste părţi ale fluviului vor acorda toate înlesnirile ce s'ar putea cere în interesul acestor lucrări. Dispoziţiunile art. 6 din Tratatul dela Londra din 13 Martie 1871, relative la dreptul perceperii unei taxe provizorie pentru acoperirea acestor cheltuieli, sunt menţinute în favoarea Austro-Ungariei.
 
Art. 58. Înalta Poartă cedează Imperiului rus în Asia teritoriile Ardahanului, Carsului şi Batumului cu portul acestuia din urmă, cum şi toate teritoriile cuprinse între hotarul vechi ruso-turc şi traseul următor: hotarul nou plecând dela Marea Neagră conform cu linia determinată de Tratatul de San-Stefano până la un punct la Nord-Vest de Khorda şi la Sud de Artvin, prelungindu-se în linie dreaptă până la râul Ciurukh, trece acest râu şi merge în partea despre apus de Asmichen, mergând în linie dreaptă spre Sud pentru a se uni cu hotarul Rusiei indicat în Tratatul dela San-Stefano, la un punct situat la Sud de Nariman, lăsând Rusiei oraşul Olti. Dela punctul arătat lângă Nariman, frontiera se întoarce spre Est, trece prin Trebenek, care rămâne Rusiei, şi înaintează până la Pennek-Ciai. Urmează apoi acest râu până la Barduz, d'aci se îndreptează spre Sud, lăsând Barduz şi Jenikioi Rusiei. De la un punct despre apus de satul Karaugan se îndreptează hotarul spre Medjingert, d'aci în linie dreaptă spre vârful muntelui Kasa-Dagh şi d'aci în d'alungul liniei despărţirei apelor între afluentele Araxului spre Nord şi acel al Murad-Souului spre Sud, până la hotarul vechi rusesc.
Art. 59. M. S. Împăratul Rusiei declară că intenţiunea sa este de a face din Batum un port franc, esenţialmente comercial.
 
Art.60. Valea Alaskerdului şi oraşul Bayazid, cari, prin art. 19 al Tratatului dela San-Stefano, au fost cedate Rusiei, se vor înapoia Turciei. Înalta Poartă cedează Persiei orasul şi teritoriul Khoturului, după cum au fost determinate de Comisia mixtă  anglo-rusă pentru delimitarea hotarelor Turciei şi Persiei.
 
Art. 61. Înalta Poartă se obligă a realiza fără nicio întârziere îmbunătăţirile şi reformele, pe care le reclamă necesităţile şi trebuinţele locale ale provinciilor locuite de Armeni, garantând siguranţa lor contra Cerchezilor şi Kurzilor. Ea va înştiinţa în mod periodic pe Puteri, care vor supraveghea punerea lor în lucrare, de măsurile luate pentru acest scop.
 
Art. 62. Deoarece Înalta Poartă a exprimat voinţa ei de a menţine principiul libertăţii religioase, dându-i cea mai mare latitudine, părţile contractante iau act de această declaraţie spontană. În nici o parte a Imperiului otoman, nu se va putea opune cuiva deosebirea de religie ca motiv de excludere sau incapacitate în tot ce priveşte exerciţiul drepturilor civile şi politice, admiterea în sarcini publice, funcţii şi onoruri sau exerciţiul diferitelor profesii şi industrii. Toţi, fără deosebire de religie, vor fi admişi, ca martori înaintea tribunalelor. Libertatea şi practica exterioară a tuturor cultelor este asigurată tuturor şi nicio pedică nu se va putea pune nici organizaţiei ierarhice a diferitelor comunităţi, nici relaţiilor acestora cu capii lor spirituali. Eclesiaticii, pelegrinii şi călugării tuturor naţionalităţilor, cari călătoresc prin Turcia europeană şi asiatică, se vor bucura de aceleaşi drepturi, avantagii şi privilegii. Drepturile de protecţie oficială sunt recunoscute agenţilor diplomatici şi consulari ai Puterilor din Turcia, atât în privinţa persoanelor numite mai sus, cât şi în privinţa aşezămintelor lor religioase şi instituţiunilor de binefacere din Locurile Sante sau de aiurea. Drepturile câştigate de care Franţa sunt rezervate într'un mod expres şi este bine înţeles că nu se poate face nici o schimbare în statul quo din Locurile Sânte. Călugării din muntele Athos, oricare ar fi ţara lor de origină, vor fi menţinuţi în posesiunile şi avantagiile lor anterioare şi se vor bucura, fără nici o deosebire, de deplina egalitate de drepturi şi prerogative.
 
Art. 63. Tratatul din Paris dela 30 Martie/11 Aprilie 1856, precum şi Tratatul din Londra dela 13/25 Martie 1871, sunt menţinute în toate acele deciziuni care nu sunt abrogate sau modificate prin stipulaţiile de mai sus.

Art. 64. Tratatul de faţă se va ratifica şi ratificările se vor schimba la Berlin întrun termen de trei săptămâni sau, dacă e posibil, şi mai curând.
 
Spre încredinţarea cărora Plenipotenţiarii respectivi I-au subsemnat şi au pus pe dânsul sigiliile armelor lor.
Făcut la Berlin în a 13 zi a lunei lui Iulie 1878. (L. S.) Semnaţi : v. Bismark, H. Billov, Hohenlohe, Andrássy, Karolyi, Haymerle, Waddington, Saint Vallier, H. Desprez, Beaconsfield, Salisbury, Odo Russell, L. Corti, Launay, Gorciacov, Schouvalow, P. d'Oubril, Al. Caratheodory, Mehemed-Ali, Sadullah. Conform cu originalul, de Radowitz, de Mouy”.
Citatul este redat integral  din cartea  „Ion C. Brătianu. Acte şi cuvântări”,  volumul IV (1 Mai 1878- 30 Aprilie 1879), publicate de N. Georgescu-Tistu, editura „Cartea Românească” Bucureşti, 1932 şi regăseşte între paginile 334-357 ale cărţii.
 
Sursă foto: Cartea „Ion C. Brătianu. Acte şi cuvântări” de N. Georgescu-Tistu, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1932