Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:36 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biblioteca Județeană Constanța invită cititorii la un dialog cu prozatorul Cristian Teodorescu

ro

02 Oct, 2024 16:37 771 Marime text


Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța anunță cititorii că în data de 9 octombrie 2024 vor avea ocazia să se întâlnească cu prozatorul, eseistul și publicistul Cristian Teodorescu.
 
Cu acest prilej, participanții vor avea șansa să poarte un dialog despre oamenii de altădată ai ținutului dobrogean, în sala de evenimente a bibliotecii.
 
Dezbaterea va face referire în special la romanul „Medgidia, oraşul de apoi”, Editura Cartea Românească, 2009, pe care îl găsiți în fondul de carte al bibliotecii.
 
Despre Cristian Teodorescu
 
Cristian Teodorescu s-a născut pe 10 decembrie 1954 în Medgidia, județul Constanța.
 
A absolvit în 1980 Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În perioada studenţiei şi după absolvire a fost membru al Cenaclului de proză "Junimea", îndrumat de Ovid S. Crohmălniceanu şi a frecventat Cenaclul de Luni, coordonat de Nicolae Manolescu.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 
Este deţinătorul premiului pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (1985) şi al premiului pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România (1996).

A debutat în 1985 cu volumul de povestiri Maestrul de lumini, după ce fusese inclus în volumul colectiv Desant '83 (1983).
 
După debut, publică volumele: Tainele inimei (1988); Faust repovestit copiilor mei (1991); Povestiri din lumea nouă (1996); Îngerul de la benzinărie (2003).

Este prezent în antologiile: Generaţia '80 în proza scurtă (1998) şi Competiţia continuă. Generaţia '80 în texte teoretice (1994; ediţia a II-a, Ediţia Paralela 45, 1998). Este inclus în antologii de proză românească apărute în Rusia, Olanda şi SUA (The Phantom Church and Other Stories from Romania, University of Pittsburg Press, 1996).


Ultimul său roman, foarte bine primit de critică, este Medgidia (editura Cartea Românească, 2009).

A fost invitatul Institutului nostru în luna februarie 2010 pentru lansarea antologiei bilingve Orfeo rinasce nell'amore (Făgăduindu-mă iubirii) din opera regretatului poet Grigore Vieru.
 
Citește și:
La mulți ani, Cristian Teodorescu! Scriitorul din Medgidia împlinește 69 de ani
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii