Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:42 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța culturală Actorii de la Bulandra vin pe scena Casei de Cultură Constanța

ro

14 Sep, 2021 00:00 3441 Marime text


 
 
  • Comedia clasică Take, Ianke și Cadîr, după Victor Ion Popa, în regia lui Horațiu Mălăele, va putea fi urmărită pe scena Casei de Cultură din Constanța, marți, 21 septembrie, începând cu ora 20.00.


Distribuția este una de zile mari: Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Varlan și Matei Constantin.

Textul este o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 și pus în scenă în același an, la Teatrul Maria Ventura. Cei trei protagoniști sunt mici negustori de etnii diferite (românul Take, evreul lanke și turcul Cadîr) care au câte o prăvălie modestă într-o mahala, trăind o viață tihnită,  fără evenimente majore, tulburată brusc de idila dintre cei doi copii,  Ana (fiica lui lanke) si Ionel (fiul lui Take), sosiți de curând de la studii.
 
Piesa a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957, de regizorul N. Al. Toscani.

La peste șase decenii de la montarea lui Toscani, Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke și distribuindu-i în celelalte roluri principale pe Răzvan Vasilescu și pe Mihai Constantin.

Povestea de viața a celor trei prieteni negustori este un prilej de abordare cu subtilitate a problematicii statutului identitar individual și de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neaparat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înțelegere poate funcționa pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește și ne diferențiază de ceilalți.


Citește și:
 
În a doua săptămână a stagiunii estivale BestSummerArtFEst a Teatrului de Stat Astă-seară, „Tanke, Ianke și Cadîr”, pe scena din Parcul Arheologic
 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii