Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivalul „Miturile Cetăţii“ 2018 Cutia cu minuni a Zarazei i-a reînviat publicului constănţean dorul de „Fantasio“ (galerie foto)

ro

22 Jun, 2018 00:00 3216 Marime text
Constanţa culturală e din nou în sărbătoare, până pe 27 iunie, când va bate ultimul gong al celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii“.
 
Miercuri, 20 iunie, pe treptele Teatrului de Stat - organizatorul evenimentului, oaspeţii au fost primiţi cu covorul roşu, precum la marile gale ale lumii, cuvântul de bun venit fiind rostit de asist. univ. Ionuţ Dulgheriu, de la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“.
 
A urmat o paradă vestimentară din Grecia antică, realizată de Iuliana Bădin, muzeograf la Muzeul de Arheologie „Callatis“ din Mangalia, ca mai apoi, pe scena din sală să urce Dana Dumitrescu, directorul Teatrului de Stat, pentru a ne introduce în atmosfera de festival.
 
Au urmat două ore şi jumătate neîntrerupte de spectacol de revistă, aşa cum se întâmpla cândva şi la Constanţa. Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, cu a sa poveste „Zaraza“, a oferit primei serii de public o adevărată desfăşurare de forţe, regizorul şi coregraful Răzvan Mazilu reuşind să născocească un spectacol pur românesc, cu faimoasele tangouri, romanţe, cântece de mahala şi de petrecere.
 
„Zaraza e povestea de care avem nevoie, face parte organic din noi, din spiritul nostru, din visele românilor, deci mi s-a părut cu atât mai important să o redăm spectatorilor, oraşului, acum - într-o epocă în care se iubeşte prea puţin, niciodată total, până la capăt“, afirma în caietul-program Răzvan Mazilu, pionier al dansului contemporan în România, cu o carieră de peste 25 de ani.
 
Iar cutia cu minuni s-a deschis oferind în cascadă „poveşti seducătoare, poveşti decadente, întâmplări reale şi legende urbane, personaje misterioase şi figuri ce au făcut istorie, charleston, tango şi horă, romantism, dive fatale şi bărbaţi-dandy, prostituate şi cuţitari, Alhambra, Târgul Moşilor din Obor, regi, amante, staruri de revistă, Crucea de Piatră, aventurieri, melancolie, întâlniri nocturne, iubiri pătimaşe şi sinucideri din iubire...“ (am citat din acelaşi caiet-program).
 
Dar mai ales ne-am bucurat de retro-şlagărele anilor 30-40, în interpretarea deosebită a actorilor teatrului din Ploieşti: Maria Tănase (interpretată de Daniela Răduică), Jean Moscopol (Romeo Zaharia), Titi Botez (George Capanu), Zavaidoc (Marius Bălan), Silly Vasiliu (Nico), Constantin Tănase (Ion Radu Burlan), compozitorii Cristian Vasile (Andrei Radu) şi Ionel Fernic (Karl Baker). Excelent amfitrion, în cronici rimate, marca Ion Pribeagu - George Liviu Frâncu.
 
De altfel, cu creaţia lui Răzvan Mazilu ne reîntâlnim sâmbătă, 23 iunie, de la ora 19, când Teatrul Excelsior din Bucureşti ne propune un nou spectacol de revistă „Fecioarele noastre cele degrabă ajutătoare“.

  
A fost o primă seară memorabilă de festival, completată excelent şi de reprezentaţiile din Piaţa Ovidiu ale Famous Art şi concertul lui Adrian Naidin.

Programul zilei a treia de festival: 

Teatrul pentru Copii şi Tineret, ora 11.00 - „Hamlet“, Colegiul de Arte Regina Maria, Constanţa - intrare liberă.
 
Teatrul pentru Copii şi Tineret, ora 17.00: „Cântăreaţa cheală“, regia Valeria Sitaru, Vlad Logigan, UNATC „I.L. Caragiale“ - intrare liberă.
 
Teatrul de Stat, ora 18.00: „Scripcarul pe acoperiş“, regia Korcsmáros György, Teatrul Regina Maria, Oradea - Bilet întreg 30 de lei, bilet cu reducere 7,5 lei.
 
Piaţa Ovidiu, orele 20.00-21.00: Statuile greceşti, spectacol stradal, Famous Art - intrare liberă.
 

Piaţa Ovidiu, ora 21.30: „Omul care l-a omorât pe Don Quijote“, regia Sarkis Tcheumlekdjian, Compania Premier Acte, Lyon, Franţa - intrare liberă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii