Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Stoiciu, expoziție inspirată de contextul pandemic actual „Trăiesc într-un coșmar al unui film S.F. de serie C“ (galerie foto + documente)

ro

16 Oct, 2021 00:00 3597 Marime text
  • Dacă pentru unii pandemia a reprezentat un coșmar, pentru alții este o sursă de inspirație. Florin Stoiciu a reușit să-și înfrunte temerile prin artă.
Pandemia a reușit să încetinească marea parte a populației globale. Frica, teama, nesiguranța au pus stăpânire pe oameni. Iată că, unii reușesc să iasă din acest vârtej emoțional și să creeze capodopere adaptate la contextul actual.

Pentru omul talentat, nimic nu e imposibil. Ispirația îl paște la orice colț și astfel reușește să creeze. Ceva asemănător a experimentat și Florin Stoiciu.
Profesor universitar doctor Florin Stoiciu, născut în 1965 în comuna Mănăstirea din judeţul Călăraşi, a reușit să privească pandemia ca pe o sursă de ispirație.

„Eram într-o lună a lui martie. Brusc, știrile au devenit amenințătoare la adresa sănătății oamenilor de pe pământ. Începuse pandemia. La început eram confuzi. Nu știam ce va urma să ni se întâmple. Ne luptam cu ideea că era doar un zvon că nimic nu era real.    

Și, brusc ușor, ușor am început să pricepem că paradigmele s-au schimbat. Ce a fost înainte a devenit amintire. A urmat o perioadă de acomodare cu ideea că toate lucrurile povestite științific vor dura un timp. Nimeni nu știa, din păcate cât timp. Toate planurile făcute pentru viitorul îndepărtat s-au dat peste cap. Începusem să realizăm că Eliade avea dreptate „Trăiește clipa”. Și, din martie 2020 o tot trăim. Unii dintre noi. Nu știm ce va urma, nu știm nimic.      

Confuzie generală. Stare de alertă, stare de urgență iarăși stare de alertă, relaxare, stare de alertă și tot așa, infestați pozitiv, teste, decedați, măști, săpun, dezinfectant, negativ, stai acasă, infectați, tristețe, ură, invidie, vanitate, prostie, răutate, școli închise, distanță socială, distanță fizică, doi metri, un metru și jumătate, aerisire, fără îmbrățișări, fără pupături, fără nimic, prostie de jur împrejur, specialiști, epidemiologie,  făină, drojdie, stocuri, alimente, fără întâlniri, fără socializare, spital, doctori, asistenți, manageri, paracetamol, usturoi, vitamina C, douăzeci de secunde cu săpun, fără părinți, fără copii, fără prieteni, fără chefuri, reanimare, 14 zile, carantină, lockdown, politicieni, alegeri, campanie electorală.      
       
Trăiesc într-un coșmar al unui film S.F. de serie C. Învățământ online, zoom, digitalizare, virtualizare, simulare, proiecte. Cursuri refăcute după noua paradigmă. Activități mai mult sanitare, igienice. După tot acest bombardament de informații și stări confuze m-am oprit. S-a făcut liniște! Ca de obicei atunci când nu știu ce să fac mă retrag în sinele meu și încerc să mă regăsesc. Să gândesc cu mintea mea starea de fapt.

Și pentru ca lucrurile să nu fie uitate m-am apucat de un nou proiect plastic. Un jurnal în imagini ale zilelor trăite. Timp de 108 zile am desenat. Odată cu 1 aprilie am publicat în timp real pe facebook toate desenele mele. Eram curios să văd reacțiile prietenilor virtuali. Îmi doream critici, îmi doream sinceritate din partea confraților mei. Foarte mulți făceau comentarii cu poveștile din spatele imaginii virtuale. Frumos! Eu fac imaginea dumneavoastră vă creați povestea! Gata!“, scria Florin Stoiciu pe data de 4 noiembrie 2020.


Astfel, a luat naștere expoziția „Jurnal de pandemie. Transfer digital pe pânză“. Vernisajul a avut loc pe data de 12 octombrie 2021, la Muzeul Național al Literaturii Române, un proiect curatoriat de academicianul Mircia Dumitrescu.                                                                                                                                                                    
Expoziția poate fi vizitată în perioada 13  –  30 octombrie 2021 și ulterior va fi itinerată în țară și în străinătate.

„Expoziția reunește aproape 200 de lucrări care abordează tema pandemiei prin transfer digital pe pânză, un demers pedagogic pentru studenții la arte, care au fost nevoiți să participe la cursuri vocaționale on-line și să creeze acasă“ – au precizat organizatorii.

Proiectul a urmărit să genereze premisele pentru o înțelegere mai profundă a modului în care provocările pandemiei ne-au afectat dramatic viața și felul de a gândi. De asemenea, expoziția și-a propus, pe de-o parte, stimularea potențialului creativ al tinerilor în sfera artei și, pe de altă parte, transmiterea unui îndemn pentru un comportament responsabil față de această epidemie.

De asemenea, tot în data de 12 octombrie, de la ora 13.00, cu ocazia Zilei Spaniei și la aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice România- Spania a avut loc la Senatul României o expoziție intitulată „GOYA 275 de ani de la naștere“  în care au fost prezentate 63 gravuri. Excelența sa, Manuel Larotcha Parada, Ambasadorul Spaniei în România a avut această inițiativă și Anca Dragu, Președintele Senatului a pus la dispoziție spațiul pentru expoziție, în incinta clădirii Senatului.


Au fost expuse 63 de lucrări:  gravuri selectate din cele 3 mari serii realizate de Goya, Capriciile, Tauromaquia și Dezastrele, plus două gravuri Rembrandt și gravura realizată de artistul Florin Stoiciu.
 
Despre Florin Stoiciu

Florin Stoiciu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1993, între anii 1996 și 2004 a fost membru în biroul de secție filiala Bucuresti Grafică, Uniunea Artiștilor Plastici din România, iar între 2000 și 2008 membru în comisia de onoare Uniunea Artiștilor Plastici din România.
I-a avut ca profesori pe Gheorghe Tofan, Aurel Bulacu, Nedel Aurel, Constantin Blendea, Mircia Dumitrescu, Mihail Mănescu.

A făcut Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza“, secția grafică, și-a dat licența în anul 1992, după absolvirea studiilor grafice în cadrul Academiei de Arte din București. Și-a aprofundat studiile la Universitatea Națională de Arte din București, iar în anul 2006 a devenit doctor în arte vizuale absolvind Universitatea Națională de Arte din București. A început să predea din anul 1992, iar din anul 2007 este profesor al Universității „Ovidius“ din Constanța.

La capitolul expoziții, lista se întinde pe câteva pagini, însă noi vom enumjera doar câteva dintre expozițiile peronale impactante avute de-a lungul întregii cariere. Expoziţii personale (selecţie): Galeria ”Phantom” (Berlin, 1993), Galeria ”Orizont” (Bucureşti, 1995), Galeria ”First” (Timişoara, 1996), Galeria ”Simeza” (Bucureşti,1996), Edinburgh (Scoţia, ilustraţii, gravură, pentru sonete Shakespeare, 1996), Galeria ”Escapade” (Bassel, Elveţia, 1998), Galeria ”Ost-West” (Bassel, 1999), Centrul Cultural Român (Viena, 2000), Klosterneuburg (Viena, 2007), Casa Artelor (Palatul Mogoşoaia, 2014), Artexpert Gallery (Cluj, gravură, ”Florin Stoiciu în dialog cu Rembrandt”. 2014). Galeriile de Artă din Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Brăila (Mask, 2014). Expoziţii de grup (de precizat că la majoritatea expoziţiilor de grup, din ţară şi străinătate, a participat alături de colegii săi de generaţie Anca Boeriu, Costel Iacob, Gavril Kovacs, Vladimir Ene, Ionel Cojocaru şi mulţi alţii, inclusiv regretatul Iuri Isar): Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila, Braşov, Suceava, Galeria Milles (SUA), Bassel (Elveţia), Skopje (Macedonia), Lyon şi Chamalieres (Franţa), Insula Samotrace (Grecia), Viena, Berlin etc.

Având o activitatea profesională bazată pe muncă și talent, Florin Stoiciu a fost premiat ani la rând. Dintre distincțiile primite amintim: 2017 – Laureat al Secţiunii de grafică din cadrul Salonului Naţional de Artă Plastică ”Temeiuri” 2016- Diploma PREMIUL MINISTERULUI  CULTURII/ pentru merite excepţionale în organizarea şi promovarea evenimentului SIMPOZIONUL DE EX-LIBRIS,,CONSTANTIN BRÂNCUŞI,,/ 2016- 2026. Manifestare cultural inclusă în circuitul internaţional alături de alte ţări cu tradiţie în domeniul gravurii / ex- libris/ 16 august 2016;- Diploma MARELE PREMIU/ Festivalul Internaţional A.R.T.E./ ediţia a VI-a, 11- 21 mai 2016, Iaşi,Parchemin d’Honneur / L’Association Mouvement d’Art Contemporain de  Chamalieres / 27 noiembrie 2010 / Chamalieres, Franţa 2010 Premiul pentru Grafică la Bienala “Ion Andreescu” ediţia a VII- a / Buzău- România 1996  Premiul Tineretului U.A.P. România 1996  Premiul I şi Premiul Inspectoratului Judeţean pentru Cultură-Concursul de Litografie Găvenea, Tulcea 1993  Premiul ''Penda'', Concursul Tinerilor Gravori ''Dominus 1993'', Bucureşti 1992  Premiul I Naţional pentru cea mai buna grafică de carte, Cluj-Napoca. 
CV-urile celor două personalități le găsiți în secțiunea documente.

Sursa foto: Facebook/Anastasia Stoiciu; Facebook/ Florin Stoiciu

Citește și:
Expoziție a artistului Florin Stoiciu găzduită de Muzeul Național al Literaturii Române (galerie foto)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii