De Ziua Mondială a Scriitorilor „Ce-i deosebește pe scriitorii Filialei Dobrogea a USR de cei ce revendică același titlu în diferitele grupuri literare“

Deși amenințată tot mai mult de vulgaritatea subculturii și de manipularea grosolană mediatică, breasla scriitoricească își sărbătorește astăzi Ziua Mondială.
 
În fiecare an, pe 3 martie, se celebrează Ziua Mondială a Scriitorilor, decizie care a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres internațional PEN Club, care s-a desfășurat în perioada 12-18 ianuarie 1986.
 
Creat în 1923, PEN Clubul Român l-a avut printre inițiatori pe Liviu Rebreanu și a reunit cele mai importante nume ale literaturii române. Anii comunismului au întrerupt activitatea PEN Clubului Român, dar la 11 septembrie 1990 a renăscut prin inițiativa celor mai reprezentativi scriitori români, poeta Ana Blandiana devenind președinta Centrului PEN Român. S-au refăcut legăturile cu marii scriitori din exil și s-au organizat în România conferințe internaționale cu teme ale dezbaterii alese dintre problemele momentului.
 
Revenind în Dobrogea și la scriitorii acestei provincii, ZIUA de Constanța și-a propus să le ofere cititorilor operele lor cele mai importante, digitalizându-le, așa încât vă invităm să accesați Biblioteca Virtuală AICI: https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi.html.
 
Și pentru că e Ziua Mondială a Scriitorilor, și pentru că în Dobrogea ființează o filială cu 58 de membri, prof. univ. dr. Angelo Mitchievici a transmis mesajul său la sărbătoarea colectivă.
 
„Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor este parte din această geografie culturală a Dobrogei, o formă de relief particulară, un arbore ale cărui rădăcini întâlnesc teritoriul fertil al unei întâmplări semnificative, destinale: exilul la Tomis al celui mai mare poet al antichității romane, Ovidius Publius Naso. Există aici o construcție lentă, dar temeinică a unei viziuni despre lume, în sensul unei libertăți care are gustul dezmărginirii.
 
Am căutat un numitor comun al prozei scriitorilor dobrogeni și am descoperit această trăsătură: felul în care sensibilitatea lor este marcată de acest infinit mic al stepei dobrogene, de numeroasele ei lacuri, de fluviul care o traversează spre margine, de marea care îi deschide un orizont de visare și dor.
 
Devine sesizabil modul în care literatura locului modelează un imaginar specific, de unde și tentația unei forme particulare de realism magic de la Ștefan Bănulescu la Ovidiu Dunăreanu și Paul Sârbu, o simbioză între iluzie și deziluzie, între anecdoticul pur și fabulos. Foarte puțini scriitori dobrogeni se referă la mare ca un deschis explorabil, fac excepție, cred, regretatul Constantin Novac și recent Constantin Costache, marinar de profesie, scriitor prin vocație.

 
Emblematic rămâne Pavel Chihaia cu «Blocada», un roman al unei bovarice explorări care nu depășește niciodată linia țărmului, a călătoriei visate, și nu întreprinse.
 
Radu Tudoran a imaginat o ieșire, dar majoritatea scriitorilor acestui spațiu te țin la țărm cu ochii larg deschiși îndreptați spre orizont. Este rostul poeților să dea glas acestei lumi de visare, de alunecare spre depărtări sau pur și simplu unui cotidian poros, minat de paradoxuri și incongruențe.
 
Sorin Roșca, cu metafora sa mușcătoare și ludicul neastâmpărat, Iulian Talianu, cu un anumit sunet delicat al melancoliei, Emin Emel, poeta de origine turcă, Mircea Lungu, cu o poezie mai cerebrală, Iulia Pană, o nouăzecistă care cochetează cu artele plastice, Emilia Dabu, cu notele sentimentale ale unui lirism îndrăgostit, Marian Dopcea, izolat în lumea bălților al căror farmec trece în poezia sa, Dan Ioan Nistor, poet al contururilor, Costel Bunoaica, cu o poezie stenică, autoexploratorie, sau Șerban Codrin, unul dintre remarcabilii autori de baladă ancorați într-o tradiție prestigioasă a poeziei cu formă fixă cum este haiku-ul, sau Nicolae Teoharie, poet al discretului și al stărilor tranziente etc.
 
Nu vreau să o uit pe Cristiana Eso, a cărei poezie beneficiază de acompaniament muzical, sau pe Veronica Stănei Macoveanu sau Sanda Ghinea, alte poete sensibile.
 

Cunoscutul arheolog Liviu Lungu revizitează istoria prin ficțiune, Paul Sârbu scrie despre lumea sălbatică a bălților, Ioan Stanciu, în ultimul său roman, „Cinema Orient“, oferă o perspectivă între tragic și comic unei epoci sulfuroase.
 
Cătălin Pavel este un romancier remarcabil prin exercițiul analitic, prin rapelul în psihologia abisală, Ioan Roman, un prozator descins din literatura șaizecistă, capabil să evoce o lume cu o construcție solidă a epicului, nuvelistul Tudor Costache, în schimb, decupează felii de cotidian într-o robustă proză realistă, iar Tudor Cicu explorează mici comunități locale, interesat de mecanismele unei lumi arhaice.
 
Adrian Bușilă tentează, precum Constatin Costache, un roman de aventură cu tentă de policier, Constantin Gornea este singurul nostru autor care scrie și literatură SF, literatură care se bucură de o mare popularitate, iar Apostol Gurău vine cu o proză plină de miez.
 
Dora Alina Romanescu și Anda Hristu scriu romane sentimentale, ca și regretatul profesor universitar Ștefan Cucu, un remarcabil latinist specialist în poezia lui Ovidius.
 
Nicolae Cușa este cel care animă o lume aromână bogată în tradiții și povești, iar Alexandru Mihalcea este un memorialist de primă mână, unul dintre martorii sensibili ai gulagului românesc.
 
Cunoscuta publicistă Aurelia Lăpușan recuperează din paginile ziarelor și jurnalelor vechi o istorie uitată, plină de pitoresc a Dobrogei, Constantin Cioroiu se arată interesat de călătorii la Pontul Euxin și istoriile lor, iar «biobibliografistul» Ion Faiter scoate din buzunarul istoriei personalități care au dat un chip unei epoci, pentru a nu vorbi despre paginile sale de călătorie.
 
Gheorghe Dobre este un eseist talentat, dar și cel care, alături de un nucleu de scriitori talentați, scoate revista Helis.
 
La întâlnirea cu literatura de bună calitate nu lipsesc nici dramaturgii, minimalistul Ștefan Caraman cultivând un teatru îndrăzneț, Cristina Tamaș, cu un teatru ironic și sentimental deopotrivă, sau experimentalistul Jean Lorin Sterian, inițiator al unui avangardist teatru de cameră.
 
Avem traducători de primă mărime, care nu sunt numai traducători, în Güner Akmola, Ion Roșioru, Mădălin Roșioru, Emin Emel.
 
Ovidiu Dunăreanu, dincolo de romancierul și nuvelistul care a dobândit o recunoaștere națională, este și redactorul-șef al celei mai importante reviste literare constănțene, revista Ex Ponto, și directorul literar al editurii cu același nume, care publică cu consecvență literatura celor mai valoroși scriitori locali.
 
I-am lăsat intenționat la urmă pe criticii, teoreticienii și istoricii literari, profesorul universitar Nicolae Rotund, profesoara universitară Cristina Tamaș, cronicarul de cursă lungă Ion Roșioru, profesoara Lăcrămioara Berechet, specializată în opera lui Mircea Eliade, conferențiarul universitar Sergiu Miculescu, specializat în opera lui Eugen Ionescu, conferențiarul universitar Ileana Marin, teoretician literar, cu o frumoasă carieră universitară în SUA, sau remarcabilul istoric de artă conferențiar universitar Ion Codrescu și criticii mai «tineri» Marina Cușa, Anastasia Dumitru, Daniela Varvara, Nastasia Savin, toți având doctoratul în filologie. Ei asigură fondul de reflecție asupra literaturii, o integrează în circuitul ideilor literare, o promovează la acest nivel de elevație care precizează după multiple decantări canonul unei literaturi.
 
Chiar dacă nu am reușit să-i menționez pe toți și nu în măsura pe care talentul lor ar fi meritat-o, spațiul nu lasă loc pentru toți cei care ar trebui menționați, nu aș vrea să trec peste umbra unui mare dispărut, prozatorul și traducătorul Florin Șlapac. Mi s-ar părea cum nu se poate mai nimerit ca una dintre străzile Constanței să-i poarte numele.
 
Ne-am despărțit în acești ani de scriitori ale căror nume se cuvine să le amintim cu respect și regret: Constantin Novac, Mihaela Burlacu, Elvira Iliescu, Ioan Neșu, Ștefan Cucu, Olimpiu Vladimirov. Pe unii i-am cunoscut mai bine, pe alții mai puțin. În mod cert, ne lipsesc.
 
Dacă mă veți întreba ce-i deosebește pe scriitorii Filialei Dobrogea a USR de cei ce revendică același titlu în diferitele grupuri literare, aș spune că spiritul critic. Amatorii au rostul lor în dinamica unei literaturi, dar nu ei pot conferi literaturii un profil indelebil. Într-o literatură autentică, fundamental rămâne spiritul critic. Fără un discernământ în privința valorii estetice, nicio artă, nu numai literatura, nu poate crește firesc și nu construiește decât în efemer.
 
Cu ocazia Zilei Mondiale a Scriitorilor, aș dori să le urez colegilor mei sănătate, viață lungă și spor la scris!“
 
Sursa foto: wikipedia, by Petar Milošević - Own work, CC BY-SA 4.0.