Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:50 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbateri si colocvii culturale, la Mamaia

ro

04 Sep, 2007 00:00 884 Marime text

Scriitorii francezi Jean Max Tixier si Yves Broussard si romanii Mircea Muthu, Mihai Cimpoi, Cassian Maria Spiridon si Cezar Ivanescu vor sustine trei dezbateri in cadrul primei editii a Forumului European al Revistelor Literare. Evenimentul se va desfasura la Mamaia, in perioada 5 - 8 septembrie.

Proiectul a obtinut o finantare de 86.200 lei din partea Ministerului Culturii si Cultelor, in cadrul licitatiei de proiecte pentru promovarea culturii romane in strainatate "Promocult". Forumul de la Mamaia ii va reuni pe reprezentantii unor importante reviste literare si de cultura din cinci tari membre ale Uniunii Europene (Franta, Spania, Austria, Ungaria, Bulgaria), precum si din SUA, Israel, Serbia, Ucraina si Republica Moldova. Alaturi de invitatii din strainatate, vor mai participa 20 de redactori-sefi ai unor reviste literare romanesti ce fac parte din Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania (APLER). Din programul manifestarii, fac parte dezbateri si colocvii precum: "Europa literaturilor si jurnalismul (multi)cultural", "Supravietuirea revistelor literare si promovarea culturii vii" si "Spiritul critic versus spiritul comercial". Moderatorii dezbaterilor vor fi Mircea Muthu - Jean Max Tixier (Franta), academicianul Mihai Cimpoi - Cassian Maria Spiridon, Cezar Ivanescu - Yves Broussard (Franta). In cadrul Forumului va fi lansat catalogul de poezie, proza, critica "Pagini literare.ro". Acesta cuprinde textele literare a 45 de scriitori romani propusi de redactiile a 19 reviste literare romanesti membre ale APLER. Textele catalogului sunt in limbile romana, engleza, franceza, italiana si germana, insotite de scurte note bio-bibliografice ale autorilor romani. Printre cei 45 de scriitori propusi de revistele literare pentru a fi publicati se numara: Mircea Muthu, Adrian Alui Gheorghe, Aura Christi, Irina Petras, Dora Pavel, Traian T. Cosovei, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, Robert Serban, Viorel Muresean, George Vulturescu, George Vasilievici si Marin Mincu. Manifestarea are ca scop promovarea literaturii si culturii romane in revistele europene invitate la forum si organizarea unei Asociatii Europene a Revistelor Literare, o initiativa romaneasca in peisajul cultural institutional al Uniunii Europene. Evenimentul este organizat de Federatia Editorilor si Difuzorilor de Carte din Romania, Asociatia Publicatiilor Literare si Editorilor din Romania si Consiliul Judetean Constanta.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii