#DobrogeaAcademică Ioan Caproşu (+ 9 aprilie 2021), medievist de faimă, membru de onoare al Academiei Române. In Memoriam

            Astăzi are loc la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi ceremonia de înmormântare a profesorului universitar Ioan Caproşu (n. 26 august 1934, com. Mitoc/fostul judeţ Dorohoi), de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru de onoare (din 2012) al Academiei Române. Cu repauzarea, după o îndelungată boală, a harnicului şi laboriosului cercetător al vechilor documente ale Ţării Moldovei dispare încă unul din cei mai străluciţi istorici români de astăzi, formaţi la prestigioasa şcoală ieşeană a medievisticii naţionale (teza de Doctorat o susţine în 1975 cu o lucrare tratând o tematică specioasă – Camăta în Moldova, până la mijlocul secolului al XVIII-lea).

            Cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – a fost şi decan în primii ani postdecembrişti (1990-1996) –, meticulosul scormonitor de arhive s-a dedicat cercetării şi prelucrării ştiinţifice a documentelor medievale, fiind la originea a numeroase volume, de unic autor sau coautor şi coordonator – Iaşii vechilor zidiri. Pâna la 1821 (1974) (colaborare cu Dan Bădărău), O istorie a Moldovei prin relaţiile de credit. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea (1989). Nu mai puţin importante sunt, însă, masivele tomuri de documente şi înscrisuri medievale – cele 10 volume din Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi: 1408-1790 (apărute în perioada 1999-2008), cele patru volume (în colaborare cu Elena Chiaburu) de Însemnări pe manuscrise și cărți vechi (vol. I: 1429-1750; vol. II: 1751-1795; vol. III: 1796-1828; vol. IV: 1829-1859) (apărute în 2008-2009); volumele din seria DIR (Documente privind istoria românilor. A. Moldova), respectiv DRH (Documenta Romaniae Historica. A. Moldova) – ultimul volum al regretatului dispărut  (vol. IV: 1505-1526) a apărut în 2019 (sub egida academică a unui Comitetul de coordonare format din:  Prof. Ioan Bolovan, Prof. Ioan Caproșu, Prof. Ionel Cândea, Dr. Ovidiu Cristea, Acad. Ioan-Aurel Pop, Acad. Victor Spinei). Pentru valoarea lucrărilor elaborate, profesorul Ioan Caproşu a fost distins de două ori de către Academia Română – în 1975 cu Premiul „Nicolae Bălcescu”, respectiv în  1990 cu Premiul „B.P. Haşdeu”.

            Cercetătorul aplecat asupra studierii și publicarea actelor vechi româno-slave și slavo-române a fost, nu mai puţin, şi un mesager peste hotare al culturii şi scrisului istoric naţional – să amintim doar că a fost visiting professor în SUA (1981-1983, la Portland State University) şi Marea Britanie (1983-1986, la Lectoratul de Limbă Română dela University of London – solicitat fiind de istoricul Dennis Deletant – şi trei ani la Cambridge University); după cum a efectuat aprofundate cercetări în arhive din URSS, Polonia, Grecia, Turcia, Bulgaria.
            Regretatul magistru a fost, de asemenea, un deschizător şi în relaţiile academice cu Republica Moldova (unde a colaborat îndeaproape, între alţii, cu acad. Demir Dragnev şi Alexandru Moşanu, cu Ion Hâncu şi Pavel Dimitriu, cu profesorul Anatol Petrencu): „În legătură cu venirea în România, în 1990, a primilor studenți din Republica Moldova, foarte puțini cunosc anvergura organizării acestei ample acțiuni la Chișinău și Iași. Întrucât am fost implicat direct în organizarea acestui transfer, consider că nu se poate trece peste importanța acordată de colegii de la Chișinău acestui fapt, astfel încât întreaga acțiune să se desfășoare normal. În ceea ce privește facultățile de istorie de la Chișinău și Iași – rememora profesorul Caproşu într-un ultim interviu, din decembrie 2019, acordat istoricilor chişinăuieni Sergiu Musteaţă şi Ion Gumenâi –, cei doi decani (Ioan Caproșu și Anatol Petrencu), au cumpănit timp de câteva zile selecția studenților basarabeni, astfel încât să fie aleși cei mai buni pentru a fi transferați la Iași. Că alegereaa fost cea potrivită o dovedește faptul că aproape toți au făcut, apoi, masteratul și doctoratul la Iași, devenind universitari la Chișinău, Bălți, Cahul și Iași. Toți sunt, azi, cercetători sau universitari binecunoscuți și apreciați în domeniile lor”.
            Devotat studiului, profesorul Caproşu a încurajat în egală măsură pe tinerii istorici, ce dovedeau râvnă şi pasiune în slujirea lui Clio – între „elevii” săi prenumerându-se somităţi şi figuri cunoscute ale Istoriografiei noastre medievale de azi, precum profesorul Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, despre care atestă (în amintitul interviu): „Prietenia mea foarte veche cu acad. Victor Spinei este foarte importantă pentru mine și nu numai. Relațiile noastre de prietenie sunt foarte vechi și au început în chip firesc pe tărâm științific. Pe când făceam «bucătărie» redacțională la periodicul științific al Institutului de Istorie și Arheologie, foarte tânărul cercetător pe atunci Victor Spinei mi-a adus spre publicare o lucrare, pe care, din curiozitate, am citit-o imediat. Mare mi-a fost bucuria când am văzut nivelul științific excepțional al lucrării, pe care am și dat-o imediat lapublicat. Astfel a început o colaborare științifică, axată pe texte de specialitate, care continuă și azi, pentru că colegul Victor Spinei este un cercetător care scrie și citește nu numai pentru sine, ci și pentru alții, spre binele științei istorice în genere, pe care o slujește cu atâta devotament și competență. Fie că ne gândim la «Arheologia Moldovei» sau la numeroasele colecții pe care le îngrijește editorial și științific la București, Brăila, Suceava ș.a., care îmbogățesc continuu istoriografia românească, fie că nu uităm enormul travaliu științific pentru revigorarea publicațiilor Academiei, precum «Analele științifice» ale acesteia ș.a., sau pentru reluarea, la un nou nivel științific, a celebrei colecții de documente istorice Hurmuzachi, sau, în sfârșit, pentru inițierea unei colecții similare, demult așteptate, «Basarabica», acad. Victor Spinei rămâne mereu un savant de referință,căruia cultura românească îi esteîn permanență datoare”.

            La aflarea trecerii „magistrului” Dincolo, unul dintre discipoli, fostul premier român Mihai-Răzvan Ungureanu, slujitor al lui Clio la bază, scrie: „Profesorul Ioan Caproşu a fost un adevărat descendent al lui Iorga. Câţiva, puţini, îi calca pe urme… câtă bucurie să ştii că există fruct din trunchiul atatei cunoaşteri!

            Sunt, într-o mare măsură, ceea ce dânsul a dorit să fiu. Mi-a însoţit paşii timp de aproape patru decenii, glăsuind cald şi patern când credea că fac bine, certându-mă aspru când greşeam. Am stat frunte lângă frunte descifrând manuscrise şi scriind cărţi, am trecut prin aceleaşi furtuni când vremurile erau vitrege, am împărtăşit acelaşi aşteptări şi am băut paharul amar al aceloraşi neîmpliniri”.

            De la Marea cea Mare – unde şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea şi numeroşi profesori de Istorie ce l-au avut dascăl pe regretatul repauzat, personalitate a Istoriografiei Naţionale de azi – Sit tibi terra levis!