Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:47 13 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbatere la Biblioteca Județeană Constanța cu ocazia sărbătoririi Zilei Bibliotecarului din România

ro

10 Apr, 2025 14:28 664 Marime text
Sursă foto: Facebook/Biblioteca Județeană Constanța
 
  • Începând cu 2005, în fiecare an, de 23 aprilie, se sărbătorește în România „Ziua Bibliotecarului” - dată fixată prin HG nr. 293 din 14 aprilie 2005.
     
Începând cu 2005, în fiecare an, de 23 aprilie, se sărbătorește în România „Ziua Bibliotecarului” - dată fixată prin HG nr. 293 din 14 aprilie 2005.

Concomitent cu „Ziua Bibliotecarului din România”, se celebrează și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor.

Astfel, pe 23 aprilie 2025, la ora 11:00, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, va avea loc o dezbatere despre importanța și rolul bibliotecarului în comunitate, la care este invitată dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, șef serviciu Dezvoltare, Prelucrare, Informare în cadrul Bibliotecii Județene Constanța. Întâlnirea, moderată de dr. Amelia Stănescu, managerul Bibliotecii, este adresată bibliotecarilor și cititorilor de toate vârstele.

Ziua Bibliotecarului din România este un semn de recunoaștere oficială a prestigiului asociat acestei profesii.

„În Antichitate, în marile biblioteci, se regăseau arhivele imperiilor, colecții de texte religioase, științifice sau artistice, fiind veritabile centre ale cunoașterii. Cea mai mare bibliotecă a antichității, Biblioteca din Alexandria, era văzută ca un centru universitar. Bibliotecarii erau luminații epocii, purtând o mare responsabilitate asupra lor – contribuiau la conexiunea dintre oameni și informații, dar și la conservarea textelor.”

„În Evul Mediu, bibliotecile au început să se dezvolte cu precădere pe lângă centrele monahale ale creștinătății. Bibliotecarii erau chiar călugării, care țineau evidența cărților, copiau texte și supravegheau lectura. Aceștia erau instruiți în caligrafie și contabilitate.”

„În perioada Renașterii, o perioadă de regăsire pentru civilizație, au început să apară universitățile, care aveau propriile biblioteci. Acestea ofereau un loc în care oamenii puteau studia și alte cărți decât cele puse la dispoziție de bibliotecile mănăstirilor. Cum colecțiile erau de regulă foarte scumpe, bibliotecile universităților erau frecventate de mulți oameni. Și în această perioadă, bibliotecarii îi ajutau pe cititori să acceseze textele dorite.”

„A urmat Epoca Iluminismului, când personalități precum Conrad Gessner, Gabriel Naudé, John Dury și Gottfried Leibniz au contribuit la crearea unui catalog care conținea toate cărțile tipărite și au promovat valorile de care trebuia să dea dovadă un bibliotecar.”

„În Epoca Modernă, au început să apară și cursurile de calificare pentru bibliotecari. De atunci, dată fiind explozia informațională, rolul bibliotecarilor s-a transformat în mod continuu. Aceștia au fost nevoiți să se adapteze domeniilor specializate ale cunoașterii, dar și apariției bibliotecilor virtuale.” (www.tion.ro – „23 aprilie, o zi simbolică pentru literatură: Ziua Internațională a Cărții și Ziua Bibliotecarului”)





Citește și:
Evenimente Constanța 10 aprilie: „Armonii de primăvară” la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii