Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:03 10 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Romanescu, actrița teatrului de păpuși care și-a împlinit destinul profesional la Constanța

ro

09 Jan, 2025 17:00 397 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
  • Ea a absolvit Liceul Teoretic de fete din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat un curs de perfecționare în păpușărie
  • Din dorința de a-și realiza visul de a profesa în teatrul de păpuși, Elena Romanescu și-a părăsit orașul natal
  • În anul 1963 s-a stabilit la Constanța, unde a fost cooptată în trupa de păpușari ai Teatrului de Păpuși. Din acel moment, Elena Romanescu a petrecut 26 de stagiuni neîntrerupte la această instituție, până în anul 2001
 
Elena Romanescu s-a născut într-o zi de 10 iunie 1938 în familia lui Theodor și Anei Crețu, stabilită în Râmnicu Vâlcea.
 
Ea a absolvit Liceul Teoretic de fete din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat un curs de perfecționare în păpușărie.
 
Din dorința de a-și realiza visul de a profesa în teatrul de păpuși, Elena Romanescu și-a părăsit orașul natal.
 
În anul 1963 s-a stabilit la Constanța, unde a fost cooptată în trupa de păpușari ai Teatrului de Păpuși. Din acel moment, Elena Romanescu a petrecut 26 de stagiuni neîntrerupte la această instituție, până în anul 2001.
 
Pe litoral s-a făcut remarcată în mai multe roluri precum: Sînziana („Sînziana și Pepelea” de M. Cupcea după V. Alecsandri); Rică („Rică-Jepurică” de George Stancu); Hangița („Băiatul și vântul” de N. Trandafilova); Veverița („Fata babei și fata moșului” de Ion Puiu Stoicescu, după Ion Creangă); Răducu („Jocul orelor” de Xenia Roman); Ștefan („Paznic de flamură” de Francisca Ricinski); Un copil („Copilul din stele” de Victoria Gavrilescu, după Oscar Wilde); O prințesă („Călina Făt-Frumos” de L. Ionescu și A. Hăulică-Foreanu, după Victor Eftimiu); Fiul călăului („Insule pe din două” de Lev Ustinov) etc.
 
Regretatul cronicar Jean Badea, urmărind prestația Elenei Romanescu, a însemnat câteva observații pe care le-a inclus în volumul „Dulcea de povară”:
„Excelentă prestația artistică a Tinei Romanescu în Pinguinul cel mic și Foca, bogată în nuanțe, încărcată de fantezie și umor”; „Răducu din Jocul orelor îi oferă Tinei Romanescu posibilitatea de a se întâlni cu o partitură care îi pune în valoare realele aptitudini artistice, nevalorrificate întotdeauna de alți regizori: o excelentă voce de copil, atitudini exacte, mișcări sigure, convingătoare, cântă frumos în registrul dramatic, la fel ca în cel vesel”.
 
Pentru ultimul rol menționat de Jean Badea, actrița a primit diploma de mențiune la Festivalul Lumea Păpușilor – lumea tuturor vârstelor, desfășurat la Sinaia, în 1974.
 
Din celelalte însemnări ale lui Jean Badea regăsite în volum, reiese că Elena Romanescu, mânată de pasiunea pentru teatrul de păpuși, a înființat mai multe trupe de păpușari amatori, cea din Valu lui Traian fiind câștigătoarea unui festival național.

 
Mai redăm un pasaj din carte ce surprinde caracterul regretatei actrițe:
„Nu multor actrițe sau actori cu merite pe scândură poți să le atribui și valori umane. Tina Romanescu avea un cult sfânt al prieteniei și repsectul față de colegi. Se pare că Dumnezeu a avut nevoie de un suflet bun, când a chemat-o la El și-mi place să-mi imaginez că acolo, Sus, Tina și Gigi Nicolau, și Claudiu Cristescu, și Lache Hariton, și atâția alții pun în scenă superbe spectacole pentru îngerii și copiii din grădinile Raiului”.
 
Elena Romanescu a decedat în 2001, pe 9 ianuarie, la Constanța.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene, vol. IV
 
Citește și:
Originar din Tulcea Vasile Hariton, importantă prezență pe scena Teatrului de Păpuși Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii