D O I N A

Era brașovencă, dar poate mai constănțeancă decât mulți dintre noi. Nu știu câte secrete mai existau pentru ea despre Constanța veche, despre casele cu stil ale Peninsulei, despre arhitecții lor, despre oamenii de seamă care s-au perindat pe-aici, legătura acestui loc cu Familia Regală, despre marile evenimente prin care a trecut orașul, despre marea cu portul nostru, cu freamătul unei lumi uitate.
Am secondat-o, de atâtea ori, pentru a intercala în cărțile ei imagini ale trecutului urbei, alegând dintre litografii, cărți poștale sau fotografii de epocă. Era o fire deschisă și primitoare, efectiv mă lumina când discutam, câteodată ore întregi, despre clădirile emblematice ale Constanței. Bine-înțeles, sursa principală erau dosarele de la Arhivele Statului, dar se alăturau și mărturii, cărți sau ghiduri din trecut. “ Alo? – Radu, să știi că am descoperit încă o casă avându-l autor pe arh. Daniel Renard! Era în Piața Ovidiu – Casa Logaridi (astăzi dispărută)! Formidabil, deci în afară de Cazinou, de Hotel Regina, de Tribunal, Casa Regală și Prefecură... – Da - și Biserica din Hârșova... – Hai că trec pe la tine să discutăm.”
Era o forță a naturii, parcă trăia și respira artă. La muzeu, pe lângă amenajarea extraordinară a operelor de artă, a găzduit și multe expoziții temporare ale artiștilor contemporani, a organizat târguri de pictură pentru artiști amatori (în Delta Dunării sau la Balcic), a organizat, în sala Grigorescu a muzeului printre cele mai interesante evenimente culturale ale Constanței - de la lansări de carte la concerte de muzică clasică, dar și de jazz. Este autoarea unor albume extraordinare având tematica de artă plastică, dar și a mai multor volume memorabile despre clădirile istorice ale Constanței: “Axa est-vest Constanța – Istorie și dinamică interculturală” (apărută în anul 2000), “Constanța – Aventura unui proiect european” (2003), “Constanța 1878-1928 Spectacolul modernității târzii” (2005), “Moscheea Regală Carol I Constanța 1910-2010“ (2010, împreună cu Virgil Coman), “Cazinoul din Constanța – Boemă, loasir și patrimoniu european la Marea Neagră” (2011), “Regalitatea și marea – Dobrogea 1878-1914” (2015), “Peninsula misterioasă - Incursiune în istoriile Constanței” (2019)  - albume pe care eu le consider ca niște manuale de istoria arhitecturii a orașului nostru. 

Când lupta pentru o cauză importantă, nu se lăsa până nu reușea așa cum voia, cum simțea că e drept. Așa a fost și cu cele două Regine – Elisabeta și Maria, statui care zăceau de pe vremea comunismului în subsolul Muzeului Jalea. Pentru Regina Elisabeta, după 1990, Doina s-a luptat câțiva ani buni ca să fie reamplasată pe locul din parcul Cazinoului în care a stat în perioada interbelică. Este grupul statuar Carmen Sylva (pseudonimul de scriitoare al Reginei Elisabeta) realizat de Ion Jalea, format din statuia Elisabetei privind marea, Regina fiind așezată pe un soclu înalt și având la bază o “Femeie cu Harpa”.
Un impediment major a fost acela că Administrația din Medgidia nu a vrut să înapoieze “Femeia cu Harpa” constănțenilor, ea fiind obiectul principal al Piațetei Decebal de acolo. A trebuit să se ducă o altă luptă pentru a se realiza o replică și Doina și-a văzut visul cu ochii de-abia în toamna lui 2014! Şi aici au existat o mulțime de discuții pentru ca grupul statuar să fie pus exact în locul în care era înainte. Un indiciu a fost statuia Arcașul de pe faleză, tot a lui Jalea (statuie mutată în fața muzeului de pe b-dul Elisabeta), dar și peste 25 de fotografii și cărți poștale alb-negru din perioada interbelică.
Bustul Reginei Maria, a fost realizat din bronz de Oscar Han, la comanda primarului Octavian Moșescu, primar al orașului Balcic.
Bustul a fost așezat pe un soclu înalt într-o piațetă centrală a Balcicului, în anul 1933. În anul 1940, odată cu începerea celui de Al Doilea Război Mondial, când Balcicul a revenit Bulgariei, bustul a fost adus la Constanța. În timpul regimului comunist, toate obiectele sau însemnele care aveau legatură cu regalitatea au fost retrase, înlocuite sau distruse. Se poare ca după anul 1964 bustul Reginei Maria a intrat în patrimoniul Muzeului de Artă Constanța, la Muzeul Jalea, dar nu a fost expus fiind depozitat în subsol.
 
La începutul anului 2018, Doina m-a sunat și mi-a spus că vrea să scoată la lumină bustul Reginei Maria și că vrea să ne gândim la un loc în exteriorul Muzeului de Artă din centru (aripa veche a muzeului a fost prima școală primară a orașului, numindu-se “Şcoala Primară Principesa Maria”). Ne-am consultat, făcănd multe schițe, terminând cu ideea că soclul trebuie să arate la fel cu cel din Balcic, iar în spate să se sugereze zidul curbat din piatră care punea, la Balcic, în valoare statuia.  După multe încurcături birocratice (inclusiv cedarea unei mici porțiuni din parc Muzeului de Artă), se pregătea inaugurarea bustului Reginei Maria de 1 decembrie anul acesta, de Ziua Națională.

Şi nu oricum – evenimentul era multiplicat în muzeu printr-o expoziție cu opere ale lui Oscar Han, dar și de o lansare de carte a Doinei Păuleanu despre același Oscar Han (Oscar Han ne-a onorat în Constanța și cu alte două opere ale lui - grupul statuar Eminescu și statuia lui Anghel Saligny, ambele amplasate pe faleza Cazinoului, primul lângă Farul Genovez, al doilea lângă intrarea în port).

Dar, la sfârșitul lui noiembrie, s-a anunțat oficial că Municipiul Constanța intră în carantină și nu sunt permise adunări mai mari de 6 persoane!! Toată amenajarea pentru inaugurarea statuiei Reginei Maria fusese terminată în grabă, iar pe 27 noiembrie a fost montat și bustul, învelit cu o pânză.


Expoziția cu operele lui Oscar Han fusese aranjată complet de echipa muzeului sub îndrumarea Doinei, iar albumele fuseseră tipărite și depozitate, fiind gata de lansare! Totul a căzut și Doina mi-a spus că o să aibă loc triplul eveniment imediat după încetarea carantinei.
Dar... pe 5 decembrie sună telefonul “- Radu, am Covid! (îmi spune cu o voce voioasă, oarecum glumeață) - Aoleu! Şi Bebe (soțul Doinei)? - Şi el... - Şi cum vă simțiți? - Binișor, Bebe mai bine, eu puțin mai rău. Nu reușesc să scap de temperatura asta”. Cam astea au fost, în esență, ultimele vorbe ale mele cu Doina. Am mai căutat-o, dar telefonul era mut. Şi a căzut astăzi (23 decembrie) ca un trăsnet vestea asta, că Doina nu mai e printre noi... Am pierdut un prieten tare drag. Constanța a pierdut un prieten, un critic de artă, o scriitoare, un istoric, un suflet mare, imens!