Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:33 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flashmob impresionant la Tulcea. A fost al cincilea an de organizare. Cu ce prilej a avut loc flashmob-ul

ro

27 Apr, 2018 03:40 2888 Marime text
Peste 2.000 de persoane au participat aseară, în Piaţa Tricolorului din municipiul Tulcea, la un flashmob de dans popular organizat de Ansamblul Baladele Deltei pentru a marca Ziua Internaţională a Dansului, scrie Agerpres.
 
"Este al cincilea an consecutiv în care organizăm un asemenea eveniment de Ziua Internaţională a Dansului. Tulcea a fost primul judeţ din România care a marcat această sărbătoare şi cred că anul acesta am avut cei mai mulţi participanţi, peste 2.000 de dansatori şi spectatori", a declarat presei, la finalul evenimentului, directorul Ansamblului Baladele Deltei, Ştefan Coman.
 
Flashmobul a început în jurul orei 18.00, în faţa statuii lui Mircea cel Bătrân, cu un grup de persoane care au dansat în horă "Stânga Dreapta" şi "Ungurica", iar ulterior acestor dansatori li s-au alăturat alte grupuri, pentru ca în final în horă să fie invitaţi şi spectatorii.
 
Toţi dansatorii de la eveniment au purtat tricouri roşii, galbene şi albastre, iar la flashmob au participat atât copii, cât şi adulţi, unii dintre ei fiind fie membri ai ansamblului, fie membri ai formaţiei "Doruleţul", fie cursanţi ai şcolii de dans iniţiată de ansamblul din subordinea Primăriei.
 
Instituită în anul 1982 de către Comitetul de Dans al Institutului Internaţional de Teatru, principal partener al UNESCO privind artele spectacolului, Ziua Internaţională a Dansului se doreşte a fi o celebrare a acestei arte cu limbaj universal.

Sărbătorită în data de 29 aprilie a fiecărui an, data naşterii creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727-1810), Ziua Internaţională a Dansului este prilejul desfăşurării a mii de evenimente şi festivaluri de profil în întreaga lume.

AGERPRES
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii