Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:24 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Expoziţia retrospectivă „Dimitrie Berea - 111 ani de la naştere“, la Biblioteca Academiei Române

ro

16 Sep, 2019 00:00 2300 Marime text

Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual din cadrul Academiei Române organizează marţi, 17 septembrie, ora 17, expoziţia retrospectivă „Dimitrie Berea - 111 ani de la naştere“. Evenimentul, care va fi găzduit în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei, va fi prezentat de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, tablourile expuse făcând parte din mai multe colecţii particulare.
 

Despre pictorul Dimitrie Berea



Născut la 2 noiembrie 1908, la Bacău, Dimitrie Berea a pictat mult, mai cu seamă portrete, fiind influenţat de „Școala de la Paris”. Arta lui poate fi caracterizată ca o sinteză de impresionism și fauvism. Călătoreşte mult, trăieşte în America şi în Franţa, expunând în cele mai mari galerii ale lumii, alături de Matisse, Picasso, Bonnard şi alţii.

Are tablouri în peste patru sute de colecţii ale unor cunoscute personalităţi ale lumii publice, precum şi în 20 de muzee de artă modernă din toată lumea.

Parteneri în organizarea expoziţiei retrospective sunt Fundaţia Europeană Titulescu, Fundaţia Culturală Erbiceanu, Asociaţia culturală Atheneum Dusseldof.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 16-27 septembrie 2019, de luni până vineri, între orele 10-16.
 

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualității românești 


 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanța, are ca obiectiv conectarea comunității dobrogene la cel mai înalt for al intelectualității românești - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituții de educație și cultură constănțene, prin #DobrogeaAcademică se dorește, pe de o parte, readucerea în atenția comunității a relației Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, pornește de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitația de a conferenția despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanța își propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualității românești, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii