Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:46 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deschiderea expoziției „Summum spectacula”, la Muzeul Național de Istorie a României

ro

05 Nov, 2024 14:15 831 Marime text
Sursa foto: MNIR






Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea expoziției „Summum spectacula”, printre activitățile realizate în cadrul proiectului cultural „Tradiție în lut – În siajul artiștilor ceramiști”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), sesiunea de finanțare I/2024, aria Patrimoniu Cultural Material, cu suma de 127.382,80 lei.
 
În această expoziție, cea de-a patra din cadrul proiectului amintit, sunt etalate artefacte ceramice inedite din colecția Sergiu Sorin Popescu, expuse pentru întâia oară la MNIR, dar și creații realizate în cadrul atelierelor educaționale organizate în cadrul proiectul amintit.
 
Având ca principal obiectiv valorificarea unor forme ceramice păstrate din neolitic până în prezent, cu schimbările inerente ale ornamentației și, mai mult sau mai puțin, ale formelor, proiectul scoate în evidență tandemul colecții muzeale – colecții particulare în domeniul ceramicii tradiționale.
Partenerii Muzeului Național de Istorie a României în proiectul „Tradiție în lut – În siajul artiștilor ceramiști”, implementat în perioada martie – noiembrie 2024, sunt: Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), Muzeul Județean Teleorman (MJT), Muzeul Județean Buzău (MJB), Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat (MMRS) și Unity in Values Interconfessional Association (UIV).
 
Expoziția va putea fi vizitată la sediul Muzeului Național de Istorie a României, în perioada 6-30 noiembrie 2024.

 
 
 
 
 
Citește și
Muzeul Național de Istorie a României, participant la un prestigios proiect cultural în Los Angeles
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii