Gheorghe Tănăsescu, „cel mai meritos dascăl al Dobrogei”, evocat de elevul Constantin N. Sarry în „Doborgea Jună”

• Gheorghe Tănăsescu a fost evocat de fostul lui elev, Constantin N. Sarry într-un articol din „Dobrogea Jună”, apărut la 22 februarie 1930
• Articolul este antologat în volumul „Dobrogea Jună. Caleidoscop”

„La Focşani, unde se retrăsese călcându-şi pe suflet - într-o căscioară aşa cum a fost toată viaţa - cu regretul, sunt sigur, de a fi în ultimele lui clipe atât de departe de aceia, pe care i-a iubit şi l-au iubit, - s-a stins din viaţă unul din cei d-întâi şi cel mai meritos din dascălii Dobrogei.

Numai concetăţenii, cari au cunoscut începuturile vieţii şi culturei naţionale în această provincie vor putea măsura proporţiile personalităţii lui Gheorghe Tănăsescu. Ceea ce a caracterizat distinsa figură a scumpului dispărut, n-a fost atât cultura lui deosebită (bacalaureatul în 1889, face studii speciale de istorie universală şi de limba latină, pe care ajunge să o posede la perfecţiune, îşi ia licenţa în drept pe la 1900), nici inteligenţa lui sclipitoare şi nici bunătatea lui îngerească, ci dragostea lui statornică, care mergea până la cult, pentru catedră şi şcoală.

E locul şi timpul să relatez în această privinţă o amintire, pe care toată lumea va şti să o aprecieze: Venise Federaţia Naţională la putere. Conducerea locală din care făceau parte, mă delegase să ofer primariatul Constanţei lui Gheorghe Tănăsescu. L-am găsit în clasă, dând ore suplimentare de limbă şi conversaţie franceză micilor lui şcolari şi cu toată stăruinţa am căutat să-l determin a primi această demnitate. Care credeţi, că i-a fost răspunsul?

- Nu mă luaţi, Costică, dela şcoală, să las eu copiii ăştia, atât de dragi şi de curaţi şi să mă vâr în mocirla politică? ...

Între alţii, domnul Vasile Lepădatu şi Ghiţă Popescu, cu care conlucrau atunci, îşi vor amintind de sigur de această întâmplare.
 
Cu asemenea concepţii, cu un atare suflet, cu aptitudini ca acelea ce nimenea nu le-ar putea contesta, oricine îşi va da seama ce a însemnat pentru cultura şi şcoala românească din Dobrogea, acest neclintit şi fanatic apostol de patruzeci de ani. Patruzeci de generaţii de cetăţeni, care azi simţim cât vorbim de româneşte, stăm martori şi chezaşi în această privinţă.

Dar Gheorghe Tănăsescu a murit. Nici un elogiu nu-l mai poate mişca, după cum nici un medicament nu i-a putut prelungi viaţa atât de chinuită în ultima vreme şi dacă scriu aceste rânduri, prinos suprem pentru fostul meu dascăl, n-o fac nici pentru memoria lui şi nici pentru conştiinţa mea. Scriu aceste rânduri pentru toţi colegii lui din această parte de ţară, faţă de cari invoc figura marelui dispărut, ca o icoană şi ca o pildă, ce n-ar trebui să dispară nici o clipă din ochii şi nici din sufletele lor.”