D-ale lui Nenea Iancu

2002 - Anul Caragiale

Mai actual ca oricand, va supunem atentiei cateva date din viata si activitatea literara a marelui scriitor si dramaturg * In critica pe care i-a facut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma ironiei * El a scris undeva ca "nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decat rasul"

Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale, azi Caragiale, de langa Ploiesti. Fratii tatalui sau, Luca, Costache si Iorgu, erau actori, oameni de teatru, cunoscuti pentru activitatea lor plina de insufletire in vederea crearii unui teatru romanesc si a unui repertoriu national. In familia lui Caragiale exista o temeinica traditie a dragostei si preocuparii pentru teatru. Viitorul dramaturg a urmat scoala primara la Ploiesti. Dupa absolvirea scolii primare, Ion Luca nu a mai putut urma decat patru clase gimnaziale. In 1870, la Ploiesti s-a produs o miscare revolutionara care, avand la baza revolta maselor populare impotriva dinastiei, s-a prabusit din cauza conducatorilor ei, demagogi liberali. Caragiale, care a participat la aceasta miscare, avea sa batjocoreasca mai tarziu aspectele ei de farsa in schita "Boborul". Debutul literar Caragiale si l-a facut la varsta de 21 ani (1873), incepand sa colaboreze la revista umoristica "Claponul" si "Calendarul claponului". La "Ghimpele" si "Claponul", I.L. Caragiale s-a pregatit pentru viitoarea lui activitate de dramaturg si de prozator, de scriitor satiric. In acesti ani l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. L-a pretuit din prima clipa pe tanarul poet, despre care va scrie mai tarziu articole clocotind de indignare impotriva celor vinovati de nefericirea lui ("Ironie", "Doua note"). Cu Eminescu, Caragiale a fost coleg de redactie la ziarul conservator "Timpul", unde mai lucra si Ioan Slavici. Dand o izbutita traducere in versuri a unei piese franceze, "Roma invinsa de Parodi", Caragiale patrunde in cercul literar al "Junimii". Anii 1878-1890 reprezinta epoca marilor creatii dramatice ale lui I.L. Caragiale. Incepand din 1877, scriitorul publica cronici dramatice care dovedesc grija pentru dezvoltarea teatrului romanesc. Deosebit de interesante sunt articolele publicate in ziarul "Romania literara", "Cercetare critica asupra teatrului romanesc" (1878). Critica lui Caragiale se indreapta impotriva moravurilor condamnabile ale oamenilor de teatru. El critica actorii ce nu-si luau in serios rolurile, directorii de scena care montau piesele fara sa respecte adevarul istoric. In noiembrie 1878, Caragiale citeste la "Junimea" prima sa opera de proportii mai mari, cunoscuta comedie "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879 si s-a bucurat de un mare succes. La 13 noiembrie 1884 este transpusa pe scena Teatrului National comedia "O scrisoare pierduta", culme a creatiei dramatice a lui I.L. Caragiale si a dramaturgiei noastre nationale. Dupa aceasta capodopera a teatrului romanesc, dramaturgul scrie inca o comedie din viata micii burghezimi, "D-ale carnavalului" (1885) si drama "Napasta" (1890). In 1881 paraseste gazeta "Timpul", iar in 1885 devine profesor la liceul particular "Sf. Gheorghe". In 1888 ajunge pentru o scurta vreme director al Teatrului National din Bucuresti, iar in scurt timp publica un mic volum de proza ce cuprinde nuvelele "Pacat" si "O faclie de Pasti". Aceste doua scrieri dovedesc marele sau talent de prozator. In iunie 1912 moare subit, in urma unui atac de inima. Corpul sau a fost inhumat la Cimitirul Bellu. "Lucrarea lui Caragiale este originala, comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice" (T. Maiorescu) Ion Luca Caragiale este, alaturi de Mihai Eminescu si Ion Creanga, unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. In opera sa, Caragiale urmareste, ca un scriitor clasic, ambitia si orgoliul unei lumi care traieste intr-un moment favorabil afirmarii. El ilustreaza, magistral, specificul si mecanismele parvenirii. I.L. Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii romane, dar si universale, o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite: comic, tragic si fantastic. Tragismul si fantasticul isi pun pecetea asupra creatiei sale nuvelistice ("O faclie de Pasti", "Pacat", "La hanul lui Manjoala", "Calul dracului", "In vreme de razboi", "Kir Ianulea", "Abu Hassan"), in timp ce nota comica se face simtita in schite ("D-l Goe", "Vizita", "Telegrame", "Bubico"), in comedii de moravuri si caracter ("O scrisoare pierduta", "O noapte furtunoasa", "Conul Leonida fata cu reactiunea"), in farsa ("D-ale carnavalului"). Autorul "Scrisorii pierdute" este si creatorul schitei in literatura romana si, totodata, maestrul ei nedepasit. Desi acest gen literar a mai fost cultivat si de alti scriitori, lui I.L. Caragiale ii revine meritul de a fi atins perfectiunea artistica intr-o serie de miniaturi literare de un farmec deosebit, care zugravesc, intr-o maniera realista, o lume extrem de pitoreasca. In opera sa, I.L. Caragiale si-a selectat eroii din numeroase medii: din familie si scoala, din presa, din justitie, din lumea mondena sau din viata politica. Scriitor citadin, el pune sa defileze in fata noastra burghezi modesti si functionari inferiori, dar si oameni bogati, sus-pusi. Sunt evocate saloanele mondene, berariile, agitatia strazii, scoala; sunt portretizati moftangiii: avocati, profesori, preoti, invatatori semiculti, toti alcatuind o lume extrem de pitoreasca a capitalei si a provinciei de la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX. In critica pe care i-a facut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma ironiei. El a scris undeva ca "nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decat rasul". Scriitorul, care afirma: "Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici ma intereseaza", ca si T. Maiorescu si M. Eminescu se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gandi, precum si a parvenitismului.