Destinul - o banala "pana de automobil"

Prin dramatizarea nuvelei lui Friedrich Durrenmatt, Sorin Militaru si-a propus sa aduca pe scena, cat mai aproape de public, un spectacol menit sa releve ca teatrul inseamna mai mult decat orice idee, discurs si metafora.

Pe scena Teatrului de Stat, in premiera nationala, "Pana de automobil", cu subtitlul sau " O poveste destul de posibila", atrage atentia asupra faptului ca misiunea scriitorului si, implicit, a artei teatrale este departe de a se incheia. "Totul este o iluzie", iata una dintre ideile pe care le vehiculeaza povestitorul, interpretat magistral de Lana Moscaliuc. El reuseste sa capteze atentia publicului nu numai prin replicile sale soptite - o voce a destinului? -, ci si prin prezenta sa scenica, ce denota siguranta si care, in acelasi timp, intriga pana la exasperare. Ceata constanta care invaluie scena - viata are consistenta de fum - reprezinta o punte posibila intre iluzie si realitate. Destinul, o pana de automobil, il aduce pe Alfredo Traps, reprezentat al unor fabrici textile intr-un sat prafuit, in compania unor batrani pentru care, intotdeauna, un nou venit reprezinta un mod cat se poate de placut de a-si petrece serile. Casa judecatorului pensionar - Alexandru Mereuta - este deschisa oricand musafirilor, cu riscul de a intra in jocul lui si al prietenilor sai. Viata lui Traps - Iulian Enache, asa cum spune el insusi - nu se deosebeste cu nimic de cea a oricarui om. Distributia de exceptie, care aduce laolalta mai multe generatii de actori, da culoare si veridicitate piesei, dramatizare dupa "povestea" scriitorului elvetian, obsedat de justitie, vinovatie si de dreptate. La fel ca si scenografia realizata de Sanda Mitache. Judecatorul - Alexandru Mereuta, avocatul Kummer - Eugen Mazilu, procurorul Zorn - Lucian Iancu, si calaul Pilet - Mihai Sorin Vasilescu, reprezinta un tribunal atipic, care nu mai tine cont de regulile rigide si reverentioase ale practicii comune. Prezente grotesti, imbracati neglijent, batranii reusesc sa atraga atentia musafirului Traps, prin atitudinea lor copilareasca. Dar totul este o iluzie. Pentru ei, e o placere de a relua cazuri celebre. "Ne jucam de-a tribunalul". Ultimul condamnat a fost un om politic care a primit 14 ani de inchisoare pentru mita si santaj. Acum, singurul loc ramas liber este cel al acuzatului. "Nu va nelinistiti, o crima se poate gasi oricand". Traps - Iulian Enache - este antrenat, pe nesimtite, in joc, o oportunitate de a povesti membrilor clubului Utopia despre noaptea sa.

Dreptatea si vinovatia, in cheie grotesca

La un ospat pantagruelic, care reflecta pofta de viata a batranilor pensionari, in ciuda sfatului avocatului Kummer, Traps cade in capcana. Vinul vechi, oferit cu generozitate de Pilet, si mancarea deosebit de apetisanta, servita de Simone - Marian Adochitei, atractiva menajera a batranului judecator, sunt tot atatea argumente menite sa scada vigilenta acuzatului, care marturiseste cum a luat locul sefului sau, Gygax. Abil, procurorul Zorn il face pe Traps sa marturiseasca crima. Interventiile subtile ale povestitorului, marturisirea socanta a lui Traps, jocul de lumini si umbre, la care se adauga aparitia fantomatica a victimei - Pavel Barsan, arunca lumini grotesti asupra scenei din sufragerie. Muzica cu accente dramatice, semnata de Vlaicu Golecea, puncteaza si amplifica momentele incarcate de dramatism. Friedrich Durrenmatt este obsedat de problematica dreptatii si a vinovatiei, tratata in cheie tragicomica si grotesca. De aceea, in acest joc, nu putine sunt momentele in care publicul nu isi poate stapani rasul. Momentele in care judecatorul este privat chiar si de ciupercile cu smantana, "pentru ca au oase", precum si cele in care menajera Simone, interpretata cu multa naturalete de Marian Adochitei, isi face intrarea in scena cu bucate alese au fost deosebit de "gustate" de catre spectatori. "Nu si-a dat seama! Nu si-a dat seama!", tropaie plini de viata "magistratii de elita", care nu lasa nicio clipa nepedepsita, deoarece pentru ei este o onoare de a fi severi. Povestea, cea mai frumoasa noapte traita vreodata de Traps, se incheie tragic. Convins ca el este vinovat, ca l-a ucis "dolo malo" (prin viclenie, cu urmari directe) pe Gygax, Traps ajunge sa-si puna streangul de gat, astfel incat, in fata spectatorilor, se dezvaluie un tablou socant. Oare, intr-adevar, asa cum spune povestitorul, "ne aducem aminte de destin numai atunci cand vedem micile pietre de morminte, pe care aruncam flori si care ne amintesc de victimele anterioare"?

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}