Constanța Culturală O comedie de zile mari, despre bani și adevăruri adânc îngropate în noi
Constanța Culturală: O comedie de zile mari, despre bani și adevăruri adânc îngropate în noi
04 Apr, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3289
Marime text
- Claudiu Bleonţ şi Anca Sigartău vor juca la Constanţa, într-o comedie care face toți banii
Un spectacolul de neratat, avându-i ca protagoniști pe Claudiu Bleonţ, Anca Sigartău și Claudiu Maier, va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, pe 11 aprilie 2022.
Comedia „Spune-mi ce-ai făcut cu banii!”, adaptare a Teatrului Globe după V. Sigarev, s-a mai jucat și anul trecut în orașul de la malul mării, în condiții marcate de restricții pandemice, dar cu mare succes de public.
Convingerea organizatorilor este că râsul vindecă orice sau, mai bine spus, este cel mai bun tratament.
Iar în povestea Nadejdei Petrovna (Anca Sigartău) și a lui Boris (Claudiu Bleonț), râsul chiar însoțește aproape toate replicile.
Câteodată e doar haz de necaz, căci protagoniștii nu o duc prea bine, cei doi soți – el macaragiu, ea brancardieră – descurcându-se destul de greu cu banii. Tocmai de aceea, faptul că Boris s-a îmbătat și a uitat ce a făcut cu salariul, este o veritabilă dramă în familie.
După ce caută disperați peste tot, răvășindu-și garsoniera și epuizând toate soluțiilor clasice, Nadiei îi vine ideea (în urma unui anunț găsit în ziar) să apeleze la un hipnotizator (Claudiu Maier), care să-l hipnotizeze pe Boris și să afle unde a pus banii de salariu.
Și de aici se declanșează toată nebunia: sub hipnoză, încep să iasă la suprafață toți demonii, tot ceea ce au ascuns unii de alții, felul în care se văd cu adevărat între ei, visele și speranțele lor reale. Totul, însă, într-un uriaș hohot de râs. Situațiile imposibil de rezolvat și problemele din trecut devin motive de dispută și generează soluții comice. Iar finalul este cu totul neașteptat.
„Un spectacol de teatru care vă va provoca, vă va bucura și vă va arăta că viața e frumoasă și că poți găsi iubire chiar și la etajul 10 al unui bloc de garsoniere din peninsula Kamceatka”, ne spun organizatorii, invitându-ne luni, 11 aprilie, de la ora 19, la spectacolul cu piesa “Spune-mi ce-ai făcut cu banii!”
Biletele s-au pus în vânzare on-line, pe www.iabilet.ro și la casa de bilete.
Citește și:
Ziua Mondială a Teatrului „Teatrul de Stat Constanța trebuie să devină un brand cunoscut”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii