Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:42 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evenimentul, moderat de Amelia Stănescu Expoziţie de fotografie pentru publicul de la malul mării

ro

17 May, 2015 11:43 2228 Marime text
Constănţenii sunt invitaţi să participe la un vernisaj de fotografii cu artişti români şi străini din domeniul muzical: „Veţi avea ocazia să admiraţi imagini emoţionante, vii, pertinente, pe care ochiul artistului fotograf – Lucia Tarase – a reuşit să le surprindă într-un mod inedit, personal”, se precizează într-un comunicat.
 
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 23 mai, începând cu ora 17.00, în Argo Pub, situat pe strada Mircea cel Bătrân. La eveniment vor participa artiştii Corneliu Stroe, Roxana Stroe, trupa rock Maddriven, Ionuţ Micu, Dorian Pîrvu şi Silviu-George Covaci.
 
Cu privire la fotografiile expuse la Argo Pub vor lua cuvântul: criticul de artă Geta Deleanu şi Vladimir Brişcariu, profesor la Şcoala de fotografie Foto Professional din Constanţa.
 
Evenimentul este moderat de Amelia Stănescu, care, în decursul carierei, a semnat mai multe volume de poezie, precum „Mecanica firii” și „Aşternuturi de ploaie”. Aşadar, publicul de la malul mării este încurajat să petreacă o după-amiază cu dichis, într-o companie de elită şi pe note muzicale oferite de vocea încântătoarei Andreea Dragu.

Despre Lucia Tarase

Lucia Tarase studiază din anul 2013 fotografia de concert, sub îndrumarea renumitului fotograf, Davide Susa din Italia, specializat pe subgenul de fotografie de jazz, cu numeroase premii JazzIt Awards. De asemenea, tot din 2013, este fotograf voluntar la Asociaţia “Dăruieşte aripi” din Constanţa.
 
A urmat cursul de fotografie în cadrul Şcolii Foto Professional (Constanţa), lector Vladimir Brişcariu (2012). Totodată, a participat la Expoziţia foto “Turcia în imagini” şi este membru VSLO (Festival de arte vizuale, “Vama Sub Lumini de Oscar”) din anul 2013, iar din 2015, membru al Asociaţiei Foto Club CloseUp, Bucureşti.
 
În 2014, colaborează la Proiectul fotografic naţional “Sculptori cu lucrări în România”, iar în 2015 a avut onoarea de a se număra printre paticipanţii la “Salonul Fotografului Român”, care a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti (este premiată de GMB Computers, Constanţa). A obţinut Premiul II la Concursul foto internaţional organizat de Associazione Culturale “Elementi Dinamici”  din Matera (Italia, 2014).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii