Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Șase decenii de la dispariția celui mai important jurnalist dobrogean

ro

04 Oct, 2020 11:16 3013 Marime text
Astăzi se împlinesc 60 de ani de la moartea celui mai proeminent jurnalist al Dobrogei: Constantin N. Sarry, fondatorul și patronul ziarului „Dobrogea Jună”, apărut în toamna anului 1904.

Născut  la Constanța, pe 8 mai 1878, anul când Dobrogea revenea, după mai bine de patru secole de stăpânire otomană, sub administrație românească, Constantin era primul dintre cei şapte copii ai lui Nicolae Sarry, care se stabilise în urbea tomitană, venind din Grecia.
Viitorul jurnalist a urmat cursurile primare la Constanţa, apoi a făcut studii juridice la Liceul “St. Gilles” din Bruxelles, absolvindu-le în 1902 și, mai tarziu, Dreptul, la Iași.
 
A cochetat de timpuriu cu jurnalistica, la început fiind corespondent şi secretar de redacţie la ziarul, „Epoca”,  o gazetă conservatoare din Capitală, cu multă audienţă în acea perioadă. La doar 26 de ani, revine în orașul natal  și fondează ziarul „Dobrogea Jună“, care avea  să devină cea mai longevivă și mai reprezentativă publicaţie a provinciei. 

Lider înnăscut, care a crezut și a luptat pentru Dobrogea și locuitorii ei, cu o inteligență și o excelentă intuiție, cu un condei fin și incisiv, dar și cu o pasiune și o sensibilitate cu totul aparte, Sarry a dat presei o strălucire inegalabilă, necunoscută în alte provincii.

Constantin Sarry a creat în timpul celui de-al doilea război mondial o mişcare de solidaritate cu oamenii satelor prin caravanele culturale, la care participau oameni de litere, economişti, autorităţi. A semnat o serie de studii și lucrări de popularizare a aspectelor de ordin istoric, economic, politic, din provincia transdunăreană:  „Chestiunea proprietății din Dobrogea”, „Regele Carol I. Dobrogea şi Dobrogenii”, „Problema originei etnice în Dobrogea”, „Cum s-ar putea rezolva criza economică”, ș.a. 

La sfârşitul războiului, gazeta i-a fost suspendată de comunisti. La 31 octombrie 1944, redacția fost devastată, biblioteca distrusă. Sarry a fost arestat si dus într-un lagăr din Caracal pentru că a refuzat să colaboreze cu noul regim.  După detenție, și-a găsit adăpost în capitală, cu ajutorul prietenilor săi, oameni de litere şi gazetari, deşi mulţi dintre ei se aflau, la rândul lor în aceeaşi dizgraţie. 

S-a stins din viață la 4 octombrie 1960, la București.


Cu ocazia celebrării a trei decenii de dobrogenism, ing. Mihail Georgescu îi făcea un portret memorabil marelui Constantin Sarry:

„Om voinic. Sănătos. Cap, ce-i drept frumos, cu tot ce are în el. Blajin şi bun, de te revoltă uneori. Harnic ca o albină. Sentimental fără pereche. Când Constantin Sarry constată că ai făcut o faptă bună pentru Dobrogea, te sărută imediat şi dacă-i vorbeşti ceva mai cu foc de suferinţele Dobrogenilor, nu este exclus să-i vezi ochii umezi. Este firea lui simţitoare, călită la tocul şi obiceiurile trecute, care l-au forţat cu drept cuvânt, să susţină Dobrogea Dobrogenilor.

 
#citeşte mai departe în „Trei decenii de dobrogenism”
#Dobrogea Jună
#Director Constantin N. Sarry

 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 


DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta


Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Trei decenii de dobrogenism”: „Ce este un ziarist?”

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii