Cotidianul ZIUA de Constanța, la sesiunea științifică a Academiei Române Excelența Sa Ioan Robu - „Dumitriu Snagov ne-a pus în mână o mină de aur și este nevoie de experți pe măsură să o exploateze“ (video)

Înalta ținută academică a sesiunii științifice „România în Arhivele Vaticanului - documente cercetate de Ion Dumitriu-Snagov“, organizată de Academia Română vineri, 10 mai 2019, în aula acestui pol al intelectualității românești, a fost, evident, conferită de vorbitorii înscriși la cuvânt, personalități ale lumii științifice și religioase, de talie națională și internațională.
 
Iar cotidianul ZIUA de Constanța a avut șansa de a participa la eveniment ca urmare a invitației academicianului constănțean Petre Frangopol.

 
Dacă în ediția de ieri vă prezentam interesantul subiect supus atenției de către președintele Academiei Române - acad. Ioan-Aurel Pop  („De la Roma la Noua Romă: latinitatea răsăriteană a românilor”), astăzi ne oprim asupra comunicării Excelenței Sale Ioan Robu, arhiepiscop, mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti, membru de onoare al Academiei Române, care a vorbit despre travaliul la impresionantul volum „Monumenta Romaniae Vaticana” (lucrare alcătuită de savantul Ion Dumitriu-Snagov spre a însoți expoziția omonimă ce a avut loc în Sala Sixtină în anul 1996), dar și despre Arhivele Vaticanului, care reprezintă poate visul cel mai râvnit al oricărui cercetător (titlul comunicării -„Expoziţia Monumenta Romaniae Vaticana la Salonul Sixtin din Palatul Vaticanului şi de la Muzeul Cotroceni, Bucureşti, 1996).
 

Arhivele Vaticanului, sursă fascinantă pentru căutătorii de comori documentare

 
Considerăm că este de datoria noastră, ca jurnaliști, să aducem în atenția cititorilor informații extrem de prețioase despre Arhivele Vaticanului, așa cum ne-au fost ele revelate de Excelența Sa Ioan Robu, arhiepiscop, mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti, membru de onoare al Academiei Române, și care adăpostesc, astăzi, documente legate de istoria ultimilor 1200 de ani, în parte circa 600 de fonduri. Lungimea totală a rafturilor este de 85 de kilometri, iar conținutul lor continuă să reprezinte și azi o sursă fascinantă pentru căutătorii de comori documentare.
 
„Arhivele secrete, constituite ca fond de sine stătător, prin separarea de biblioteca apostolică, au fost înființate acum 400 de ani, pentru uzul personal al Papei. Ele nu sunt cu adevărat secrete. Ideea se datorează unei traduceri eronate a termenului latinesc «secretum» care de fapt înseamnă privat.
Înaintea actualelor arhive a existat cu același scop, încă din secolul al IV-lea, un scrinium papal care funcționa totodată și ca bibliotecă. Din motive încă neclare, acest prim fond s-a pierdut circa 800 de ani mai târziu, în prima jumătate a secolului al XIII-lea.
În următoarele secole, noi colecții au fost create și continuu lărgite, dar pe fondul diverselor evenimente politice, ele au fost mutate, confiscate, retrocedate etc., suferind pierderi în consecință.
 
Ca să dau un exemplu, în 1810, Napoleon Bonaparte a ocupat Roma și a confiscat arhivele papale, pe care le-a transferat la Paris, aproximativ 3.200 de lăzi și coșuri cu documente. În 1814, schimbându-se sorții, în defavoarea lui Napoleon se demarează procedurile de retrocedare a arhivelor papale din Paris către Sfântul Scaun. După o întrerupere cauzată de scurta revenire a lui Napoleon la putere, așa numitele 100 de zile, operațiunile de returnare au fost reluate, primul nucleu al documentelor revenind la Roma în decembrie 1815.
 

Noi colete au continuat să sosească timp de doi ani, până în 1817. Dar costurile ridicate ale transportului i-au determinat pe comisarii papali să distrugă sute de documente considerate inutile și să vândă alte mii ca deșeuri. Multe documente s-au pierdut pe drum, iar altele au fost livrate la adrese greșite și nu au mai ajuns niciodată în arhivele originale.
Scopul arhivelor Vaticanului este să conserve și să consolideze memoria faptelor legate de activitatea bisericii universale. În primul rând, ele slujesc Pontifului Roman și Sfântului Scaun. În al doilea rând, arhivele se oferă ca instrument de studiu pentru cercetători de toate credințele și națiunile.
Papa Leon al XIII-lea a fost cel care, în 1881, a început să deschidă ușile arhivelor secrete“.
 

Biblioteca Apostolică Vaticană, un alt izvor inedit de cunoaștere

 
„Expoziția și volumul care a însoțit-o poartă numele de Monumenta Romaniae Vaticana, adică amintiri, mărturii sau atestări ale României la Vatican. La bază stă un dublu obiectiv: pe de o parte, acela de a face cunoscută istoria României creștine unui public internațional. Iar pe de altă parte acela de a face cunoscută publicului românesc îndelunga relație pe care biserica catolică a întreținut-o cu statul și biserica de diferite confesiuni din România.
 
Mai ales acest al doilea obiectiv este de un interes deosebit pentru noi, românii, deoarece prezintă, aceleași evenimente istorice, ca în oglindă, odată văzute din prisma locală, a celor de aici, și a doua oară din prisma documentelor păstrate la Sfântul Scaun, oferind astfel detalii și puncte de observație inedite.
 
Roadele acestei activități laborioase s-au concretizat prin selectarea a 152 de exponate, dintr-o masă enormă de documente privitoare la România. În acest scop, domnul profesor Dumitriu Snagov a cercetat nu numai Arhivele secrete ale Vaticanului, ci și Biblioteca Apostolică Vaticană, instituție ce adăpostește astăzi 1.600.000 de cărți tipărite, 180.000 de manuscrise, 86.000 incunabule, etc.

Inițial, formând un corp unic cu arhivele, biblioteca a cunoscut avataruri similare acestora, dar a fost oarecum mai ferită.
 
În timp, s-a emancipat și dezvoltat, devenind de sine stătătoare. Diverși papi s-au ocupat de achiziționarea de noi și noi colecții, uneori prin încorporarea de biblioteci întregi. Pentru a ne face numai o idee despre interesul Sfântului Scaun, ajunge să ne gândim că în perioada comunistă, în decursul a numai patru decenii – 1447 – 1485, colecția de manuscrise a crescut de la 350 la 3.500. Este perioada în care, la îndemnul Papei Nicolae al V-lea, biblioteca se deschide tot mai mult cercetării, odată cu lărgirea spațiilor care să găzduiască fondurile tot mai bogate și cititorii tot mai numeroși.
Printre numeroasele adăugiri poate cea mai faimoasă este Salonul Sixtin, construit în timpul pontificatul lui Sixt al V-lea – 1585 – 1590. Această încăpere de 70 m pe 15 m, cu pereții complet acoperiți de fresce situată la ultimul etaj al bibliotecii apostolice este spațiul care a găzduit și expoziția Monumenta Romaniae Vaticana. Conceptul după care a fost organizată expoziția este cel istoric, nu în sensul strict cronologic al datei de producție a documentelor care o compun, ci în sensul unei narațiuni de documente de date diferite care sunt aduse ca mărturie pentru a puncta diverse evenimente de-a lungul istoriei“.
 
O istorie creștină a poporului român
 
„Câteva cuvinte despre cartea Monumenta Romaniae Vaticana, apărută la București în 1996. Volumul se deschide cu un Proemio semnat de cardinalul Luigi Boggi, bibliotecar al Sfintei Biserici Romane. În prefața care urmează, subsemnatul explică motivul aniversar ce a prilejuit expoziția și volumul atașat ei, subliniind modul în care, prin decizia oficială a suveranilor pontifi, actele de organizare a bisericii catolice de pe teritoriul românesc au reflectat fidel aspirațiile naționale ale românilor, ajungând să anticipeze cu ani buni exprimarea lor politică. Mă refer aici de exemplu la instituirea provinciei eclesiastice române unite de Făgăraș și Alba Iulia. Provincia era creată cu sediul în Blaj, între granițe etnice, în 1853, cu 65 de ani înaintea marii Uniri.
 
În introducerea ce urmează, un fel de editorial, profesorul Dumitriu Snagov caută să puncteze cele mai importante jaloane din arcul istoric cuprins.
Prima evanghelizare condusă de Sfântul Apostol Andrei, pe fondul ocupației romane, care a dus la crearea poporului român. Figuri de înaltă ținută creștină ca Dionisie Exiguul și Ioan Cassian, sprijinul Papei Sixt al IV-lea oferit lui Ștefan cel Mare contraofensivei otomane, reafirmarea latinității, idealul unificator al lui Mihai Viteazu, mărturia de credință a lui Constantin Brâncoveanu, înaltele precepte moral-creștine ale unui Basarab sau Cantemir, Școala Ardeleană. Inițiativele de modernizare de la 1848 care au dus la introducerea școlilor catolice în spațiul românesc, crearea statului român modern, cu etapele 1859-1879 și 1918, etape pe care așa cum am mai spus deja, Sfântul Scaun le-a secondat și chiar anticipat la nivel de organizare bisericească.
 
După această introducere urmează secțiunea cea mai amplă și cea mai importantă, intitulată Manuscrise, documente, hărți. Secțiunea include descrieri mai mult sau mai puțin detaliate a 129 exponate, fiecare spectaculos în felul său prin conținut, și acolo unde există, prin imagine. Cum am spus, documentele, provenind din epoci diferite, sunt dispuse astfel încât să alcătuiască o istorie creștină a poporului român. Pe prima pagină a secțiunii vedem reprezentată chemarea Sfântului Andrei, evanghelizatorul Daciei, o reproducere color după o ilustrație dintr-un breviar roman din secolul al XV-lea.
 
Urmează o reproducere după un manuscris de la 1595, un poem de Ovidiu adresat regelui dacilor Cotiso, probabil în a doua decadă a secolului I. Suita de documente continuă tot așa punctând etape semnificative: martirul Sfântului Sava Gotul lui Buzău, mărturiile Sfântului Paolin despre Sfântul Niceta Remesianul, Episcopul dacilor, răscoala românilor împotriva bizantinilor la 1197, menționată de Bartolomeo Platina într-o lucrare din secolul al XV-lea, scrisori ale Papei Grigore al XI-lea despre credincioșii români din Țara Oașului, la 1377, din care reiese voința localnicilor de a apăra unitatea bisericii chiar înainte de conciliul de la Florența, diploma de unire a bisericilor creștine, catolice și ortodoxă în același conciliu în 6 iulie 1439, intervențiile Papilor Sixt al IV-lea și Inocențiu al VIII-lea pentru pacea și unitatea creștinilor în vremea lui Ștefan cel Mare, sprijinul acordat de Petru Movilă devenit mitropolit de Kiev creștinilor din lumea arabă, ceaslovul arab tipărit la București în 1702 de către Patriarhul Nechita Atanasie al IV-lea, pe cheltuiala lui Constantin Brâncoveanu și îngrijit de călugărul Antim Ivireanul, documente legate de emanciparea românilor în Transilvania, revoluțiile de la 1821 și 1848, însărcinarea lui Costache Negri de către Cuza pentru a se ocupa de încheierea unui concordat cu sfântul scaun.
 
