Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:12 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Primul român în Cosmos – eveniment al Academiei Române cu prilejul împlinirii a patru decenii de la acel moment

ro

13 May, 2021 00:00 3481 Marime text
  • Se împlinesc 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic și 60 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos
 
O interesantă sesiune științifică a avut loc zilele trecute la Academia Română, care a sărbătorit, prin Secția de Științe Tehnice, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Centrul de Studii Ruse și Sovietice „Florin Constantiniu“, 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic și 60 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos.
Intitulat „Zbor printre aștri“, evenimentul s-a desfășurat în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“ al Bibliotecii Academiei Române, avându-l ca invitat special pe dr. ing. cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române.

Au luat cuvântul dr. Marius-Ioan Piso, președintele Agenției Spațiale Române, E.S. Valeri Ivanovici Kuzmin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, dr. Nae Cătălin, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli“, dr. Ion Sorin Zgură, director general al Institutului de Științe Spațiale, Cristian Român, senior editor al revistei „Știință și Tehnică“.

Sesiunea științifică a fost moderată de dr. Ana-Maria Cătănuș, cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. A fost vernisată și o expoziție fotodocumentară pusă la dispoziție de Ambasada Federației Ruse la București, care a oferit imagini inedite și date referitoare la cele două performanțe științifice.

„Eram perfect conştient că mă aflu în faţa unui eveniment istoric, atât pentru România, cât şi pentru mine personal. Pregătirea a fost complexă, cu multe situaţii dificile pe care a trebuit să le depăşesc. Cu toate acestea, cele mai mari emoţii leam avut cu o zi înainte de lansare. Ai emoţii gândindu-te cum ar urma să decurgă un eveniment major, istoric, pe care urmează să-l trăieşti în premieră. Emoţii, nu pentru că aveam îndoieli în ceea ce priveşte pregătirea mea, ştiam că sunt foarte bine pregătit – cunoşteam foarte bine nava, ştiam teoretic ce mă aşteaptă în cosmos, documentaţia de bord o cunoşteam la perfecţie, parcursesem sute de ore la simulator, dar nu trecusem niciodată live prin toate aceste evenimente.“ declara cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu la Academia Română în mai 2016, cu prilejul sărbătoririi a 35 de ani de la performanța sa.

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în perioada 14-22 mai 1981, primul zbor în spaţiul cosmic al unui român. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei cosmice sovietice Soiuz 40 şi al complexului orbital de cercetare ştiinţifică Soiuz-Saliut 6. Alături de colegul său de echipaj, cosmonautul Leonid Popov, a efectuat o serie de cercetări ştiinţifice, tehnologice, biomedicale, astrofizice şi psihologice.

În anul 2011, Academia Română l-a ales pe Dumitru-Dorin Prunariu membru de onoare, drept recunoaştere a extraordinarei sale performanţe ştiinţifice.
 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti


Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.

Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.

Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.

Sursa foto: acad.ro



Citește și:

#DobrogeaAcademică: Gravuri vechi de 400 de ani, expuse la Biblioteca Academiei Române

#Dobrogea Academică Simpozionul „Pagini de istorie“. Jandarmeria Română la 171 de ani, la Biblioteca Academiei Române

#DobrogeaAcademică: Biblioteca Academiei Române găzduiește lansarea celei mai ample antologii de autor din istoria literaturii române
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii