Dionisie Pippidi, cercetătorul atras de istoria Dobrogei și a grecilor din regiune

 
Născut la Craiova, în ziua de 17 decembrie 1905, Dionisie M. Pippidi a fost arheolog, recunoscut și în Dobrogea pentru munca sa, el fiind șeful șantierului de la Histria.
 
În orașul natal, Pippidi a absolvit cursurile Liceului „Carol I”. S-a mutat apoi la București, unde a urmat atât Facultatea de Litere, cât și Facultatea de Drept.
 
În perioada 1929 – 1931, el a fost membru al Școlii Practice de Înalte Studii, optând pentru secția de istorie și filologie.
 
Dionisie Pippidi a obținut o bursă la Școala Română din Roma, unde a învățat între anii 1931 – 1933. În acest timp, el și-a desăvârșit lucrarea „Tacite et Tibere. Une contribution a l`etude du portrait dans l`historiographie latine”. Aceasta a fost prezentată ulterior ca teză de doctorat la Universitatea București.
 
Consacrarea definitivă în rândul marilor specialiști i-a adus-o volumul „Recherches sur le culte imperial”, publicat în 1939.
 
După revenirea în țară, Dionisie Pippidi a ocupat funcțiile de asistent universitar la Catedra de limbă greacă a Universității din Iași (1933 – 1937) și conferențiar și profesor la Facultatea de Litere din București.
 
În anul 1948, el a fost numit profesor titular la Catedra de istorie greacă și romană a Facultății de Istorie din București.
 

A mai fost angajat la Muzeul Național de Antichități ca șef al secției de epigrafie și coordonator al colectivului pentru publicarea colecției naționale de inscripții antice.
 
Dionisie Pippidi a ocupat postul de director al Institutului de Arheologie București timp de 11 ani (1971 – 1982).
 
Arheologul a acordat o atenție sporită epigrafiei grecești referitoare la istoria coloniilor elene din Dobrogea, de la Histria, Callatis și Tomis, lăsând importante studii de epigrafie referitoare la istoria orașului Histria precum: organizarea internă, raporturile cu populația traco – getică, teritoriul rural al orașului, istoria cultelor și organizarea politică, economică și militară a coloniei.
 
Lui i se datorează și cea dintâi sinteză a istoriei celor trei orașe grecești din Dobrogea și a raporturilor acestora cu geții, care apare în paginile cărților „Istoria României” (vol. I) și „Din istoria Dobrogei” (vol. I).
 
Pippidi a mai scris: „Fragmentele eleaților: Xenofanes, Parmenides, Zenon, Melissos” (1947); „Contribuţii la istoria veche a României” (1958); „I Greci nel Basso Danubio” (1971); „Scythica Minora: recherches sur les colonies grecques du littoral roumain de la Mer Noire” (1975); „Variaţii pe teme clasice” (1981); „Studii de istorie şi arheologie” (1988).

 
Activitatea sa ştiinţifică a inclus, de asemenea, şi pe cea de editor a numeroase monografii din colecţia „Biblioteca de arheologie”, ca şi coordonarea noii serii a monografiei Histria, a lucrării colective „Dicţionar de istorie veche a României (Paleoliticul – sec. X)”, dar mai cu seamă a culegerii „Inscripţiile antice din Dacia şi Scythia Minor”, fiind autorul primului volum al seriei „Inscripţiile din Scythia Minor”.
 
Dionisie Pippidi a avut afilieri cu: Federația Internațională a Asociațiilor de Studii Clasice (președinte), Institutul Arheologic German, Institutul Arheologic Austriac, Academia Regală Britanică, Society for the Promotion of Roman Studies.
 
La data de 21 martie 1963, Pippidi a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar peste un an primea decorația Steaua Republicii Socialiste Române. În anul 1990 a căpătat statutul de membru titular al Academiei, fiind și președintele secției de științe istorice.
 
Dionisie Pippidi a decedat la data de 19 iulie 1993, în București.
 
Sursă text: Academia Română Filiala Cluj – Napoca, wikipedia
 
Citește și:
#citeşteDobrogea Dionisie M. Pippidi, 112 ani de la naştere. O viaţă petrecută pe şantierele arheologice ale Dobrogei