Nu este timp aici să intru în mai multe amănunte. Despre ilustrații semnalez doar una pentru valoarea ei artistică. O planșă color de 40 pe 50 ce reproduce o hartă pictată de Rafael între 1513 și 1518, în faimoasa Terța Loggia sau Loggia de la Cosmografia aflată chiar lângă apartamentele papale. Aici sunt reprezentate cu munții, apele și cetățile lor, cele trei provincii române: Valahia, Moldova și Transilvania.
 
Volumul conține multe alte hărți vechi ce înfățișează România, între care și una în limba chineză aparținând lui Mateo Rici, de pe la anul 1602-1603.
Tot la capitolul ilustrații aș dori să amintesc și de Madona Română, o miniatură dintr-un prăznicar din secolul al XVI-lea, în care Maica Domnului și Pruncul sunt îmbrăcați după portul românesc.
Aș dori în final să fac o scurtă referire la aparatul critic. Volumul Monumenta Romaniae Vaticana este în fapt catalogul expoziției omonime. În carte, pe lângă titlul fiecărui document exponat apare și un comentariu, în unele cazuri însoțit de reproducerea obiectului respectiv. Unele titluri, dar nu toate, au și trimiteri bibliografice, precum și o casetă tehnică în care se indică sporadic autorul, data, tipul de material folosit sau fondul arhivistic de proveniență. Spre finele cărții apar un index de nume proprii și un index cronologic de referință. Din păcate, ambele indexuri sunt doar în italiană la fel ca și sursele ilustrațiilor și bibliografia selectivă de la sfârșit.
Caracterul vizibil incomplet al aparatului critic denotă, pe de o parte, efortul imens de identificare și selectare a documentelor, efort care nu i-a mai lăsat lui Dumitriu Snagov puterea să șlefuiască și aspectele tehnice.
 
Pe de altă parte, situația indică și faptul că ne aflăm în fața unui volum publicat sub presiunea unor termene de moment. Faptul este recunoscut de autorul însuși atunci când vorbește în Postfață – Cuvânt la ediția a doua – despre posibilitatea de a îmbogăți ediția a doua cu noi piese aflate în afara catalogului inițial, pe care le și tratează amplu în aceeași Postfață.
De la reconstituirea prin tehnică nucleară a culorilor originale de pe Columna lui Traian la documentul de înființare a Arhiepiscopiei romano-catolice de București în 1883.
 
Papa Francisc spunea la un moment dat că un bun teolog sau filozof nu își duce niciodată gândul până la capăt, nu se complace într-un mod de gândire completă, închisă, ci își lasă ideea deschisă pentru comentarii și dezvoltări ulterioare, știind că adevărul este întotdeauna mai mare decât cel care îl rostește.
Ne aflăm pe un drum al cunoașterii în care înaintăm progresiv . Aici se poate situa și lucrarea profesorului Ion Dumitriu Snagov, o lucrare care se cere sigur reluată revizuită, continuată și dezvoltată așa cum el însuși anticipa în Prefață, atunci când propunea realizarea unor volume tematice.
 
Monumenta Romaniae Vaticana a avut drept scop să marcheze un eveniment istoric, un moment aniversar, dar drumul pe care l-a deschis nu se poate opri aici. Recomand călduros aprofundarea datelor strânse cu trudă cu domnul Ion Dumitriu Snagov, într-un mod care să permită o mai bună mediere a informației către publicul larg, sub formă de sinteze tematice, corelate și cu alte surse.
Știu că este o provocare majoră, dar tocmai de aceea o formulez aici. Domnul Dumitriu Snagov ne-a pus în mână o mină de aur și forul în care ne aflăm este cadrul cel mai propice pentru a găsi experți pe măsură să exploateze această mină.
Celor care se vor simți îndemnați în inimă și conștiința lor să continue lucrarea domnului Dumitriu Snagov le dau încă de pe acum binecuvântarea“, potrivit expunerii susținute de Excelența Sa Ioan Robu, arhiepiscop, mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti.